Jurnalul celei de a saptea zi

Duminica, ora 7.00

La naiba, vreau sa mai dorm un pic macar... De ce ma trezesc si astazi la fel ca in restul samtamanii? vreau sa mai dorm o ora macar si apoi sa ma trezesc. Trebuie sa ma odihnesc astazi. Chiar nu am nimic important de facut sa ma trezesc totusi?

Duminica, ora 7.

Tot nu dorm? Nu ma mai joc asa! Ce inseamna asta? E totusi asa de cald si de bine in patut! Si perna e asa de moale! Plapuma... imi place plapuma asta, o tin ca zestre si vor dormi si copiii mei tot inveliti cu ea, ca e tare calduroasa si pufoasa.

Duminica, ora 8.00

Clar, nu mai pot dormi. Cred ca ar fi cazul sa ma trezesc. Dar e abia opt! Si ce sa mai fac in pat? Tavanul vad ca il stiu pe dinafara! Da, clar, ma ridic si ma trezesc. Cred ca mai citesc ceva asa si apoi ma apuc de treaba. Care treaba, ca azi e duminica. Ai uitat? Uite ca ma si dedublez de acuma. Incep sa vorbesc singura.

Duminica, ora 8.30

Imi este foamee! Da, sa mananc ceva bun de dimineata, mai citesc un pic, ce relaxante sunt zilele de duminica! O zi intreaga numai pentru tine. Pacat ca nici azi nu pot sa dorm ca oamenii. Ce bine de cei care se trezesc mai tarziu si pot sa se bucure de somn!

Duminica, ora 9.00

Mai citesc din cartea asta un pic. E draguta. Pasionanta. Tot pentru facultate si licenta e, parca ar fi trebuit astazi sa ma desprind de toate si sa fac ceva numai si numai pentru mine. Dar imi place cartea, deci nu mai conteaza altceva. E si pentru mine intr-un final.

Duminica, ora 9.30

A trecut mult de cand nu am mai baut o cafea. Daaaaa, de cand am hotarat sa renunt la energia falsificata. Prea filosof, ma duc sa imi fac o cafea.

Duminica, ora 10.00

Tot in fata cafelei stau si ma rog de ea sa se bea singura. Prea urata vremea sa am energie oricum. Nu am chef nici macar sa scot o unghie afara, sa merg undeva, sa fac ceva constructiv. Doamne, ce mai trece timpul...

Duminica.....

Timpul trece. Intr-o sticluta, adunate pe un raft al constiintei, stau toate clipele in care am fi vrut sa facem ceva, altceva, dar nu am avut taria. Avem regrete cu miile adunate de-a lungul saptamanii si nu vrem sa le lasam sa iasa la suprafata. Pareri de rau nu mai vorbesc. Imi place sa spun ca sunt omul care nu regreta nimic, dar am o singura mare problema existentiala: trece timpul. Mi se pare ca raman aceeasi, acelasi corp, aceeasi minte, dar apoi revad pozele de acum un an , de acum sase luni... Si sunt alta.

Alergam in afara timpului pe aleile vietii. Avem un singur dusman adevarat si un singur amic loial: timpul. El este cel care ne sapa drumul pana la destramarea noastra, dar tot el este cel care nu ne paraseste niciodata. Orice ar fi, il avem alaturi, ne insoteste si ne da puterea sa ne sfatuim singuri si sa ne construim cai demne sau nu de urmat.

Si maine e o zi... Niciodata nu stii daca ziua de maine chiar urmeaza celei de azi si ochii se misca greu intr-un prezent apatic. Hotarat, imi place mai mult ziua de luni! Ziua in care nu vreau sa ma mai gandesc ca... trece timpul!