Definitia mea prin voi

Cand eram mica, universul era infinit. Extraterestrii erau printre noi si stelele se aflau la doar un pas de distanta. eram nemuritoare... Eram nemuritori, eu, ei, cei din jurul meu, cei care astazi sunt fantasme ale unui trecut indepartat si stihii ale prezentului.

Am devenit credincioasa. Cred in spirit, cred in lumea de apoi si incep sa ma conving pana si de reincarnare. In felul acesta pot sa imi mentin vii prietenii, zmeii de alta data, care strigau cuvinte vitejesti si erau nemuritori alaturi de mine. Pierdeam timpul palavragind, razand, batandu-ne cu pernele sau facand lectii la matematica, romana, fizica. Scriam poezii si le citeam, incercand sa nu ne criticam, fiindca prietenii nu fac asa ceva. Ne tineam de brat cand ieseam in oras si aveam gasti, care la doua noaptea cautau non stop uri sa cumpere hand burgeri si sa mai ia un pet de bere. Timpul a trecut si ne-a aratat ca oglinda ne face infiecare zi mai maturi. Am trecut prin primele povesti de iubire, povestindu-ne peripetiile, cand o simpla strangere de mana iti dadea ameteli si un sarut era maximul pe care il puteai cere de la viata. Am construit o prietenie, o relatie, sentimente de iubire.. care astazi inca exista, dar reprezinta numai un trecut.

Astazi am doua cruci de privit. Doi prieteni, doi zmei din povesti, doi nemuritori, sunt morti. O ea si un el. Ea fiindca lupta cu boala, el fiindca nu a mai dorit sa vada lumina zilei si a decis ca vrea sa paraseasca piesa de teatru numita viata. Am ramas pe margine, ca simplu spectator, gandindu-ma la tot timpul petrecut impreuna, cand clipele fugeau, fara sa ne gandim ca intr-o zi chiar timpul ne va lipsi. Nu mai avem timp, dragii mei prieteni, si in ultimul timp nu am mai avut timp unul de altul. Am fost ocupati, toti trei, sa ne construim o viata, sa urmam facultati, unii sa ne casatorim, altii sa ajunga in locuri de munca importante. Am spus mereu: cand vom fi mai liberi, vom relua legaturile amortite, vom contacta mai des amicii, vom vorbi mai mult intre noi, ne vom face mai mult timp pentru noi insine... Vom iesi din nou in fata casei ca sa jucam tenis, ca sa ne plimbam seara, ca sa barfim, ca sa fim impreuna.

Si ce ma doare cel mai mult nu e faptul ca astazi nu mai sunteti, nu e faptul ca ati murit, ea la 24 de ani si el la 22, ci faptul ca, daca am mai fi avut timp, tot nu l-am fi petrecut impreuna. Am fi fost in continuare ocupati sa devenim adulti, am fi fost in continuare separati de noi insine, in vreme ce sufletele noastre se defineau unul prin celalalt.

Si totusi... voi erati cei mai buni prieteni ai mei. Viata m-a pedepsit pentru distanta mea si mi-a luat persoanele care imi erau cele mai apropiate, persoanele pe care le consideram cei mai buni prieteni ai mei, chiar daca nu mai vorbeam atat de des. Dar ei ma cunosteau... O cunosteau pe Anca cea din scoala, pistruiata, timida si intunecata, o cunosteau pe Anca cea un pic crescuta, indragostita si vesnic vesela, o cunosteau pe Anca cea decisa sa cucereasca lumea... Ei stiau despre mine lucruri pe care uneori nici eu nu vroiam sa le recunosc, dar in tacerea noastra, ne completam cunostintele. Eram in asteptarea zilei cand aveam sa iesim din nou in oras cu 1 leu in buzunar, razand de faptul ca nu ne puteam cumpara nici o inghetata, cand parintii ne cumparau bilete la teatru cu papusi si noi fugeam la sali de internet.... Aveam suflete care se defineau prin sufletele celorlalti, si acum... Prietenii mei, zilele acelea nu vor mai veni niciodata...

Eu raman spectator, pe marginea vietii, pe care ea a pierdut-o si pe care el si-a luat-o singur. Raman aici sa imi amintesc de voi. Si sa ma definesc pe mine insami prin voi doi. Dar voi m-ati invatat ceva pretios: cand crezi ca ai toata viata inainte, e posibil sa nu mai ai timp...

Vise ratacite

Terminam liceul si ne uitam mandri spre diploma. Spunem fericiti: "Am reusit!!! In sfarsit, mi-a fost rasplatita tortura de patru ani!!". Apoi vine facultatea. Ne distram prin baruri, cu bericelele in fata, cu tigarile intre degete, mergem in discoteci unde de fiecare data bem prea mult si ne amintim prea putine, ne prezentam pe jumatate matoli la examene si zambim increzatori cand vedem ca le si luam, pana la urma se leaga pe undeva si o relatie serioasa, continuam sa iesim in cluburi, de data asta cu formula: "Imi pare rau, am prieten", ajungem si la licenta, o luam si pe aia, sarbatorim cu inca vreo zece beri, inca o vara de dazmat in discoteci, poate se stabilizeaza si mai mult relatia stabila, si apoi etc... Fiecare dupa voie si nevoie....

Dar intr-o dimineata fiecare se trezeste. se uite la el, in oglinda mare din camera si incearca sa desifreze: ce s-a schimbat? Doar am copilarit in continuare, am cheltuit tot banii parintilor, cand era sa am restante sau am avut probleme cu caminul tot parintii au venit sa ajute, nici nu m-am dus la doctor daca nu unde ma duceau parintii cand eram mic, nu a trecut nici macar trei zile fara sa vorbesc cu mama... Ce Dumnezeu s-a putut schimba?

Iar intr-o zi vine momentul revelator. Intr-un bar cel mai probabil, acolo se petrece cel mai mult timp. Poate cineva te va intreba: acuma, ca mergi si la master, ce vrei sa faci in continuare? Iar tu vei raspunde: jurnalist! (doar faci jurnalismul), economist! (doar faci economie), profesor de matematica! (doar faci matematica)... etc.... Ati prins ideea. Si poate, doar poate, printr-o mare sansa a destinului, o mica voce din mintea ta iti va sopti.. "Dar ce visezi sa faci??" Si atunci vei simti cum o putere nevazuta te palmuieste cu forta peste obrazul drept! Sa visezi?? Dar nu ai timp de vise!! Realitatea e dincolo de vise, pentru Dumnezeu, visele doar ranesc, nu au nici un semnificat!! Cum visezi tu viitorul??? Bine, e clar, cu bani la discretie, bautura, tigari, un mariaj fericit eventual sau cat mai multe aventuri, cine stie... Si atunci poate, doar poate, printr-o mare sansa a destinului, o mica voce din mintea ta iti va sopti: "Si te mai intrebi ce s-a schimbat printre beri si fum de tigara??? Unde iti sunt visele??" Si vei intoarce singur si celalalt obraz sa fie palmuit.

Luam ce ni se ofera, luam lucrurile cum vin. Le urmam ca fiind de la sine inteles ca asa trebuie sa fie. Poate ai facut jurnalismul doar pentru ca iti placea sa scrii si te-ai gandit ca un pic de studiu al scrierii realitatii ti-ar prinde bine. Lasati-ma sa ma intreb ceva, pentru ca asta este cazul meu: ai mai scris ceva de cand ai inceput sa studiezi realitatea??? Ce s-a intamplat cu personajele din imaginatia ta, cu poeziile pe care le faceai odata?? Unde e visul pe care l-ai urmat ani de zile, visul de a scrie, si a scrie, si a scrie, pana cand sentimentele din lume vor seca, pana cand cuvintele nu iti vor mai veni pe buze, unde e VISUL??? Si te mai intrebi ce e schimbat???

Va intreb pe toti: unde sunt visele??? Ce visati, oameni buni, ce VISATI?? Nu ce doriti, la ce ravniti, ce v-ar placea, ci... ce visati?? Care sunt visele voastre. Eu visez doar sa scriu.... pana cand sentimentele si lumea vor seca... pana cand cuvintele nu imi vor mai veni pe buze.... Asta ERA visul, si acum, cand sap in mine, inteleg ca inca este VISUL. Scos de la naftalina, dar e al meu!!!

Morala unui an fara cuvinte

Am fost muta... De un an, nu am mai scris un rand in acest semi jurnal virtual. Am fost acea lebada tacuta, ce isi cauta un drum si penele ce abia spicuie din puf. Cred ca am crescut, poate m-am transformat sau am ramas exact aceeasi, fara drept de apel.

De un an am cautat sa imi construiesc o identitate care devenise cenusie. De un an m-am intrebat mereu cine sunt si ce vreau de la viata, acum ca am trecut cu tocuri ascutite peste copilarie. Vedeti, m-am ratacit in labirintul gandurilor. Nu ca as fi avut vreo sansa sa devin un filosof, mai mult o... simpla calatoare muta.

Si am invatat cateva lucruri, pe care vreau sa le enumer mai mult pentru mine insami. Poate daca le vad mereu scrise undeva, nu le mai uit. am invatat asa:

1. Pastreaza-ti surasul, indiferent cati nori crezi ca se aduna deasupra ta. Furtuna nu e niciodata atat de dura pe cat te astepti.
2. Nimeni nu te enerveaza in sine, prin actiuni sau fapte, daca tu nu ii permiti. Cel mai mare atu pe care poti sa il ai asupra celorlalti e sa nu ii lasi sa te calce pe nervi. E totul o problema de egoism.
3. Absolut orice se poate negocia, chiar si obtinerea buletinului italian. Credeti-ma!
4. Nimeni nu te uraste pe tine, pentru ca esti strain undeva; oricine este dispus inconstient sa isi ofere increderea, mai mare sau mai mica.. E o problema de calitate umana.
5. Dragostea este intr-adevar cel mai frumos lucru din lume, care merita orice sacrificiu. Chiar si o ratacire de un an, ca o umbra muta pe suprafata pamantului.

Într-o noapte tîrzie de septembrie

Vreau să fac ceva ce nu am făcut niciodată: să iau o gură adîncă din vîntul care îmi suflă în față și să fug, fără să mă gîndesc, fără să privesc în urmă. Ție vreau să îți arăt multe lucruri pe care mi-am imaginat că le vei înțelege. Vreau să îți arăt trecutul, nu ca să mă văd în oglinda deformată a amintirilor, ci pentru că vreau să citești prin rîndurile timpului cum va fi viitorul. Vreau să mă vezi pe mine cea care iubea, cea care ura, cea care a fost, pe rînd, toate chipurile și sentimentele de pe pămînt, fără să fie în fapt niciodată nimic. Vreau să nu mă mai gîndesc la nimic și la nimeni în afară de mine și de tine. și să plec.... Vreau să plecăm departe....

Mi-ai spus că putem face orice, important este să ne dorim. că putem să atingem luna, dacă suntem împreună. Eu vreau să ne privim în ochi, ca și cum ne-am îndrăgosti acum pentru prima dată, să ne luăm de mînă, ca și cînd carnea noastră s-ar atinge pentru prima oară, să pășim timizi, ca și cum picioarele noastre ar simți pentru prima oară în același timp pămîntul și... să plecăm! Caldul care iese din pămînt mă sufocă, amintirile pe care vreau să ți le arăt îmi inundă mintea și nu mă lasă să dorm, să uit, să mă ascund... Vîntul a început să bată, să îmi amestece în inimă gandurile, venele, rănile... Nu mai știu nimic, decît că trebuie să plecăm...

Mi-e frig... Ai lăsat fereastra deschisă.. Îmi plac ferestrele deschise, dar hai să fugim prin ea amîndoi....

Bella Italia

Long time, no seen... Cam asa s-ar putea descrie activitatea mea pe blog. Ei bine, mi-am luat o vacanta luuuunga (si sper eu bine meritata) dupa ce am scapat de licenta si de toate cele sfinte si pagane de dupa terminarea facultatii.

Licenta a trecut cu bine, chiar foarte bine, desi m-au dezamagit notele unora sau a altora, care nu inteleg de cand s-au desteptat sau din contra. Dar na, asa este in viata, este important sa stii si pe cine sa pupi, sau sa scuipi. Si stiu ca aici multi imi vor da dreptate. Asa ca dupa toate cele trecute, mi-am luat zborul spre cuibul meu, pe care il vom oficializa cam intr-o luna prin cununia civila. Vara mea a fost o adevarata incursiune prin frumusetile Italiei, si pot sa spun ca are o multime. Porturi mari si nave impunatoare, orase care isi pastreaza intacte centrele istorice, pe care nu le demoleaza si in nici un caz nu le retrocedeaza, ca sa fie distruse de noii proprietari. Pai hai sa fim seriosi, cum ar fi aratat de exemplu Florenta retrocedata? Statuia lui David a lui Michelangelo probabil ar fi cerut cinci euro de om ca sa fie admirata, iar domul din centrul istoric ar fi avut un gard de 4 metri in jur. Nici Ponte Vecchio nu cred ca ar fi aratat mai bine, ca sa nu mai vorbim d Fortezza, marea fosta fortareata devenita parc unde se aduna imigrantii, ca un semn de solidaritate fata de singuratatea celuilalt.

Si da, sunt foarte multi imigranti. Femei plecate de acasa, de langa familie, ca sa poata sa isi tina casa, barbati care inalta cladirile Italiei pe santiere, copii care vin in vizita la parinti si inca nu inteleg sacrificiul facut de rudele lor. La bella Italia e construita de brate straine, batranii sunt ingrijiti de brate straine, lucrarile facute in aluminiu si fier sunt facute de bratele straine.

Dar ei au ceva ce noi nu am stiut sa pastram: traditia!

Am fluturi în stomac

Am dormit bine în ultimele nopţi. Pot spune că m-am trezit cam dimineaţă, după puţine ore de dulce inconştienţă, dar somnul a fost profund. Am şi eu o întrebare: de ce aş putea avea eu acuma fluturi în stomac? Păi să vedem...

Aş putea să fiu îndrăgostită şi de aceea să îmi mişune tot felul de înaripate, de emoţie. Păi sunt îndrăgostită de doi ani şi nu, nu e ăsta motivul. Adică... relaţie aşezată, viitor soţ frumuşel foc, iubire, iubire şi tot aşa.

Mai apoi, s-ar putea să îmi fie foame. Pentru cine mă cunoaşte, ştie că nu sunt genul de persoană care să sufere de foame. Adică... apropiaţii ar putea spune că sunt de-a dreptul gurmandă. Deci... chiar am mîncat mult prea mult azi, poate de aia simt fiori. Deşi foame sau suprasaturarea nu pot fi considerate emoţii, nu?

Ok... Alt motiv. Aş putea spune că am o stare premonitorie, că de fapt simt ceva rău că vine, ceva pentru care nu mă simt pregătită şi nu ştiu cum să înfrunt. Că am fluturi în stomac, frumoşii fluturi coloraţi, dar nu anunţă nimic bun. Ok, asta ar fi o versiune plauzibilă.

Si să mai spunem că evenimentul ăsta este foarte, foarte aproape şi tocmai de aceea mă torturează cu atîtea presentimente. Altfel de ce atîta timp mi-a fost al naibii de bine şi acuma, deodată, nu mai sunt bună de nimic?? Deci un eveniment rău, care va veni curînd... Hmmmm... :-?

Mai apoi... Cînd eram mică îmi plăcea foarte mult Dark Angel. Am reuşit să fac rost de toate sezoanele în care Jessica Alba ambalează motorul unei Ninja Neagră şi totuşi... Din cauza fluturilor astora nu pot să mă apuc să revăd serialul ăsta pe care înainte nu mai aveam răbdare să îl vizionez... Şi VREAU să îl văd!!! Mereu îmi spun că lasă, îl văd începînd de duminică, dar oare de ce??

Ce sunt cu toate semnele astea?? Ce înseamnă fluturii ăştia?? Mîine plec la Iaşi, îmi revăd colegii dragi mie şi apoi... O, Doamne, eu mîine am LICENŢA!!!

Credinţele din mine

Cred în ziua de mîine. Cred că soarele apune şi apoi răsare cu un sens, că tot acest chin de a ne lumina zilele nu este zadarnic. Şi cred că fiecare nou pas, fie că este vorba de dimineaţa, cînd mă dau jos, este unul înainte. În imensitatea lor, lucrurile au un sens...

Cred în iubire mai mult decît orice pentru că te ştiu pe tine, înger de dincolo de cît puteam să înţeleg înainte de a te cunoaşte. Cred în zîmbetul sincer al unei mame cînd îşi priveşte copilul şi în lacrimile bunicii cînd nepoţelul ia premiu la şcoală. Cred în dragostea curată, dezinteresată, în fericirea sufletelor ce se unesc, întotdeauna într-o familie. Şi acum cred cu tărie, nu ca atunci cînd nu înţelegeam ce rost au sufletele încătuşate în trup!

Cred în tine mai mult decît orice pe lume, în puterea ta de a peria dezastrele şi de a le transforma în lucruri frumoase. Ştiu că sălăşluieşte în tine puterea de a merge mai departe cu capul sus şi poţi vedea că fiecare palmă te împinge de fapt să evoluezi. Cred în dragostea noastră curată şi din nou, în tine, dragostea mea!

Cred că am puterea să recunosc atunci cînd greşesc şi întorc pe toate feţele rafale de vînt ce nu ar trebui să devină furtuni. Şi sper ca Tu, inima mea, să ai puterea să mă ierţi mereu, mereu, fiindcă să ştii, mereu voi fi aşa. Voi ridica privirea după ce voi înţelege că am greşit şi voi spune: da, aşa este, dar acum să mergem mai departe. Iertaţi-mă, voi toţi cei cărora v-am greşit!

Şi cred în oameni. Iubesc oamenii şi ştiu că au puterea să fie mai mult decît simple păpuşi, mase amorfe de oameni în faţa diferitelor autorităţi. ştiu că societatea au construit-o ei, oamenii, care acum refuză să mai recunoscă sau să se implice în a lua decizii. Cred că oamenii pot fi mai mult decît o "opinie publică". Iubesc oamenii!! Sunt şi eu, unul din ei!

Şi mai cred în şansă. Cred ca viaţa e plină de ocazii frumoase şi bune pe care trebuie doar să le înţelegi şi să profiţi de ele. Nu e nimeni vinovat de propriul eşec decît omul însuşi, căci nu a ştiut să îşi adune şansele. Şi mai cred că da, sunt un om fericit!! Foarte fericit!!!

Pînă data viitoare, promit că nu mai filosofez aşa, tam nesam!!! :D