Iertarea: secretul celor ce iubesc

Mi-e dor s-ascult din glasuri tacerea ta de plumb,
Sa sari ca un copil din clipe-n totdeauna...
Te regasesc adesea si stiu, nu mai e mult
Si glasurile noastre vor deveni tot una.

Te iert zambind suav si fara sa privesc,
Apoi in asternut mi-s gandurile goale.
As vrea sa pot vedea, prin trup sa te zaresc
Si sa te cresc in mine, un cer mereu mai mare.

Dar stelele s-au stins si ceru-ncet coboara.
Il sprijinim pe umeri de-atatea zeci povesti!
Si cum il recream atunci, intaia oara,
O fac mereu cand simt ca tu inca traiesti!

Ultimul moment de sinceritate

Atunci cind patinezi pe marginea destinului, nu e nimeni langa tine sa te opreasca din cadere. Pana acum un minut, toti se apropiau sa te sustina, pentru ca nu credeau ca vei cadea cu adevarat, acum esti singur pe felia de viata. Si oricat ti-ar singera talpile, noaptea tot mai neagra va deveni si nici un inger nu isi va arata aripile sa te ridice. Lumina, te-ai ascuns intr-un cotlon acum multe zile. Stii.. nici nu vreau sa mai iesi la iveala.

Te obisnuiesti sa inaintezi pe bajbaite, cu mainile inainte si ochii inchisi. Nu ai nevoie de nimeni si crezi ca poti fi singur. Te vezi puternic, fara omuletii mici de langa tine zambind frumos. Tu ai un zambet mai hilar decat toti acum. Gesticulezi brownian si incerci sa te prinzi de firele de aer. Pentru tine au devenit palpabile. In tacerea din jurul tau auzi vocea vantului si simti ghearele intunericului.

Cad. Cazi. Cu totii cadem neprinsi de nimeni. In final, cand inchidem lumina si ne punem capul plin de ganduri pe perna, chiar daca plapuma o impartim cu cineva, suntem singuri... Complet singuri. Si suntem atat de egoisti incat nu am imparti cu nimeni acea clipa unica de sinceritate cu noi insine.