Iluzia Iasului de alta data. Constantin Simirad: "Le sint dator cu ceva iesenilor. Incerc sa le fiu din nou slujitor".

Constantin Simirad a fost primar al Iasului din1992 pana in 2003, cind pleca in Cuba ca ambasador al Romaniei. In anul 2006, presedintele Traian Basescu il chema de la post inapoi in tara, statul roman raminind fara reprezentat diplomatic in Cuba. Din anul 2000 a scris aproape fara pauza proza scurta, romane si tablete in diferite ziare iesene. Om politic si om al lierelor si cifrelor, Constantin Simirad se arata multumit. Multumit ca "Dumnezeu mi-a dat inspiratie, m-a ajutat si a fost generos cu mine".

"Nu sint Sadoveanu, nu sint Rebreanu si nici alti mari prozatori romani, dar ma descurc cat de cat"

Reporter: Sinteti matematician, politician si scriitor. Cum ati reusit sa rezolvati aceasta ecuatie cu trei necunoscute?
Constantin Simirad: Poate ca Dumnezeu mi-a dat inspiratie sa le rezolv pe toate trei in mod onorabil. Si ca matematician, am trecut un doctorat intr-o vreme cand doctoratul se lua foarte, foarte greu. Am publicat foarte multe lucrari in Romania, dar si in strainatate. Recenziile lucrarilor mele de matematica au fost facute de oameni ai matematicii mondiale, din Japonia, din Statele Unite ale Americii, din Franta, chiar si din Rusia. As putea spune ca m-am descurcat onorabil. Ca politician si primar al municipiului Iasi stiti foarte bine ca am fost reales si reales de doua ori, ceea ce inseamna ca activitatea mea a fost apreciata si cred ca nu exista un calificativ mai bun decat cel dat de electorat. Mai ales ca acum, cand ma plimb prin Iasi, vad un val de simpatie – spun eu – surprinzator. Dupa cinci ani de cand m-am retras din politica din Iasi, sint privit cu multa simpatie inca de ieseni. In ce priveste activitatea de scriitor, am scris zece volume de proza, romane si proza scurta, si cred ca in acest domeniu m-am achitat tot onorabil. Nu sint un scriitor de referinta. Sint un amator care scrie si daca place la unii si la altii, eu ma simt foarte bine. Nu sint Sadoveanu, nu sint Rebreanu si nici alti mari prozatori romani, dar ma descurc cat de cat si in aceasta meserie.
Reporter: Sinteti nascut in satul Cotusca din judetul Botosani si ati facut liceul si facultatea la Iasi. Unde va simtiti cu adevarat acasa?
Constantin Simirad: Cu adevarat acasa este Iasul si aici am facut liceul, am facut facultatea si aici m-am realizat ca om. Iasul e un creuzet care plamadeste un caracter, oameni de cultura si chiar genii si am beneficiat de acest tratament in acest oras si ii sint foarte indatorat. In afara de asta, iesenii mi-au aratat atat de multa simpatie incat ramin indatorat pana la moarte lor. Stiti foarte bine ca m-am prezentat in alegeri cu simbolul "cheie" si iesenii m-au votat, apoi cu simbolul "marul" si au facut-o din nou si ultima oara m-am prezentat ca fondator al Partidului Moldovenilor cu simbolul "zimbrul" si iesenii m-au votat din nou. Deci va dati seama ca totusi omul a contat si sint dator iesenilor care cred ca m-au pus la suflet si eu le raman indatorat si recunoscator.

"Am fost si sint un mare admirator al Preafericitului Daniel"

Reporter: "Izgoniti din rai", volumul aparut in 2005, cuprindea povestiri reale si imaginare din Romania si Cuba. Ce anume v-a inspirat din spatiul Cuba?
Constantin Simirad: Eu eram un bun observator al vietii cubaneze, aveam foarte multe relatii printre cubanezi si, mai mult, aveam o profesoara din Cuba, de limba spaniola, pe care o trageam de limba sa mai aflu una, alta din viata spirituala a cubanezilor, pentru ca din cea politica si de toate zilele stiam foarte multe. Prin oameni de acestia cu har am reusit sa aflu anumite istorii, mai multe intamplari pe care apoi le-am transpus in proza scurta.
Reporter: Ati devenit membru al Adunerii Nationale Bisericesti si ati primit Medalia "Crucea Moldava" a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. In ce relatii sinteti cu credinta?
Constantin Simirad: Orice om cred ca atunci cand are nevoie, se roaga foarte intens la Dumnezeu. Daca are un necaz, daca doreste un succes, daca incearca sa faca ceva, invoca ajutorul lui Dumnezeu. Eu... Am facut si eu ca toti oamenii, dar de foarte multe ori am multumit lui Dumnezeu pentru generozitatea cu care m-a blagoslovit in viata de pe acest pamant. Am fost si sint un mare admirator al Preafericitului Daniel, am lucrat foarte mult cu domnia sa si vreau sa va spun ca eram impresionat de personalitatea domniei sale. In afara de asta, am primit si Medalia Patriarhului Preafericitului Teoctist, am primit o alta medalie de la Patriarhul Constantinopolului, Bartholomeu, si de la Patriarhul Greciei am primit o medalie, Christo Dulu, care a trecut in nefiinta acum. Vreau sa va spun ca, in general, cu Biserica am avut o relatie excelenta si poate Dumnezeu mi-a dat inspiratia sa ajut foarte mult Biserica. Am fost primul primar din Romania care a produs un capitol special si in cadrul acestui capitol am decis sa ajut bisericile in constructie si consolidarea mitropoliei, cu destul de multi bani. Vreau sa va spun ca circa opt miliarde de lei au fost in primul an. Ulterior fondurile au crescut. Sint multumit ca Dumnezeu mi-a dat inspiratie, m-a ajutat si a fost generos cu mine.
Reporter: V-ati implicat in multe activitati din varii domenii.Va considerati mai mult scriitor, mai mult om politic sau mai mult matematician?
Constantin Simirad: Cred ca structura mea este "vinovata" de aceste lucruri, pentru ca mi-a placut de mic copil ca, daca fac un lucru, sa il fac cel mai bine. Si daca m-am implicat sa fac un lucru, m-am implicat cu toata pasiunea. Atunci cand a fost vorba sa fiu primar, m-am implicat cu toata fiinta mea sa fac lucruri bune in aceasta calitate. Si ca scriitor, poate ca la aceasta meserie de scriitor lucreaza placerea si pasiunea de a face ceva care nu dauneaza nimanui. Matematica... am luptat foarte mult! Pe vremea mea se dadea foarte greu un doctorat. Dar nu va mai spun de teza de doctorat, adica trebuia sa ai foarte multe lucrari publicate in strainatate, recenzate de matematicieni celebri. Adica era o seriozitate extrem de mare cand venea vorba de acordarea titlului de doctor in matematica. Eu am absolvit facultatea de matematica cu media 10, deci am fost un student foarte bun. Prin urmare, daca nu era revolutia din '89, continuam pe linia matematicii si ma realizam mult mai adinc in aceasta meserie.

"Nu am furat de la nimeni ca sa imi pun in piedestalul meu nici o caramida"

Reporter: Trei ani ati fost ambasador in Cuba iar la intoarcerea in tara ati declarat ca nu va veti mai implica activ in politica. Cum ati regasit Romania la intoarcere?
Constantin Simirad: Cei trei ani au fost foarte utili. Ar fi fost foarte bine daca ar fi fost la inceputul carierei mele, pentru ca m-au format ca om intr-o cu totul alta lumina. Din pacate au fost la sfarsitul carierei si este, as spune eu, un regret din partea mea. M-a format ca om si poate nu mai sint atat de impulsiv si folosesc cu mai multa chibziunta cuvintele atunci cand e cazul unei polemici. Nu ma mai reped. Am spus ca nu mai particip in politica si chiar asta era intentia mea, insa a aparut un sondaj din care a reiesit ca iesenii nu m-au uitat in cinci ani de zile si poate ca asta m-a determinat (n.r. sa ma reimplic in politica). Sint dator cu ceva iesenilor. Incerc sa le fiu din nou slujitor.
Reporter: Reintoarcerea dumneavoastra pe scena politica a starnit un val de controverse. Va considerati un personaj controversat?
Constantin Simirad: Nu, deloc, pentru ca, in general, in jurul meu au fost numai prieteni. Am avut parte de dusmani, dar in final dusmanii au terminat in prieteni relatiile cu mine. Am foarte putini dusmani. Desigur, am oameni care poate nu ma agreaza, dar dusmani nu cred ca am foarte multi. Nici nu stiu de ce ar fi dusmanul meu cineva. Nu am facut rau nimanui si m-am pazit cat am putut sa nedreptatesc pe cineva. Deasemeni, nu am incercat sa imi insusesc meritul cuiva. Am incercat sa fiu cladit doar pe caramizile care imi apartin si nu am furat de la nimeni ca sa imi pun in piedestalul meu nici o caramida.
Reporter: Dinu Flamand spunea intr-un interviu ca scriitorii ar trebui sa se fereasca de o implicare prea mare in politica, pentru ca aceasta distruge imaginatia. Care este perspectiva dumneavoastra asupra acestei relatii?
Constantin Simirad: Cred ca un om politic cu imaginatie si cu chibzuinta si cu intelepciune este mult mai bun decat unul care e lipsit de imaginatie. Imagiantia mereu a avut un rol esential in toate sferele de activitate ale omului, incluziv in batalii. Napoleon avea imagini surprinzatoare pe campul de lupta, Cezar la fel. Si Alexandru Macedon. Au fost oameni care, pe langa un solid rationament, dispuneau si de o imaginatie debordanta. Daca ar fi scris, cu siguranta ar fi fost foarte buni scriitori. De asemenea, in scrierile scurte pe care le-au lasat, se vede ca au stofa de scriitori. Nu cred ca pune ceata pe imaginatie o astfel de activitate. Eu am inceput ca primar sa scriu pentru prima data si din imaginatie am facut foarte multe lucruri.
Reporter: Ce agreati: editorialele, tabletele sau mai mult prozele scurte si romanele?
Constantin Simirad: Eu am remarcat ca romanele se citesc foarte greu. Cand acuma e un noian de informatie care se poate obtine foarte usor, copiii, tineretul nu mai face efort sa citeasca romane fluviu, cum ar fi "Pedonul linistit", cum ar fi multe altele. Deci oamenii nu mai citesc literatura vagonabila. Daca citesc ceva scurt, o proza scurta, in tren, o mica povestire de trei minute. Nu au rabdare. E o viata trepidanta si cred ca din acest motiv. Sigur, oamenii de cultura vor citi tot timpul, dar acestia sint foarte putini. / Anca-Elena Cojocaru

"Viata e scurta si fericirea e scurta si iubirea e scurta si rara. Aici isi au locul toate!"

In anii '80, Dinu Flamand se refugia in exil la Paris. Acolo locuieste si astazi si lucreaza ca redactor pentru Radio France Internationale. A continuat sa scrie poezie si sa traduca carti din franceza, spaniola si portugheza in limba romana. Cu toate acestea, nu se intoarce in tara. Anul acesta a primit premiul "Iasi 600" din partea Consiliului Local si al Primariei Iasi, si a fost declarat "ambasador al culturii romanesti" de catre primaria Iasi. A venit la Iasi pentru a-si primi premiul si priveste cu durere la clipa in care s-a hotarat sa nu se mai intoarca in tara, "moment care nu fost deloc o fericire si nu a fot deloc simplu".

Anca-Elena Cojocaru: Susenii Bargaului, locul unde v-ati nascut, si Paris. Care din cele doua locuri va caracterizeaza mai bine?
Dinu Flamand: Nu stiu daca un loc ma poate caracteriza. Desi locuiesc la Paris, in cap sint locuit de satul meu natal. E un fel de a contine si de a te lasa continut. Si ma las continut evident de satul meu natal, care devine din ce in ce mai viu. Bineinteles ca acesta este tipul de nostalgie specifica batranilor. Devine din ce in ce mai viu si mai animat si ma trezesc uneori vorbind cu oameni cu care probabil nu am discutat niciodata, figuri de vecini si altii, pe care-i inventez. Cred ca inventez. Cred ca inventez un sat ideal, un sat... Am scris un poem, "Bocitoarele", in care mi-am amitit efectiv ca erau intr-o margine a satului, peste rau, ca erau un grup de case de oameni mai saraci. Femeile respective erau cele care devenisera un fel de profesioniste ale tristetii. Nu mai stiu daca erau de acolo, daca nu asociez cu alte experiente, din alte vremuri, daca nu... In orice caz, sint foarte multe lucrurui pe care le proiectez in satul meu natal. Nu am descoperit metoda de a calatori in timp, pe masura ce timpul se scurteaza, se imputineaza. Dar eu profit. Poetul e un bun profitor de metodele lui in timp, prin faptul ca reinvesteste cu imaginatia locul unde a trait.
A.E.C.: In anul 1971 ati fost transferat la un alt loc de munca pentru ca ati prezentat o critica favorabila volumului de poezii "Marea Conjugare" scris de Nina Cassian, apoi in anii '80 v-ati refugiat in exil la Paris. Va considerati un disident?
D.F.: Apai erau un razvratit, pentru ca din martie pana la caderea regimului "gura nu-mi mai tace" (rade), gura nu mi-a mai tacut, cum spune cantecul. Disident... Bineinteles ca l-am detestat, regimul. In momentul cand m-am hotarat sa nu ma mai intorc in tara, moment care nu fost deloc o fericire si nu a fot deloc simplu, am zis ca trebuie sa lichidez toate conturile mele cu regimul. Nu le puteam lichida atunci. Cred ca inca mai am de lichidat din conturile cu acel regim. Nu cred ca disident. Protestatar poate ca da. In orice caz, un poet prin firea lui e cineva care nu admite o ordine prestabilita sau o admite cu foarte multa reticenta si cartind in permanenta. E un cartitor.

"Nu e simplu sa urli. Trebuie sa inveti sa urli!"

A.E.C.: Ce rol are pentru poezia dumneavoastra "duhoarea si ciuma istoriei"?
D.F.: Astea sint niste versuri din tinerete. In tinerete citeam foarte mult istoricii antici. Razboiul Peloponesiac era una din cartile mele de capatii. Nu de alta, dar altfel trebuia sa citesti istoria Partidului Comunist Roman, sau istoria partidului comuinst din Uniunea Sovietica, ceea ce nu ma atragea deloc. Deci mai bine citeam Tucidide. Atunci ma gindeam ca o paralele intre istoria antica si istoria noastra contemporana, nu eram sigur ca au facut-o si altii, si chiar multi, se putea stabili. Si atunci se putea vorbi de sentimentul de apasare, proiectand putin in istorie. Istoria fratricida, razboiul dintre Sparta si Atena, Care s-a raspandit si in Grecia Magna, episodul cu Siracuza e foarte cunoscut, asemenea exemple ma incitau sa fac o paralela cu istoria contemporana, istoria comunismului din acea vreme. Dealtfel puteam sa vorbesc si sa imi pronunt disperarea proiectandu-ma undeva in Grecia Antica. De altfel era cat pe ce ca acest poem din care ati citat sa nu treaca, pentru ca incepe cu versul "Primavara e gaseste pe mare, plutind spre dezastru". Si mi s-a transmis de la cenzura: "Lasa ca stim noi! Care, cine noi plutim?". "Domnule, grecii pluteau spre dezastru. Atenienii pluteau spre dezastru fiindca corabiile lor aveau sa piara distruse la Siracuza". In sfarsit, s-au facut ca nu pricep. Dar este un exemplu de perifraza si parafraza la care trebuia sa recurgem pentru a scoate din noi furia. Nu e simplu sa urli. Trebuie sa folosesti tot felul de stratageme ca sa inveti sa urli. Dumneavoastra nu aveti acum motive sa urlati si nici nu vi le doresc. E o lectie sinistra din interoior care te invata stratagemele ca sa reusesti sa urli.
A.E.C.: Dan C. Mihailescu spunea la Iasi ca dupa revolutie poetii s-au gasit cumva fara sens, fiindca nu mai aveau motivul razvratirii lor. Care e starea poetilor romani dupa revolutie?
Nu ma preocupa soarta poetilor care s-ar fi gasit de sens, de obiectul urii lor. Nici vorba! Poetul este oricum in permanenta locuit de intrebari si de neraspunsuri, asa ca continua sa functioneze si daca nu are ca tel ura impotriva unui sistem. Poetii nu ar trebui sa se lase prea mult imbrigadati, acrosati de politica, afiliati la anumite partide si la activitati adiacente, care in general afecteaza imaginatia. Multi au trecut, spre jalea literaturii, si au esuat exclusiv in jurnalism. Si mi se pare un abandon absolut impardonabil.
A.E.C.: Ati tradus numeroase carti din domeniul poeziei si cartea lui Dominique de Villepin, "Napoleon. Cele 100 de zile sau spiritul de sacrificiu. De ce Napoleon si poezie?
D.F.: Pentru ca Dominique de Villepin, autorul acestei carti despre Napoleonsi un bun cunoscator al lui Napoleon, era un caz rar in Franta de om politic, intre timp a devenit si prim ministru, cu o cultura extraordinara, cu o cultura fantastica, plus ca el insusi scrisese poezie si chiar publicase niste volume de poezie, plus eseuri despre poezie. El a scris o carte despre "Hotii focului", cu cei care fura focul, cu niste interpretari fantastice despre scriitori francezi. Deci mi-a placut figura lui de om politic de o aleasa cultura, dar de cultura foarte fina, mai cu seama de cultura poetica. Plus ca e foarte bine scrisa cartea despre Napoleon, plus ca acele o suta de zile din istoria lui Napoleon e o perioada densa care a pus bazele unor institutii republicane care aveau sa se perpetueze dupa moartea lui si in restul Europei. Este o carte de itstorie, sint multe lucruri de invatat din ea.

"Propriile limite ne manipuleaza"

A.E.C.:Exterior - interior. Ce este exteriorul pentru spiritul poetic?
D.F.: Cel care agreseaza interiorul. (rade)
A.E.C.: Sinteti redactor la Radio France International.Cum se impaca obiectivitatea pe care o presupune jurnalismul cu subiectivitatea poeziei?
D.F:Jurnalistii se cred niste mici dumnezei ai informatiei, dar depind efectiv de cel care avanseaza pe front. Daca el reuseste sa iasa din hotel, are o informatie putin mai nuantata. Daca nu, atunci isi coroboreaza informatia cu cele ale colegilor lui si asa mai departe. No, nu exista informatie obiectiva si nu exista informatie 100% fiabila. Exista o imensa manipulare mai ales din partea unor organe care vor sa manipuleze, si mai cu seama statele majore ale armatelor, si americanii in chestia asta sint niste mari maestri, dar este si o manipulare din partea propriilor noastre limite. Limitele ne manipuleaza. De parca putem sti ce se intampla acum. Numai daca am fi fost Borges si am fi avut o harta la scara 1:1, adica lumea, si sa putem si simultan in toate locurile. Poate ca am fi stiut. Dar in acel caz, ne-am fi putut aduna intr-un singur ziarist. Este o lectie de relativitate care se aplica in camp social.
A.E.C.: Lirica exilului si lirica oprimarii. De unde isi trag seva si dupa plecarea din tara?
D.F.: Din Viata! Din faptul ca viata e scurta si ca fericirea e scurta si ca iubirea e scurta si rara. Aici isi au locul toate.
A.E.C.: Antichitatea egal autenticitatea si prezentul egal imperfectiune in opera dumneavoastra. Dati o sansa prezentului de a crea ceva autentic?
D.F.: Credeti ca m-ati prins la colt. S-ar putea, dar imi asum raspunsul. Chiar daca imi veti spune ca sint un paseist, nu m-ar speria. intr-adevar, probabil ca m-am refugiat mult in trecut, ca altfel nu vad perioada comunista, si cu timpul am reusit sa locuiesc in anumite perioade pe care le stiu destul de bine: in Grecia lui Pericle, bunaoara, dar si in perioada decadenta a Romei, intre altele. A fost o curiozitatea intelectuala dusa putin mai departe, astfel incat ma simteam bine in acea Grecie. Binainteles ca traiesc in prezent. Trebuie sa fiu ipocrit sa spun ca intorc spatele prezentului. Nici vorba. Ma bucur de toate avantajele acestui prezent si ma ingrozesc toate dezavantajele lui. In primul rand superficialitatea, apoi aceasta cultura a spectacolului cotidian, aceasta goana dupa fericire infinita ai acest cult al diversitatii, care este o biata saracie, pentru ca toti poetii trebuie sa avem cultul intentitatii pe verticala, nu pe imprastiere, nu sa ne imprastiem, nu in diversitate. Dar noi sintem minoritari, poetii, si evident ca nu pe noi ne asculta lumea. / Anca-Elena Cojocaru.