Zece alimente nerecomandate în alimentație

Mă gândeam zilele trecute la toate lucrurile bune, bune dar care mai apoi sunt rele si pe care poate bunicii noștri și bunicii bunicilor noștri le consumau fără să le considere rele cu nimic și nu se îmbolnăviseră de cancer, gastrită, afecțiuni ale inimii și tot așa. Mi se pare absurd că, cu cât evoluează mai mult știința, se pare că vor să ne întoarcem la stadiul de ierbivore rumegătoare (rumegătoare nu am fost vreodată, dar prin acest termen mă refer la maniera supusă și calmă cu care vacile pasc pe câmpii).

Poate au dreptate și specialiștii în nutriție și de vină suntem noi, fiindcă în timp am crescut tot mai mult cantitățile de hrană prelucrate chimic, cantitățile de carne și dulciuri și tot așa. Lista de mai jos NU este creată pentru a lua în râs avertizările medicilor, ci fiindcă am găsit de-a lungul timpului contradicții stupefiante în cadrul publicațiilor de specialitate și în experiența de zi cu zi a adulților (mai adulți ca mine). Sunt o fanatică a sportului și a nutriției corecte.

Nu o respect, uneori nu am voința, însă mă îndrept cu pași mici dar deciși spre eliminarea unor alimente nocive, introducerea altora, și țin oricum cont de combinațiile alimentare recomandate. De exemplu nu amestec pasta sau pâinea cu carnea, fructele le mănânc numai între mese, sau, la limită, înainte de masă, pentru a le da prioritate în ciclul digestiv, beau apă înainte de șapte dimineața, pentru a reintra în fașa orară când rinichii au activitatea cea mai prolifică și tot așa, cred că ați înțeles că sunt obsedată aproape de ce mănânc și cum mănânc. Problema e că mănânc oricum prea mult :))

Acesta este topul meu 10 al alimentelor și băuturilor, bineînțeles, care fac bine dar fac rău. Ori fac bine în cantități mici, ori fac bine după spusele bătrânilor, dar na, se consideră că sunt un fel de alba - neagra. Voi porni de la ultimul loc. Clasificarea am construit-o astfel: locul 10 - alimentul care mă așteptam cel mai mult să fie pe o listă neagră. Pe locul 1 alimentul pe care nu mă așteptam efectiv să îl găsesc nerecomandat. Între primul și ultimul loc, scade gradul de uimire. Deci, să începem.

10. CAFEA - este băutura care mă așteptam să nu fie recomandată. Deși un studiu recent spunea că magica poțiune stimulează activitatea creierului, ea are un efect de excitare a organismului, acesta devine mai energic, simțurile devin mai ascuține și noi devenim încet încet dependenți de cafea. Eu o cafea pe zi o beau. Atât. Adică nu mă înțelegeți greșit, mă trezesc la cinci dimineața, deci un pic de stimulare nu îmi face rău. Și nu știu dacă este chiar nerecomandată o singură cafea pe zi.

9. VINUL ROȘU - alcoolul este nerecomandat în general, de orice fel ar fi, mai ales că conține calorii goale, adică organismul nu beneficiază cu nimic de pe urma lor, nici vitamine, nici nimic nutritiv. Dar un pahar de vin roșu pe zi este recomandat  pentru o bună funcționare a inimii. Un pahar, țineți cont. Și aveți grijă ce pahar folosiți. Eu acum un pic de timp am cumpărat un set de pahare pentru degustarea vinului. Nu știu dacă le-ați văzut, sunt enorme, au un picior lung și subțire și cupa atât de mare, că pare să se legene când îl iei în mână. În mai puține cuvinte, sunt inutile. Dar m-am lăsat furată de snobism, și am spus că sunt elegante de pus în vitrină. Am probat cât intră în ele. O sticlă de 750 ml umple exact două pahare, deci un pahar de vin NU înseamnă jumătate de sticlă :))

8. ÎNDULCITORI ARTIFICIALI - mă așteptam să fie pe listă, fiindcă sunt 100% chimici. Înlocuiesc zahărul, nu conțin calorii, dar au efecte foarte nocive asupra organismului. Se folosesc în diete sau în cazul diabeticilor, dar ar trebui să se renunțe la gustul dulce decât să se înghită aceste mici capsule de otravă.

7. ZAHĂR - de când eram mică mi se spunea: Nu mânca dulciuri, că ți se cariază dinții! Nu pune atâta zahăr în ceai, că vei face diabet! Apoi ca adolescentă: Nu mânca atâta ciocolată, că îți apar coșuri! Și nici atâtea dulciuri în general, din același motiv! Apoi am citit că și bunul, dulce zahăr crează dependență, mai apoi este supus proceselor de prelucrare chimică, deci pierde anumite proprietăți și câștigă altele nocive. Acum, ca femeie, aud mereu: Zahărul îmbătrânește! Îți crește colesterolul în sânge și îți apar punctele alea albe enervante pe față, pe care bunica le scotea cu acul înroșit! Poți să faci diabet! (din nou diabetul, dar acum amenințarea e mai reală decât când eram mică.) Poate să îți cauzeze boli cardiovasculare!!! (încă nu le iau  serios în seamă, mă consider încă tânără, și astfel de boli mi se par mai caracteristice vârstei mijlocii. Știu că e greșit, dar.... ale tinereții valuri!!)

6. MARGARINĂ - mă așteptam să fie pe listă, fiindcă este o grăsime prelucrată chimic, dar în același timp nu îi dădeam atâta importanță, poate datorită faptului că am crescut cu ea. Și apoi, bunica jură că ea a mâncat toată viața, că pe timpul lui Ceașcă era mai ușor de găsit decât untul și că ea toată viața a mâncat dimineața margarină cu gem (are 85 de ani bunica mea și nici o boală care să necesite un tratament permanent. Din când în când ia un Colibil dacă are probleme cu digestia sau un Aspartam dacă e cald și își simte inima agitată). E unul din alimentele care, deși cauzează boli cardiovasculare și ajunge până la a fi responsabil și de cele neurodegenerative, este protejat de toți părinții și bunicii care încă îl cumpără în cantități industriale și îl consumă la fel. Și noi aștia mai tineri cui să dăm crezare? Mai apoi e grasă și plină de calorii, prin urmare consumarea ei duce la un sistem imunitar slăbit, prin urmare duce la un risc crescut de a face infecții, intoxicații, chiar și cancer. Ba chiar poate dezvolta rezistența la insulină, ceea ce e grav în cazul diabeticilor.

5. SOIA - se referă la șnițelele de soia, care sunt prelucrate chimic. Și la ele aceeași poveste ca la margarină. Exact același discurs. Când este post, numai soia mănâncă cu toții, soia și fasole!

4. CARNE - să explic de ce acest aliment este atât de în fruntea clasificării la mine. M-aș fi așteptat la carnea de porc, plină de grăsimi, carnea de rechin sau ce știu eu, ceva localizat, dar nu toată carnea. Mai ales că și aici părerile sunt împărțite. Există dieta paleontologică, care susține că stomacul omului este format pentru a mânca și digera carnea, deci se bazează pe o întoarcere în timp, când omul era predominant vânător. Agricultor a devenit mai târziu. Apoi este dieta nou nouță Duncan (care, ca detaliu nesemnificativ, mi se pare că a fost dovedit că este nocivă) care susține că nu este adevărat, că stomacul nu digerează carnea, care rămâne să putrezească în intestin (ce imagine cutremurătoare!!) până vine eliminată și asta nu se întâmplă imediat. Tocmai de aceea carnea nu trebuie mâncată seara, fiindcă este foarte greu de digerat și în timp ce mergem la nani, stomacul este nevoit să lucreze în continuare, de unde rezultă un somn nesănătos și neodihnitor. Într-un interviu dădeau ca exemplu pe nu mai știu ce actor, care la autopsie (după ce murise, evident) avea în intestin 17 kg de carne în proces de putrezire neeliminată (ooo, Doamne! Ce scârbos!). Acum, colac peste pupăză, au demonstrat că a consuma carne crește riscul de a avea accidente cardio-vasculare. Eu rămân la pieptul de pui, la carnea de vită și la pește (deși nu mai știu unde am citit că nici peștele nu este atât de sănătos), mâncate la prânz cu legume. S-or digera ele până la urmă!

3. LAPTE - e bun numai dacă e de la vacuța care paște pe câmp. Dacă e de la văcuța crescută în fermele moderne, nu e bun, fiindcă le hrănesc cu soia și alte minuni, consumă chimicale și sunt stressate, deci toate aceste procese nefaste asupra animalelor se transmit asupra produsului final. E în fruntea clasificării mele fiindcă nu mă așteptam să găsesc laptele și derivatele lui nerecomandate, asta nu, în vecii vecilor, dar explicația pe care o dau este plauzibilă. Acuma, na, eu mănânc cereale cu lapte dimineața. Și vacă să pască pe câmp nu am de unde să scot.

2. CEAI - este nerecomandat din cauza teinei (care nici măcar nu este o descoperire recentă, în 1827 era pentru prima oară individuată substanța), care are aceleași efecte ca și cafeina din cafea. Deci a se vedea alimentul „Cafea”. Mi se pare ciudat, am băut toată viața ceaiuri și am fost mereu îndreptată spre a le consuma. Acuma chiar am văzut în magazine ceaiuri fără teină, specificat pe ambalaj. Cred că încep să prefer să fiu dependentă de ceai, decât să renunț la el. Și nici ceaiul fără teină, nu-i tot un procedeu chimic cel care elimină substanța asta?? Nu știu, sunt foarte confuză...

1. SUCUL DE FRUCTE - am găsit o dietologă româncă mai apoi care nu recomandă sucul 100 % de fructe fiindcă conține zaharuri. Dar fructele sunt foarte recomandate. Și mai apoi zaharurile din fructe sunt naturale, nu sunt prelucrate chimic, iar stomacul nu întâmpină dificultăți pentru a le prelucra. Adică... de ce Dumnezeu se leagă acuma de sucul de fructe?? E plin de vitamine, natural, conține aminoacizi, și tot așa! Nouă ni se spunea că este sănătate curată iar acum... Nu sunt de acord, nu, nu! Chiar dacă limita cantitatea, să nu se bea mai mult de un pahar pe zi, nu că îl interzicea de tot, eu nu pot să înțeleg conceptul! După umila mea părere, nu poți să compari zahărul din comerț cu zahărul din fructe!

Aceasta a fost lista alimentelor nerecomandate, cu o clasificare a uimirii mele că aceste alimente se găsesc pe listă. Unele mi se pare normal să se găsească aici, altele devin nerecomandate bazându-se pe cantitate, altele pe tipologie și tot așa. Numărul unu eu nici nu l-aș lua în calcul, mi se pare imposibil să fie nerecomandat. Dar repet, aceasta este umila mea părere.

Happy D-Day!!!

Astăzi este o zi specială, care se repetă odată pe an. Hmmm, ce ar putea fi oare?? Da, da, este 23 iulie, care, într-adevăr, se repetă odată pe an. Dar această zi este legată cu un fir roșu de existența mea în cuplu alături de Dragos, soțiorul meu. Ne-am cunoscut pe 22 iulie, deci am considerat mereu că 23 iulie este ziua noastră norocoasă (nu mă întrebați de ce nu 22, cum ar fi normal, nu am nici o idee, decât că sunt eu cea anormală). Iar pe minunatul 23 iulie este și ziua lui!! La Mulți Ani, Dragoooos!!!

Trebuie să recunosc că anul trecut i-am furat ziua, transformând-o în ziua cununiei noastre religioase, și astfel el a trecut pe locul doi, aș putea chiar să spun că a fost un pic lăsat deoparte. Dar anul acesta, evenimentul important este ziua lui. Și vreau să nu îi amintesc de cununie, un nor peste unicitatea dății de astăzi.

Suntem împreună de cinci ani și o zi și căsătoriți (civil) de trei și avem o viață înainte, dar sărbătorile mici au devenit o tradiție pentru noi. Pe lângă Crăciun, Paște, Haloween, zile de naștere și onomastice, noi sarbătorim orice realizare cu un  pahar de șampanie și o cină plăcută în doi. Astfel am ajuns să avem ziua primei dăți când m-a prezentat părinților, ziua primei dăți când eu l-am prezentat părinților, ziua primei călătorii pe care am făcut-o împreună, zilele când am terminat facultățile, ziua primei scrisori pe care mi-a scris-o și invers, și tot așa, lista este interminabilă.

Sunt atât de multe zile de ținut minte, încât la sfârșit nu mai ținem seama de nimic și ne inventăm mereu alte ocazii să bem șampanie: astăzi mi-a mers bine la serviciu, astăzi am luat un nou frigider, astăzi am reușit să mă trezesc la cinci să alerg, astăzi magazinul a mers bine și tot așa. Ajungem să bem șampanie în fiecare zi aproape. Dar ziua de astăzi este specială. De cinci ani ne urmează pașii, așa că trebuie să o menționez și aici, pentru a o surprinde în câteva rânduri.

23 iulie este ziua când am înțeles, după o singură întâlnire, că dragostea la prima vedere există, că atunci când o persoană este compatibilă cu tine trup și suflet nu ai nevoie de ani de zile pentru a te cunoaște și a decide, ci o voce în interiorul tău îți spune că este așa de cum se întâlnesc privirile, de cum se încălzesc sufletele. În ziua aceasta eu am înțeles că poveștile de dragoste unde cei doi petrec o singură zi împreună și apoi nu se uită niciodată sunt adevărate și intensitatea sentimentelor poate fi devastatoare și poate deține controlul într-un mod înfricoșător asupra rațiunii. 

Și este o zi specială fiindcă atunci s-a născut el, lucru pentru care mulțumesc cerului în fiecare zi, sunt recunoscătoare că a putut să apară cineva atât de potrivit pentru mine, atât de complementar mie, încât să ne completăm în toate. Și știu că va dura o viață, nu am nevoie de confirmări și nici incertitudini, este așa, mi-o spune aceeași voce incoerentă a sufletului, care vorbește prin sentimente!

La Mulți Ani, Dragoș, îți mulțumesc că exiști!

Odă nimicului

Am spus acum câtva timp că îmi place să scriu. Nu mai știu exact în ce pagină mânjită de cuvinte am menționat asta, dar este adevărat. De ceva timp, pentru a-mi completa pasiunea, am început să și citesc mult, foarte mult. Aseară, în timp ce făceam binecuvântatul duș rece după o zi prea caldă și plină de năduf, am înțeles ce căutam eu ca oarba în nenumăratele pagini răsfoite: căutam NIMICUL.

Visez să găsesc o carte unde cuvintele să îți fugă prin fața ochilor fără să ajungă la creierul conștient, ci să atingă tangențial subconștientul și să plece împreună într-o călătorie magică. Vreau să găsesc acea carte ca una din ariile clasice ale lui Verdi: care să îți antreneze numai un organ de simț, în timp ce imaginația poate să exploreze tărâmuri noi, simțurile să ajungă noi limite, întreaga ființă să se simtă ca transportată în altă dimensiune. Muzica aceasta clasică îți ține urechile ciulite, dar ochii minții pleacă spre introspecția cea mai relaxantă, spre meditația cea mai luminoasă. Aș vrea o carte ca o mângâiere, ca un cântec profund de cuvinte, care să îți facă întreaga ființă să vibreze, fără să trebuiască să analizezi fraze, figuri de stil, personaje, fără să fii nevoit să te oprești asupra fiecărei sintagme mai complexe pentru a înțelege ce a vrut să spună autorul.

Vreau o carte care să vorbească direct cu spiritul. Fără să îmi dau seama. Să o citesc, iar când voi ridica ochii să mă simt diversă, fără să știu ce s-a schimbat, să mă simt mai frumoasă, fără să mă privesc în oglindă, să mă simt mai bună, fără să mă fă considerat vreodată rea. Vreau o carte ca un cântec, care să străbată bariera simțului numit vedere și să îmi ducă auzul pe noi culmi, olfactul pe alte tărâmuri, simțul tactil spre noi orizonturi. Și acea carte, dacă o citești ca pe o carte, nu ca pe un cântec, să nu îți spună NIMIC! Să tacă, asemeni unei lebede, care doar înainte să moară aruncă un sunet răgușit. Iar acel sunet să fie propria rațiune care tace, adoarme și se strecoară afară din trup, pentru a lăsa locul liniștitei melodii pe care toată ființa o ascultă îngenuncheată.

Aceasta este cartea pe care o caut!

V-o prezint pe Morticia

Locuiesc pe buzele unei păduri. Sunt înconjurată de peisajul sălbatic și verde al tufișurilor, al crengilor foioaselor care mai ales vara devin un pic triste, fiindcă lipsa de apă le răsucește frunzele în tot felul de poziții ciudate și dezhidratate.

În fața ferestrei de la una din camerele din casă (e un pic complicat să explic care casă, care cameră) se vede întregul peisaj, cu o casă ascunsă parțial de arbori și cu un delușor mai înalt ce veghează orizontul. Îmi place să privesc de la această fereastră deschisă, mi se pare o mare de culoare verde, chiar dacă în realitate cu o plimbare de jumătate de oră ai vizitat întreaga pădure. Cărările permit numai atât.

Apoi, pentru a merge mai departe, trebuie să te aventurezi în afara potecilor, dar în funcție de sezon o astfel de plimbare ar fi periculoasă. E plin de porci mistreți și șerpi, în fiecare lună alt fel de șarpe, iar când începe sezonul de vânătoare se aude sunetul roților mașinilor de teren și zgomotul împușcăturilor. În acea perioadă nu cred că trebuie să explic de ce o plimbare în afara traseelor ar fi destul de aventuroasă.

Casa stă exact deasupra pădurii. Apoi, coborând o mică vale, se intră printre copacii înalți și liniștiți. Iar mai (puțin) recent, am căpătat un nou prieten dintre necuvântătoare, dăruit tocmai de această frumoasă întindere de verde.

Am crezut mereu (cred că mi-au spus la școală, sau legendele copilăriei mele o povestesc) că păsările de noapte se numesc așa fiindcă ies numai... noaptea, fiindcă nu suportă lumina și că ascuțitul lor cântec prevestește lucruri rele, cum ar fi moartea, moartea și moartea. Ca să nu mai spun de celebra poveste a bunicii mele, cum că dacă  cucuveaua cântă lângă casa cuiva, în acea casă va muri (bineînțeles, doar vestește moartea)  cineva. Prietena mea (asupra sexului bineînțeles că am dubii, dar cuvântul ”pasăre” este la feminin, așa că o consider femelă) se numește Morticia fiindcă este o binecuvântată cucuvea. Această pasăre a încălcat în ultimii doi ani o mulțime de legende metropolitane pe seama ei:

Unu: de doi ani cântă exact în fața ferestrei mele și nu se oprește oricât de somnoroasă m-aș îndrepta spre geam să îi transmit părerea mea despre vocea răgușită cu care urlă. Iar eu, în ultimii doi ani, nu am avut nici un incident mortal, sunt încă în viață și nu a murit nimeni, nici din familie, nici din casele de pe lângă. Prin urmare, o fi o cucuvea albă, nu am nici asupra culorii vreo idee.

Doi: cântă noaptea, e adevărat, dar cântă și mult după ivirea zorilor. Azi dimineață, de exemplu la șase dimineața am avut o discuție cu ea pe tema nopților liniștite pe care creaturile diurne trebuie să le petreacă dormind. Mă îndoiesc că a înțeles, dar eu continuu să îi repet. Iar la șase dimineața soarele era deja suuuus pe cer.

Trei: faptul că este o ființă doar intuitivă, care simte ceva malefic în aer mi-a fost infirmat în repetate dăți . Vara dorm cu fereastra deschisă (e cald, năduf, lipsă de aer) iar ea începe să țipe. Mă duc la fereastră, o închid și Morticia..... SE OPREȘTE DIN CÂNTAT! JUR! Apoi, după cinci minute de liniște și de saună în cameră, redeschid geamul, iar ea... ÎNCEPE DIN NOU SĂ CÂNTE! Singura chestie malefică e ea în sine!

Oricum, mi-e dragă de acum, și dacă în anumite nopți nu o aud (poate se duce să chinuie și pe altcineva, poate pur și simplu am eu un somn mai profund), dimineața îmi fac o mulțime de griji, și următoarea noapte nu dorm în speranța că o voi auzi. Apoi ea își confirmă politicoasă prezența și reîncepem să ne jucăm cu ferestrele.

Una din minunatele dimineți

Aceasta este una dintre diminețile minunate de vară,când mă trezesc  înainte ca ceasul să sune și spun: nuuu, vreau să mai dorm jumătate de oră! Dar apoi privesc razele de soare care se strecoară calde printre crengile pline de frunze ale nucului din dreptul geamului. Ascult vrăbiuțele care ciripesc vesele noua zi și porumbeii care hrubăie gălăgioși într-un colț de zid unde și-au făcut vizuina și brusc mă simt cuprinsă de fericire. Mă simt liniștită și bucuroasă că am reușit să mă trezesc înaintea tuturor celorlalți din casă și am ocazia să ascult minunata tăcere a zorilor, ornată cu melodiosul glas al păsărilor.

Aceasta este una dintre diminețile minunate când mă încântă ideea de a merge la muncă, fiindcă îmi plac momentele la cafea cu colegii, când mergem la barul de lângă, într-o mică pauză, și iubesc oamenii care cu care voi socializa datorită muncii. Este o dimineață când nu am nevoie de cafea pentru a mă simți plină de energie, căci cu toată ființa mea mă cufund în liniștea infinită a plăcerii de a fi acum și aici, înconjurată de persoane pe care le iubesc, înconjurată de vântul dimineții care îmi încurcă părul și îmi alintă fața.

Aceasta este una dintre diminețile minunate când ”complicațiile vieții” sunt un concept pe care nu îl înțeleg, când mă gândesc că de fapt problemele nu există, mi le-am inventat eu, de teamă că prea multă fericire ar putea să mă plictisească. Mă gândesc la soarele care răsare și apune, fără prea multe divagații inutile, la luna care, deși fură lumina ei cristalină, înmoaie noaptea și pare de 100 de ori mai strălucitoare decât stelele adevărate și fierbinți. Mă gândesc la mine, care uneori îmi sting sclipirile de pe chip pentru a mă pierde în divagații inutile, îmi confund ideile și uit să strălucesc de o sută de ori mai puternic decât întunericul care mă cuprinde. Și îmi dau seama că nu are sens, că vreau să fiu ca soarele și ca luna, să îmi urmez cursul vieții fără prea multe procese de conștiință, cu curaj și încredere.

Aceasta este una dintre puținele dimineți când sensul vieții mele mi se pare atât de clar, că îmi vine să plâng, gândindu-mă la toate celelalte dimineți când nu mă înțeleg pe mine și lumea din mine. Aceasta este o minunată dimineață care mi se pare pur și simplu un nou început, un izvor de liniște și armonie care îmi inundă venele și îmi traversează inima, pentru a ajunge și la creierul cel încețoșat de false probleme. Aceasta este o dimineață.