Într-o noapte tîrzie de septembrie

Vreau să fac ceva ce nu am făcut niciodată: să iau o gură adîncă din vîntul care îmi suflă în față și să fug, fără să mă gîndesc, fără să privesc în urmă. Ție vreau să îți arăt multe lucruri pe care mi-am imaginat că le vei înțelege. Vreau să îți arăt trecutul, nu ca să mă văd în oglinda deformată a amintirilor, ci pentru că vreau să citești prin rîndurile timpului cum va fi viitorul. Vreau să mă vezi pe mine cea care iubea, cea care ura, cea care a fost, pe rînd, toate chipurile și sentimentele de pe pămînt, fără să fie în fapt niciodată nimic. Vreau să nu mă mai gîndesc la nimic și la nimeni în afară de mine și de tine. și să plec.... Vreau să plecăm departe....

Mi-ai spus că putem face orice, important este să ne dorim. că putem să atingem luna, dacă suntem împreună. Eu vreau să ne privim în ochi, ca și cum ne-am îndrăgosti acum pentru prima dată, să ne luăm de mînă, ca și cînd carnea noastră s-ar atinge pentru prima oară, să pășim timizi, ca și cum picioarele noastre ar simți pentru prima oară în același timp pămîntul și... să plecăm! Caldul care iese din pămînt mă sufocă, amintirile pe care vreau să ți le arăt îmi inundă mintea și nu mă lasă să dorm, să uit, să mă ascund... Vîntul a început să bată, să îmi amestece în inimă gandurile, venele, rănile... Nu mai știu nimic, decît că trebuie să plecăm...

Mi-e frig... Ai lăsat fereastra deschisă.. Îmi plac ferestrele deschise, dar hai să fugim prin ea amîndoi....

Bella Italia

Long time, no seen... Cam asa s-ar putea descrie activitatea mea pe blog. Ei bine, mi-am luat o vacanta luuuunga (si sper eu bine meritata) dupa ce am scapat de licenta si de toate cele sfinte si pagane de dupa terminarea facultatii.

Licenta a trecut cu bine, chiar foarte bine, desi m-au dezamagit notele unora sau a altora, care nu inteleg de cand s-au desteptat sau din contra. Dar na, asa este in viata, este important sa stii si pe cine sa pupi, sau sa scuipi. Si stiu ca aici multi imi vor da dreptate. Asa ca dupa toate cele trecute, mi-am luat zborul spre cuibul meu, pe care il vom oficializa cam intr-o luna prin cununia civila. Vara mea a fost o adevarata incursiune prin frumusetile Italiei, si pot sa spun ca are o multime. Porturi mari si nave impunatoare, orase care isi pastreaza intacte centrele istorice, pe care nu le demoleaza si in nici un caz nu le retrocedeaza, ca sa fie distruse de noii proprietari. Pai hai sa fim seriosi, cum ar fi aratat de exemplu Florenta retrocedata? Statuia lui David a lui Michelangelo probabil ar fi cerut cinci euro de om ca sa fie admirata, iar domul din centrul istoric ar fi avut un gard de 4 metri in jur. Nici Ponte Vecchio nu cred ca ar fi aratat mai bine, ca sa nu mai vorbim d Fortezza, marea fosta fortareata devenita parc unde se aduna imigrantii, ca un semn de solidaritate fata de singuratatea celuilalt.

Si da, sunt foarte multi imigranti. Femei plecate de acasa, de langa familie, ca sa poata sa isi tina casa, barbati care inalta cladirile Italiei pe santiere, copii care vin in vizita la parinti si inca nu inteleg sacrificiul facut de rudele lor. La bella Italia e construita de brate straine, batranii sunt ingrijiti de brate straine, lucrarile facute in aluminiu si fier sunt facute de bratele straine.

Dar ei au ceva ce noi nu am stiut sa pastram: traditia!