Filosofia așteptării

Așteptarea e tristă, ca un suflet de fier mâncat de rugină. E acidă și nerăbdătoare, așteptarea e tot ceea ce nu ar trebui să fie. Așteptarea nu se înrudește cu răbdarea.

Așteptarea e corozivă. Reacționează cu speranțele unei inimi, cu imaginile și imaginația din mințile noastre și le înghite încet, încet, în ritmul deranjant al acelor de ceas și cu viteza secundelor care trec. Așteptarea e cu atât mai lungă, cu cât nutrim mai multe gânduri față de ceea ce vrem. Așteptarea suge fricile, visele, crezurile și se hrănește cu ele, astfel încât de multe ori nici nu ne dăm seama că așteptăm. Credem că visăm, credem că sperăm doar, când de fapt totul s-a transformat deja în așteptare, care ne macină mințile și ființele.

Așteptarea e crudă. Odată ce a îmbrăcat spiritele în mantaua panicii, timp și rațiune își pierd coordonatele și se învălmășesc până la exasperare. O persoană care așteaptă e numai pe jumătate persoană, în rest este pură și chinuitoarea așteptare. Îi macină gândurile, chiar și surâsurile sunt incomplete, fiindcă înconștient flacăra mistuitoare dinăuntru își consumă hrana. Nimic nu mai are importanță, doar durerea din suflet.

Fiindcă așteptarea e durere. Fiindcă este o promisiune care își așteaptă împlinirea, fără nici o garanție.Uneori nici nu îți dai seama că, atunci când aștepți, trebuie să iei în calcul și posibilitatea ca nimic să nu se întâmple. Uneori lumea se dărâmă într-o secundă când se întâmplă ca totul să fie în zadar, iar sufletul tău nu se pregătise pentru asta. Totul este înșelător, nimic nu este așa cum pare, totul se ascunde în mister și durere. Uneori una dulce, dar tot durere se numește nerăbdarea care îți încleștează ființa.

Așteptarea este ca frica, panica, stressul, agitația, durerea, dezamăgirea, indecizia, sacrificiul, fiindcă le înglobează pe toate, condiționându-ne, impunându-ne limite, obligându-ne prin propria noastră natură să le respectăm. Așteptarea ar impune o încredere în univers și în posibilități mai mare decât suntem noi capabili să oferim pentru a funcționa. Tocmai de aceea un om care așteaptă fără o încredere nemărginită, fără o voință de neclintit, fără o putere interioară de a respinge eșecul, ei bine, acela este un om defect.