Metareprezentare teatrală

„Fiecare rid apărut pe chipurile noastre se datorează unei situații trăite cu curaj, orgoliu, surâsuri, plânsete, iubire!” - Alda Merini. Prin urmare nu îmi voi face niciodată o operație estetică, ci, cu cât mai multe riduri se vor adăuga feței mele, cu atât mai mult voi surâde nostalgic atunci când mă voi privi în oglindă. Îmi voi aminti trecutul cu mândrie, cu încântare și cu așteptări pentru anii ce vor veni. Prin urmare, cel mai bine este să faci așa cum îți spune inima, așa cum îți dictează instinctul, cu un ton dulce și puternic.

Voi dansa atunci când cerul plin de stele se va umple de nori și voi cânta când tăcerea își va cere un nedorit rol în inima mea. Voi râde când ceilalți vor crede că am motive să plâng și voi simți cu intensitate totul, prin mine, în mine și în afara mea. Mă voi bucura în lumina reflectoarelor proiectate de propria mea viață, le voi ridica la nivelul celor mai bune ecranizări existente și voi fi un actor principal până când cortina va cădea fără zgomot, fără zarvă și fără nici o lumină. Nu vor fi aplauze la finalul piesei de teatru care devine existența mea, așa că voi aplauda cât de mult voi putea înainte de final.

Nu oblig pe nimeni să meargă alături de mine nici să mă înțeleagă. Sunt convinsă că persoanele care contează pe scena mea sunt prezente și fără să le cer nimic, și fără să ofer nici o explicație. Pur și simplu se urcă pe scenă și își recită partea cu aceeași dezinvoltură și iubirea cu care eu îmi recit partea pe scenele vieților lor. Pentru scurte stele ne intersectăm și ne proiectăm noi înșine în ceilalți, dar la final reajungem să fim originali, îmbogățiți de cei ce sunt fără să fie.

Este o provocare cotidiană să mă înțeleg pe mine însămi, dar adevărata mea problemă vine din faptul că uneori îmi blestem sufletul să încerce din răsputeri să îi înțeleagă pe ceilalți. Face asta parte din rolul meu sau este, așa cum am spus, doar o problemă? Nu știu, dar uneori mi se pare mai important să înțeleg și să iert decât orice fază trecătoare prin care aș putea să trec eu. Face parte din scena mea și îmi asum aceast rol zâmbind, crezând, iertând și fiind acolo fără să îmi ceară nimeni nimic, fără să îmi sesizeze nimeni prezența. Sunt în spatele cortinelor, așteptând să fie cazul să urc pe scenă.