Injecții auditive

În timp ce mă îndreptam în mașină spre minunatul și plictisitorul meu loc de muncă (pe timp de ploaie orice activitate mi se pare amorțită și lipsită de energie, iar astăzi plouă) ascultam ca de obicei muzică și mi-am dat seama că peste câteva săptămâni voi arunca cd ul care este în funcție acum și îl voi înlocui cu altul, mai actual, în timp ce piesele vechi vor fi încetul cu încetul date uitării. Peste câteva luni nu îmi voi aminti nimic din versurile lor, iar unele dintre acestea mi se par demne de a fi memorate. Mai mult sau mai puțin clișeuri, inedite sau destul de comune, sunt versuri care mă fac să mă simt mai bine sau îmi dau o doză de energie pozitivă sau ce știu eu, acum sunt eficiente pentru stările mele de spirit. Am decis din acest motiv să le redau în rândurile de mai jos. Nu voi spune nici autorul, nici cântărețul, nici limba de proveniență, fiindcă nu asta este important. Vreau să văd dacă, atunci când voi schimba cd ul și aceste cântece vor fi date uitării, cuvintele simple vor mai avea un efect asupra mea. E un experiment de psihologie. Așa că hai să încerc.

Viața și bicicleta au același principiu, trebuie să continui să te miști pentru a reuși să stai în echilibru.

Dacă pierzi luptând, mâine vei fi mai puternic decât alții.

Felicitări pentru că îți participat, dar lumea își amintește numai de primul clasificat. (asta este contrar moralei populare, că important este să participi. Fraza asta mă sugestionează să fie important pentru mine să câștig. Dar dacă pierd, atunci mă întorc la fraza populară :)) )

Mai în înălțime decât cerul este imposibil să cazi dacă ești întins într-o grădină de stele.

Cunosc bătăliile pe care le duci atunci când urmărești umbrele persoanei care ai vrea să fii.

Dacă Dumnezeu e răspunsul, atunci am greșit întrebările și iată ne apar iar și iar frustrările.

Râsete, acum lipsesc râsetele noastre, și ne rămâne doar o tăcută existență,  inima mea nu mai rezistă. (de câte ori ascult asta, zâmbesc, pentru a nu se lăsa tăcerea și peste existența mea. Pare prostesc, dar deocamdată funcționează)

Ceea ce îmi trebuia era singurul lucru pe care nu reușeam să îl găsesc.

Cât de frumos ar fi să ne putem spune că noi ne iubim mult, dar atât de mult încât am putea muri, și că orice s-ar întâmpla, la final noi ne vedem acasă.

Ridică paharul dacă ești un ciudat în toate sensurile bune!

Tu crezi că sunt pur și simplu prea serioasă, eu cred că tu ești plin de rahat.

Unde găsești puterea să iubești? Privesc paradisul din-afară fără să pot intra.

Continui să țipi că ai tăi niciodată nu m-au plăcut uitând că tot ce a fost ne-a plăcut nouă.

Nu te simți bine cu ceea ce sunt. Nu suntem un cuplu perfect fiindcă nimeni nu este perfect de unul singur.

Ca un pictor, voi încerca să ajung direct la inimă, cu forța pe care o are culoarea.

Aerul poți doar să îl respiri.

Până ieri erai la fel ca noi, dar acuma cum ești? Ești un papă lapte, n-am înțeles, ce vrei? Ești un papă lapte, dar cine mai ești și tu?

Fiindcă este mereu momentul potrivit.

Știi că visez în culori și fac lucrurile pe care vreau eu să le fac.

Nu înseamncă că mă simt singură atunci când sunt singură.

Mă simt ca și cum îmi este frică, ca și cum aș dispărea, e atât de greu să conduc, dar continuu.

Trebuie să te vindeci, să vindeci durerea din spatele ochilor, cuvinte nestatornice îți aglomerează mintea.

Cam astea sunt cuvintele care îmi vin acum în minte, fără să mă chinui prea mult. Acestea sunt frânturi de pe actualul meu cd care într-un fel sau altul mă sugestionează. Voi vedea peste ceva timp cum mi se mai par. Deja acum, că le-am scris, unele dintre ele mi se par teribil de banale. Dar vreau să fiu corectă și le las pe toate, nu numai pe cele care ar putea să impresioneze. Să vedem ce iese.