Filosofia zăpezii, de-a fericirea irascibilă

Nu mă pricep să fiu fericită...

Ieri a nins ca o poveste peste oraș, cu fulgi mari, cât palma, pe jumătate încă umezi, fiindcă nu era destul de frig să îi mențină înghețați. A nins ca în copilărie, când pe planșele din manualul de română apărea un băiețel care privea pe fereastră și i se părea că fulgii de nea erau mici oameni de zăpadă. A nins cu fulgi mulți, deși, albi și umezi, ca într-un basm. Cerul se întunecase deodată, dar nu cu nori amenințători, devenise tot un gri albastru uniform, liniștitor, apoi a început să își cearnă minunile. A nins...

Și am ajuns acasă, decisă să rămân fidelă mie însămi. Am pregătit friptura la cuptor, vinul fiert cu portocale, lămâie și scorțișoară, am adus și cățelul pe pat și m-am bucurat de seară, cu un film fain, un joc de șah cu Dragoș și așa mai departe. Nu mai ningea când a fost gata totul, dar căldura amintirilor a făcut din asta un detaliu total lipsit de importanță. Am adormit fericită sub plăpumioară având în nări aroma de lemne arse din soba bunicii, parfumul dovleceilor și al merelor coapte în rola de la soba cu plită, cuibărindu-mă mulțumită în brațele lui Dra. A fost o seară... foarte, foarte reușită.

Și apoi dimineața... O, dimineața!! Momentele când intri în panică, gândindu-te la câte calorii ai îngurgitat cu o seară înainte... Primul lucru a fost să calculez cu cât am sărit calul, cât exercițiu fizic trebuie să fac ca să recuperez și să mă căiesc amar pentru că... cumpătarea... nu știu zicala, era oricum ceva ce se zicea despre cumpătare, ceva important și pompos, pe care eu nu am respectat.

Apoi, al doilea lucru a fost să îmi pară foarte rău că Rambo al meu a stat pe pat... Deci pătura era îmbibată în păr alb și lung de la minunatul meu breton, care nu numai că nu stă locului, dar niciodată nu poate să se tolănească mai jos de linia pernelor. Mda, va trebui o curățenie zdravănă după aventura mea.

Și am plecat la serviciu. Ca să ne înțelegem, anumite persoane consideră că o stradă umedă poate fi extrem de periculoasă, da? De aia merg la 20 la oră pe un drum în afara orașului, pe mijlocul carosabilului, ca să nu prindă bălți inexistente pe margine, făcând depășirea imposibilă, iar dacă îi clanxonezi să își miște fundul de pe banda a doua, care e și cea de sens opus, pentru a putea trece de ei, clanxonează înapoi, ofensați și nervoși că ce, vrei să își riște viața pentru tine?? Pot să îi numesc tâmpiți?? Pot, pot, pot???

A, da, ca idee, acest lucru este posibil fiindcă zăpada nu a ținut, până dimineață nu a mai nins și s-a topit aproape tot. Așa că ajung la muncă. Din parcare până în clădire... apăraia a trecut până și prin bocancii mei de munte, care au rezistat  în sezonul de schi fără să lase o picătură de umezeală înăuntru. Ei bine, acum eu până la unu voi sta cu picioarele ude fiindcă nenorocita aia de zăpadă nu a avut bunul simț să înghețe  măcar dimineața, la prima oră, când oamenii se duc la muncă. Mda, un început de zi fantastic.

Și astfel fericirea serii liniștite și romantice de ieri s-a stransformat într-o... mâzgă de sentimente contradictorii, odată cu zăpada. Dacă nu ar fi fost mirobolanții fulgi albi, atunci nu aș fi îngurgitat trei milioane și miliarde de calorii, Rambo nu și-ar fi pus talentele în aplicare pentru a-mi dezmembra casa, idioții de șoferi experimentați care „nu au avut un accident în toată viața lor!” (singurul accident posibil ar fi lovirea periculoasă a unui melc la 20 la oră sau un infarct pentru mașina din sens opus când te vede fix la jumatea benzii lui sau o criză de nervi gravă a șoferului din spate care încearcă disperat să te depășească) și „au o mașină incredibilă care nu consumă nimic, nimic, aproape nu îi pune carburant!” (revin, la douăzeci la oră mai bine te duci cu bicicleta, aia consumă și mai puțin) nu ar fi fost chiar așa de idioți, poate ar fi ajuns la șaizeci la oră și oricum nu ar fi stat departe de marginea străzii, deci ar fi fost buni de depășit, eu nu aș fi avut picioarele congelate, ude, reci și o irascibilitate cronică.

Mda, chiar nu mă pricep să fiu fericită... Data viitoare când ninge încep să mă dau cu capul de pereți de la primul fulg de nea, măcar mă pregătesc pentru ziua următoare. Aici oricum nu ține zăpada, deci rezultatul este, din păcate, invariabil același.