Conține sau nu alcool vinul? Prima întâlnire a cursului de prim ajutor

Luni seara. Începe săptămâna și capul atârnă mai greu ca de obicei, fiindcă ne așteaptă încă cinci zile nenorocite. Ora este... șapte jumătate (19:30) și reușim să ajungem acasă. Pun mâncarea pregătită de duminică (na, duminica se muncește mai mult decât în timpul săptămânii) la încălzit, facem duș, mâncăm și... ne îmbrăcăm din nou. Pentru opt săptămâni, în ziua ingrată de luni, la ora incredibilă de nouă seara, se merge la cursul de prim ajutor al Misericordiei. Da, este opțional, dar e gratis și cine știe unde te duce viața.

Aseară a fost prima întâlnire. Poate trebuie să încep prin a spune mai întâi ce este Misericordia aceasta. Este o asociație, apărută în regiunea Toscana din Italia, dar de acum cu sedii pe tot teritoriul țării, care ține de Biserică și este... ei bine... un fel de salvare. Adică... poate răspunde la urgențe nu foarte grave, având o pregătire de infirmieri, dar poate face și servicii pentru privați: transportă persoanele invalide la spital pentru controale (sau chiar dacă nu sunt invalide, le transportă pentru a primi îngrijiri medicale, cum ar fi persoanele care trebuie să facă dializă), participă la evenimente (concerte, conferințe, înmormântarea papei) ca salvare, dacă cineva leșină îl transportă la spital, etc, și este totul bazat pe voluntariat.

Serviciul este gratuit, de obicei persoanele care apelează la el făcând donații asociației. Donațiile pot fi de cinci euro, cum pot fi de cât îl ține buzunarul pe bolnav. De exemplu, săptămâna trecută un pacient a cerut Misericordiei să îl transfere la un spital din Florența (distanța de la Viterbo până acolo e de vreo 220 km), iar la final a făcut o donație de zece euro (autostrada doar, dus întors, este 20). Nu contează suma, nu este obligatorie nici donația, serviciul este oricum gratuit și fără să oblige pe nimeni la nimic. Persoanele care lucrează sunt voluntari, nu sunt plătiți.

Acum că am conturat situația, continuu povestirea. Aseară am făcut prima oră de curs, la sfârșitul perioadei urmând să ne alăturăm voluntarilor de aici, cu un nivel bază de cunoștințe pentru a asigura primul ajutor. La nouă seara, într-o sală prea bine încălzită pentru simțurile noastre obosite după o zi de alergătură, au început să intre persoanele înscrise. Nu au fost multe, poate vreo 17 - 18, majoritatea interesate însă numai de curs, deschis tuturor, decât să rămână apoi cu asociația. Ai un copil, nepot, ceva, se îneacă, măcar știi ce să îi faci ca să nu se sufoce. Ai o rudă care face infarct, până ajunge salvarea ai idee cum se face un masaj cardiac pentru a-i mări șansele, pe scurt, fac acest curs pentru propria informare (nu e nimic rău în asta, din potrivă).

Printre cursanți, în aceste condiții, erau și două bunicuțe. Toți ceilalți erau destul de tineri, copii de la 17 ani până la bărbați de 50 (încă e în putere un om la 50 de ani, nu vă strâmbați, și vrea apoi să facă și voluntariat, deci e important să fie mai mulți ca el) și aceste venerabile doamne, care au fost distracția și, bineînțeles, la acea oră și cu acel nivel de răbdare, disperarea serii. Au avut mereu ceva de adăugat din vasta lor experiență (și e vastă, credeți-mă, total neinteresantă, dar incredibil de lungă și interminabilă), dar cele mai comice intervenții au fost întrebările lor.

Prima parte a fost despre locul unui accident, ceea ce trebuie făcut, dar mai ales ceea ce nu trebuie făcut în asemenea cazuri. Și dragul om de după birou spunea despre necesitatea evaluării locului accidentului în cazul de victime multiple, pentru a vedea la care îi dăm primul ajutor mai întâi. Adică, ai o persoană în stare de conștiență, cu câteva zgârieturi și unul fără conștiență, chiar și fără zgârieturi grave, clar că prima oară mergi la cel fără simțuri. Ei, întrebarea băbuței: „Și dacă unul este în mașină și altul în afara mașinii, pe care îl ajut prima oară?” Adică... evaluarea locului accidentului... A oferi o prioritate victimelor în funcție de leziuni... Și această întrebare...

Altă discuție: se vorbea despre accidente domestice, arsuri, otrăviri, sufocat, electrocutare, tot așa. La otrăvirea cu alcool, fiindcă o beție gravă este considerată ca atare, bătrânica întreabă extrem, dar extrem de serioasă: „Dar vinul ce, intră la categoria asta??? Nu, nu??” Și era atâta panică în vocea ei că nu ne-am mai abținut și am început să râdem. „Profesorul”, serios, i-a răspuns că tot ce conține alcool intră la categoria „alcoolice”, deci da, și vinul. „Dar și berea?”, cu o urmă de speranță în glas se auzi vocea bunicuței. Ei, imaginează-ți că și berea, așa că să nu o pui în biberon la nepoți, strănepoți sau ce ai mai avea pe acolo.

Mda, cursul oricum a fost plin de informații utile, mai ales cel presărat cu discuții despre sexul manechinului pe care se vor face exerciții de masaj cardiac și respirație gură la gură, poziția găurilor acestui manechin, vârsta victimelor care primesc prim ajutor de la Misericordie...

Lăsând deoparte gluma, este cu adevărat o inițiativă admirabilă și chiar dacă unii înțeleg mai puțin, alții mai mult, se mai fac și glume pe chestiuni serioase, sunt convinsă că dacă în fiecare familie ar fi măcar o persoană cu cunoștințe bazilare de prim ajutor, numărul accidentelor grave s-ar diminua considerabil. Gândiți-vă că 80% din urgențele raportate la salvare sunt domestice, au loc în interiorul apartamentului. Persoane cu arsuri, otrăviri, electrocutări, oase de pește în gâtul copiilor (v-am spus că se mai și glumește cu lucruri serioase), chiar și cu infarcte sau traume cerebrale au o șansă îm plus dacă nu riscă să se înece în propria vomă, să își înghită limba sau să piardă tot sângele din corp (ori să se ardă cu gheață, mda, gheața arde, niciodată nu am știut asta.. dar are același efect ca focul dacă e aplicată prea mult timp pe piele.)

Lunea următoare, plină de somn și cu o foarte mică dragoste față de viață, mă voi prezenta din nou la curs. Mai vedem ce se mai întâmplă! Oricum, astăzi o bunicuță știe cu siguranță că berea și vinul conțin alcool și sunt considerate alcoolice!