Eu și viața mea, la braț

Visurile mele rotesc în jurul unui pat. Dimineața mă voi ridica lejeră, strângându-mi viața în brațe, cântând ceva inventat pe moment, fără să îmi pese de cât de fals ar suna notele. Voi păși în vârful picioarelor, ca și cum aș pluti peste paviment ușoară ca un fir de păianjen, grăbită ca o boare de vânt. Și dimineața aia ar fi un început, nu doar de zi, un nou sens, o nouă șansă la viață, o nouă mulțumire că încă respir. Mulțumesc, soare, că răsari și azi la fereastra mea, plasată ca într-o poveste drept spre tine! Mulțumesc, ceas ce ticăi clipele mele, că ai bătut startul acestei zile, doar a mea, a mea și a vieții mele!

Și aș ieși afară, fără frici și fără griji, să mă plimb pur și simplu, să umblu pe străzi observând ferestre nespălate și ziduri de cărămidă, fluturi care se odihnesc colorați la umbra unui smoc de iarbă, pisici ce sar în zadar să îi ajungă, să le frângă zborul pentru un joc, pentru o altă clipă, pentru un alt vis. Aș privi și aș zâmbi tuturora. Hornurilor înnegrite din care fumul a încetat să iasă după iarna lungă, oamenilor leneși sub căldura magică, copiilor gălăgioși și nepăsători. La fel de nepăsători ca mine. M-aș plimba cu viața mea la braț, să ne bucurăm de tot ce acest nou început are să ne ofere. Să lăsăm praful de pe marginea străzii să se reverse peste papuci. Și ce dacă timpul trece? și ce dacă avem multe de făcut? În acele clipe nimic nu ne va mai trece prin minte, doar lumea prin sufletul nostru ar mai conta!

Ne-am întoarce obosiți acasă, dar fericiți. Drumul ne-a întins picioarele prea mult, soarele ne-a toropit creștetele, zâmbetele ne-au umplut fața. Patul ne-ar aștepta, mare și moale și acoperit de alte vise, de după amiază! M-aș întinde, eu și viața mea, între cearceafurile curate, alunecând pe raza unui somn ușor, străbătând orele cu nepăsare, cu plăcere, cu ochii închiși. Și te-aș îmbrățișa, lume, univers, Dumnezeu, tot ce am în jur ar fi parte din mine, în acea zi a mea, a noastră, fiindcă eu am încetat să îmi aparțin! Ca o rădăcină adânc înfiptă, nu pot trăi fără pământ și apă, oricât aș vrea să cred că sunt independentă. Vă aparțin, lumini ale mele! Vă mulțumesc! Deși sunt îngrozită, fiindcă sunt dependentă de voi, nu am trăit nici o clipă înainte să veniți în viața mea, pe nesimțite, firesc, ca o poveste! E aproape redundant să spun „te iubesc” la vreunul dintre voi, e prea puțin! Eu sunt voi și atât!