Ziua de azi

E o zi înnorată, una dintre acele zile când rândunelele zboară jos, jos, aproape atingând asfaltul cu vârful aripilor. E o zi somnoroasă, în care patul ți se pare prea moale, pătura prea caldă, perna prea comodă și nu ai vrea să îți mai ridici vârful nasului din cearceafuri. E o zi ciudată, din acelea când nu ai chef de discursuri serioase, ci de zâmbete, mângâieri, surâsuri frivole, și totuși te trezești la prânz gândindu-te la viața ta, la viitor, la ceea ce vrei, ceea ce dorești, ceea ce visezi.

E o zi ca oricare alta,  pe care oricum le lași în spate, fără să îți amintești data din calendar sau parfumul cafelei din dimineața respectivă. Și totuși e o zi, una care trece ca valma, la fel ca celelalte, una care nu se va mai întoarce niciodată, la fel ca și zilele importante, una care îți va mai adăuga un gând la ridurile de pe chip.

E o zi uitată cea de azi, și totuși e o zi a mea. Sau a celorlalți, deinde în mintea cui răsună acest ecou al vremii, al trecerii inexorabile a timpului, a fugii continue pe lângă viață. Tic tac, tic tac, pășim ritmat spre ziua de mâine...