Resemnarea șansei irosite din fașă

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. Împreună cu anotimpurile, timpul trece inexorabil, dătător de speranțe, și din nimic încerci să schimbi fața realității. Te-au învățat că „dracul nu e niciodată așa negru cum pare”, așa că privești dintr-o altă perspectivă. Poate ești tu cel care greșește, poate ți se pare, nu analizezi bine lucrurile, însă oricum te-ai învârti printre fapte, ajungi mereu la aceleași concluzii.

Și uneori îți dorești atât de mult ca lucrurile să stea altfel, încât oferi noi șanse. Mereu și mereu și mereu, ca la o ruletă ruseasă jucată cu șase gloanțe, posibilitățile ca șansa să nu fie irosită sunt egale cu zero. Din nou și din nou și din nou, e greu să renunți la amintiri, la sentimente pentru ceea ce a fost odată. Dar e ceea ce se întâmplă, creștem în moduri diferite, devenim „oameni” în manieră proprie și acea amintire nu ne mai aparține. Nu ne mai întâlnim cu ea la răscruci de sentimente. Și ar trebui să ne resemnăm, să renunțăm la trecut, să capitulăm în fața realității.

Totuși suntem încăpățânați... Iar și iar și iar... Ne încăpățânăm să vedem aceiași vechi prieteni, același pierdut frate, aceeași îndepărtată soră. Nu vrem să credem că cei câțiva ani care ne-au despărțit ne-au depărtat așa mult. Și totuși... nu mai împărțim aceleași idealuri, crezuri, valori. Am devenit străini, am crescut prea repede, în moduri prea diferite, nu ne mai cunoaștem. Iar când încercăm să ne redescoperim, nu ne plac oamenii care au luat locul chipurilor din amintirile noastre. Suntem pierduți, suflete legate fără sens de dragul relațiilor de familie sau al relațiilor de grup.Uite așa contrafacem zâmbete, speranțe, dialoguri întregi și încurajări false. Și continuăm să sperăm că mâine lucrurile vor sta altfel, vor sta ca la început, vor sta ca odată.

Cu siguranță, parte din problemă suntem noi înșine, care ne-am schimbat la rândul nostru, purtați de valuri în distanțe diametral opuse de ceilalți. Nu mai putem fi prieteni, vechi amintiri, fiindcă nu suntem doar amintiri. Fiindcă avem mai mult decât himere, avem dreptul să creștem, să ne schimbăm, să ne rătăcim, să renaștem și niciodată să ne regăsim. Dragi himere... Dragi amintiri... Nostalgice timpuri trecute...


Sursă imagine: http://fantasticando.blog.tiscali.it/2011/07/18/nostalgia-canaglia/?doing_wp_cron