Am crescut mare, bunica!

Am crescut mare, bunica! De cate ori vorbim, mă întrebi dacă am mâncat astăzi. Mă întrebi dacă am rufe curate suficiente, altfel să nu uit că seara, șosetele trebuie spălate și puse pe sobă. Îmi lipsești, iar amintirile pe care le am cu tine nu le voi avea niciodată alăuri de fiul meu.

Îți amintești ce făceam înainte de sărbătorile de iarnă? Din dulapul din camera de la stradă, așa o numeam când eram mici și așa o numim și acum, scoteam vesela cea bună. Farfuriile veneau cu grijă inventariate, paharele alese din vitrina mare, puse pe categorii, paharele de cristal, paharele cu picior, paharele pe care le-a primit bunicul cadou când a ieșit la pensie, și ne pregăteam să le spălăm.

Îmi amintesc ligheanul mare din tablă pe aragaz, plin cu apă caldă și spumă frumos mirositoare. Iar eu aveam un rol plin de responsabilitate: trebuia sa le clătesc de bulele care se răspândeau peste tot în oala mea cu apă rece. Când prea multe nenorocite se răspândeau, însemna că nu mai aveam apă bună de clătit și o schimbam grăbită, să nu pierd ritmul.

Iar pe masa din bucătărie întindeam prosoape curate si le stivuiam cu grijă pe toate, să lase apa. Nu am spart niciodată un pahar în timpul acestui proces complicat. Eram cuprinsă de febra sărbătorilor care veneau odată cu spălatul farfuriilor bune. Mâinile se zbârceau de la umezeală și râdeam amândouă! Uneori mă lăsai să mă joc în ligheanul mare cu spuma. O întindeam cu grijă peste pahare cu buretele, strângându-l des în mână, ca să lase și mai multe bule parfumate. O după amiază întreagă ne bălăceam jos, la bucătărie, apoi ștergeam cu grijă vesela și o puneam în dulap, tot în camera de la stradă, ca să aștepte musafirii alături de noi.

Acum camera de la stradă stă închisă, neîncălzită, cu vesela nespălată. Nu mai sunt acasă, bunica! Acum am casa mea și mă gândesc că fiul meu își va aminti de mama care punea farfuriile în mașina de spălat vase. Spuma din castronul de tablă nu va răspândi un parfum frumos în bucătărie și apa ce se scurge din vase nu va fi înghițită de prosoape albe, curate, de bumbac. Eu nu voi fi alături de tine când musafiri îți vor trece pragul. Știu că vor găsi parfum de cozonac și o tavă de friptură caldă încă în cuptor. Poate vei pregăti și o tartă de vișine, cu siguranță vei avea o farfurie de cornulețe fragede pe masă. Ai mâinile slabe și venele în relief, multe riduri în plus, dar ești încă așa frumoasă! În amintiri, în inima mea și în realitate.

Mereu „acasă” pentru mine va avea ceva din tine. Mirosul de dulciuri pe care m-ai învățat să le fac, bicarbonatul de sodiu mereu prezent în dulap, vocea ta care îmi repetă o rețetă, un sfat, o îndrumare, o încurajare. Și gândul constant: oare ce mai face bunica?

Sursă imagine: http://www.gatesti-ingenios.ro/Cornuletele__bunicii