De ce nu fericire?

Fericirea picură peste lucrurile mari. Nu se vede imediat, nu pocnește cu intensitate realitatea, picură cu lacrimi de stele peste tot trupul, pătrunde în întreaga minte, cuprinde tot sufletul. Fericirea e ascunsă în lucrurile mici, care eclipsează lucrurile mari, le fac să fie lipsite de importanță. E individuală și minunată, atunci când o lași să te cuprindă. Fericirii trebuie sp îi permiți să pătrundă.

Închizi ochii și pe sub pleoape o lumină se agață de tâmple. Și dacă deschizi ochii, te scuturi de clipa aia perfectă, când poți alege să continui în ceea ce pare inconștiență, în ceea ce te transformă în visător, să îmbrățișezi zâmbetul ăla tâmp care te deosebește de ceilalți. Și de ce să deschizi ochii?

Lăsând deoparte poezia: datoriile nu vor dispărea dacă stai treaz nopțile gândindu-te la ele! Chiria va veni punctuală în aceeași zi a lunii, chit că tu ai bani sau nu! Facturile vor face exact același lucru, blestematele! Cu mama vei avea aceleași discuții în contradictoriu, cu iubitul aceleați certuri, pisica va face pipi pe covor chiar dacă tu o ameninți că îi tai coada. De ce atunci să îți mănânci creierii fripți, dacă asta nu schimbă nimic? Un pic de relaxare și un strop de fericire pentru lucrurile care sunt nu fac rău nimănui. Zâmbetul unui copil, zorii zilei surâzători și calzi, aerul plăcut de iarnă, mâna caldă a unei persoane iubite, vocea la telefon a mamei care te întreabă când vii acasă... Și de ce zâmbetul sincer pe care îl trezesc aceste lucruri să nu dureze mai lung? Să nu fie folosit ca un balsam? De ce trebuie să trăim pentru următoarea factură de curent și nu pentru următoarea seară petrecută în fața televizorului cu cei dragi?

Sursă imagine: http://beyond-hope-23.deviantart.com/art/liberation-217543237