Omul fără regrete

Mai demult, când alegerile din viața mea nu aveau o importanță atât de mare, sau un impact imediat asupra mea, îmi spuneam că vreau să fiu omul fără regrete, care atunci când ia o decizie, poate să o facă fără să spună că mai încolo îi va părea rău.

Apoi am ajuns să am păreri de rău. Lucrurile mici, care nu avuseseră o importanță enormă, acum se întorceau împotriva conștiinței mele. Prieteni pe care nu îi văzusem atât de des pe cât vroiam, mureau, persoane cărora nu le spusesem cât de rău îmi părea și cât greșisem față de ei se găseau deodată la câțiva metri sub pământ fără să mă mai privească în ochi sau să mă audă, decizii luate în grabă ajungeau să cântărească, chiar și cele cu grijă calculate păreau să fi fost luate în pripă. Îmi venea să strig ca Iona, la sfârșitul drumului, că eu am mers bine dar drumul, el a greșit. Dar îmi dau seama că greșesc din nou.

De fapt, îmi îndrept umerii și redevin persoana fără regrete, fiindcă dacă am făcut ceva cândva, un motiv a fost. Nu pot să îmi scot acțiunile din context și să le judec acum, din alte puncte de vedere, în alte vremuri, cu alți oameni alături. Nici măcar eu de acum nu pot să mă analizez corect pe mine cea de atunci și trebuie să am încredere în mine însămi, înainte de a avea încredere în lume. Și nu trebuie să îmi pară rău, fiindcă au fost toate lucruri care au contribuit la formarea mea ca om, la „a crește mare” și a-mi defini modul de gândire. Dacă atunci aș fi știut ce știu acum, atunci peste ani mi s-ar fi părut că am greșit cu alte lucruri și tot așa. Pe strada noastră personală, toate casele își schimbă mereu fațadele, nu rămâne nimic neatins de clipe, nici măcar lucrurile care nu mai sunt.

Nu rămânem la fel. Oricât de mult ne place să spunem că suntem aceleași persoane, nu este adevărat. Ne schimbăm mereu, de la clipă la clipă, ca un fluture blestemat să iasă mereu și mereu din o altă crisalidă. Atunci când spargem pereții la una dăm de pereții alteia și tot așa. Este limitarea noastră fizică, pura condiție de a fi umani. Dar suntem fluizi și ar trebui să fim constanți. Cu noi înșine mai ales. Și sinceri, trebuie să fim sinceri, indiferent de motivele pe care credem că le avem, trebuie mereu să fim reali, nu minciuni derulate prin viață ca pe ecranul unui televizor.