Îndemn la viață

Definiția pesimistului: un optimist realist. Hai, mă lași????

Astăzi sunt în mod deosebit enervată de toate persoanele care au ca scuză pentru propriul lor eșec faptul că na, viața reală nu e ca în filme și au pe toată lumea împotrivă și nimeni nu îi înțelege și au avut mereu ghinionul de partea lor și legile lui Murphy li se potrivesc la perfecție, deci totul le iese mereu pe dos și care sunt plini de idei inovative, dar care nu se aplică așa cum ar trebui și care erau cât se poate de optimiști, dar viața i-a făcut să devină pesimiști și care sunt mereu în stadiu de depresie și stress fiindcă așa merg lucrurile și care și care și care!!!!! Pentru orice eșec se găsește mereu o listă interminabilă de scuze, dacă vreți vă mai furnizez și eu vreo două idei, dar asta nu explică DE CE s-a produs catastrofa, doar o face să pară justificată. Dar responsabilitatea cine și-o ia???? Universul în general și soarta nu dă doi bani pe dezastrele fiecăruia, așa că încetați să le mai puneți în contul vieții. Dacă nu ați înțeles încă, viața nu e făcută ca să vă asculte pe voi plângând și soarta nu a fost inventată ca toți oamenii să fie absolviți de orice responsabilitate și vină. Fiindcă, să vă dezvălui un secret, pentru greșelil fiecăruia nu e de vină nimeni altcineva decât cine le face.

Poate asta face diferența între oamenii care reușesc ceva în viață (nu mă refer numai la afurisita de carieră și la afurisiții de bani, dar la orice face o persoană să se simtă împlinită: copii, familie, până și șervețelele pictate dacă te fac să te simți bine) și cei care la bătrânețe povestesc cu amărăciune unor nepoți care vin să îi vadă numai vara despre viața lor grea din tinerețe și nedreptățile suferite. E NUMAI VINA VOASTRĂ dacă ceva nu merge bine, nu e nici o nedreptate la mijloc, sunteți voi cei care sunt nedrepți cu toți ceilalți: a avut noroc să își găsească un loc de muncă imediat după facultate, a avut pe tata să-l împingă de la spate, a avut spatele asigurat de nu știu cine, a știut cu cine să se culce, și-a luat nevastă bună, nu ca mine!!!!

Atunci când vă simțiți plesniți cu putere peste toate credințele voastre, respirați adânc să vă limpeziți mintea, adunați-vă nenorocitele de energii,  ridicați-vă în picioare și porniți din nou la atac! Nu stați ca mormolocii în mâlul de pe marginea apei, fiindu-vă frică să înotați! Aruncați-vă în vâltoare și dacă o fi să simțiți că vă duceți la fund, nu stați și vă plângeți de milă că vai, sunt ruinat! Mai dați un pic din mâini, mai agitați picioarele dar orice ar fi, luptați să nu atingeți fundul! Iar dacă, Doamne ferește, ajungeți și jos, jos, cu picioarele în mâzgă, flexațivă genunchii și începeți iar să înotați spre suprafață! Oxigenul nu vă va lipsi niciodată, dacă nu sunteți voi să tăiați furtunurile de alimentare.

Luptați, la naiba, nu așteptați să apară vreo minune, nu așteptați să vă ducă altcineva crucile în spate, fiindcă, SURPRIZĂ!, nu există nimeni altcineva ca să vă ia locul!!! Dacă voi nu vă ridicați în picioare să luptați, veți rămâne mereu niște ratați și niște învinși. Chiar dacă nu veți fi imediat niște învingători, măcar ați fi niște ratați care luptă, care sunt încă în competiție în jocul numit viață, și nu marginalizați pe lângă ea!