Prea dimineata pentru stiri....

Cel mai sportiv an din toţi anii de facultate a fost anul CuzaNet, cînd urcam Copoul în fugă, să ajung la Muzeul Literaturii Române sau la Centrul Cultural German Goethe Zentrum. Şi cel mai somnoros dealtfel. Dimineaţa începeam orele la 12, aşa ca la 10 îmi propuneam să fiu la muzeu în căutare de ştiri. Dar mereu mă trezeam prea tîrziu. Ei, era bine şi dacă ajungeam la 11 la muzeu. Dar bineînţeles că nu îmi găseam pantofii, mi se şifonase prea mult cămaşa şi blugii cred că intraseră la apă că mă strîngeau. „Ei, lasă că mă duc mîine la muzeu!”, îmi spuneam relaxată. Şi următoarea zi…

La sfîrşitul semestrului cred că se aglomerau pe flux interviuri şi reportaje, poate, poate contează mai mult decît ştirile şi trecem anul fără restanţe. Eu una cum prindeam un interviu, îl făceam. Şi îl trimiteam urgent să fie publicat. Cu ştirile, am explicat mai sus, erau prea dimineaţă orele la facultate ca să te mai duci să te documentezi pe teren, şi în plus e dificil să locuieşti singur, începe să îţi dea bătăi de cap munca de întreţinere a casei. Dar seara, era chiar relaxant să mă duc la întîlnirile cu scopuri literare de la Muzeu. A fost ca o nouă pasiune. Cred că sunt singurele întîlniri la care nu am întîrzîiat în viaţa mea de pînă acum.

Dar trăgînd linie, CuzaNetul a fost poate cea mai utilă experienţă. Meseria nu se fură numai din cărţi, cu siguranţă se învaţă la locul de muncă. Agenţia de ştiri ne-a dat şansa să fixăm cunoştinţe practice de jurnalism, să învăţăm practic ce înseamnă să scrii, nu doar la nivel tehnic. Cu siguranţă a fost cea mai înjurată etapă din studenţie, aici nu sunt şanse să mă contrazică nimeni, dar întotdeauna, la final cînd tragi linie, îţi dai seama că ceea ce ţi-a plăcut cel mai puţin, îţi foloseşte cel mai mult