Iertarea: secretul celor ce iubesc

Mi-e dor s-ascult din glasuri tacerea ta de plumb,
Sa sari ca un copil din clipe-n totdeauna...
Te regasesc adesea si stiu, nu mai e mult
Si glasurile noastre vor deveni tot una.

Te iert zambind suav si fara sa privesc,
Apoi in asternut mi-s gandurile goale.
As vrea sa pot vedea, prin trup sa te zaresc
Si sa te cresc in mine, un cer mereu mai mare.

Dar stelele s-au stins si ceru-ncet coboara.
Il sprijinim pe umeri de-atatea zeci povesti!
Si cum il recream atunci, intaia oara,
O fac mereu cand simt ca tu inca traiesti!