Într-o noapte tîrzie de septembrie

Vreau să fac ceva ce nu am făcut niciodată: să iau o gură adîncă din vîntul care îmi suflă în față și să fug, fără să mă gîndesc, fără să privesc în urmă. Ție vreau să îți arăt multe lucruri pe care mi-am imaginat că le vei înțelege. Vreau să îți arăt trecutul, nu ca să mă văd în oglinda deformată a amintirilor, ci pentru că vreau să citești prin rîndurile timpului cum va fi viitorul. Vreau să mă vezi pe mine cea care iubea, cea care ura, cea care a fost, pe rînd, toate chipurile și sentimentele de pe pămînt, fără să fie în fapt niciodată nimic. Vreau să nu mă mai gîndesc la nimic și la nimeni în afară de mine și de tine. și să plec.... Vreau să plecăm departe....

Mi-ai spus că putem face orice, important este să ne dorim. că putem să atingem luna, dacă suntem împreună. Eu vreau să ne privim în ochi, ca și cum ne-am îndrăgosti acum pentru prima dată, să ne luăm de mînă, ca și cînd carnea noastră s-ar atinge pentru prima oară, să pășim timizi, ca și cum picioarele noastre ar simți pentru prima oară în același timp pămîntul și... să plecăm! Caldul care iese din pămînt mă sufocă, amintirile pe care vreau să ți le arăt îmi inundă mintea și nu mă lasă să dorm, să uit, să mă ascund... Vîntul a început să bată, să îmi amestece în inimă gandurile, venele, rănile... Nu mai știu nimic, decît că trebuie să plecăm...

Mi-e frig... Ai lăsat fereastra deschisă.. Îmi plac ferestrele deschise, dar hai să fugim prin ea amîndoi....