De meserie m-aş face jupuitor de cireşi

Am crescut mare. Da, ştiu, se vede cu ochiul liber, dar problema e că acum a revenit pe buzele adulţilor întru mulţi ani o întrebare care mă punea în dificultate cînd eram mică. Ma întrebau mereu, dar mereu, de fiecare dată cînd apăream murdară de ciocolată pe la gură şi cu păpuşa în braţe, şi de fiecare dată suna mai enervant, mai primejdios: "Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?"

Acum întrebarea s-a schimbat. De fiecare dată cînd vreo tanti X sau nenea Z mă prinde în raza vizuală, aud cum strigă aşa, să audă şi toţi ceilalţi oameni, că poate au şi ei aceeaşi curiozitate: "Ai terminat anul asta facultatea, nu?? Şi ce vrei să faci în continuare??"

Păi vă răspund aici ceea ce în cuvinte nu am cum să spun, fiindcă nu aţi înţelege. În primul rînd vreau să redevin copil. Să mă îmbrace mama dimineaţa în uniformă şi să îmi împletească părul într-o codiţă spic, să mă sărute pe frunte şi să mă trimită cu bunicul la şcoală. Bunicul să îmi spună a n-a oară poveştile lui, aceleaşi veşnic, iar eu să am răbdarea să îl ascult şi chiar să îmi placă. Apoi aş lua-o de la capăt. Ăsta e planul meu pe viitor, dacă ar fi să pot trăi într-un vis şi să fac numai ce îmi place.

Mai apoi, m-aş face de profesie jupuitor de cireşi. Cînd s-ar coace cireşele, aş avea grijă să iau toţi copacii la rînd şi să mă îndop cu cireşe. Şi să îmi un cercei roşii din fructe dulci, să ajung acasă năclăită şi să îmi placă. Să nu mă gandesc că m-am îngrăşat, ca trebuie să ţin regim şi că îmi miroase gura dacă mănînc ceapă. Să fac cu adevărat ceea ce vreau! Bine, sincer, ar fi ceva ce nu aş face chiar dacă aş fi tentată: nu aş mai gusta NICIODATĂ cireşele amare ale bunicului, deşi par delicioase şi dulci. În realitate sunt FOARTE amare!

Şi mi-ar plăcea să fiu din nou pe rînd învăţătoare, profesoară, mireasă, cîntăreaţă şi doctoriţă, iar păpuşile mele să fie singurul martor al talentelor mele nebănuite din orice domeniu. Să fiu şi frizeriţă şi să aştept nerăbdătoare să le crească părul victimelor de plastic după o nouă coafură rebelă. Şi cu siguranţă mi-ar plăcea să fiu din nou designer vestimentar şi să creez rochii unicat din şosete verzi-albăstrii.

Pînă una alta îmi iau licenţa, mă angajez şi probabil va veni şi momentul în care voi avea copii. Tot ceea ce ştiu e că îmi doresc să îşi amintească şi ei cînd vor termina facultatea toate lucrurile pe care mi le amintesc eu acum despre copilăria mea. Şi chiar îmi doresc ca în continuare să fiu copil...

Dar cine să îmi plătească biletul pe autostrada viselor?