Pe piata unde vindem oameni

Iubesc oamenii. Imi place comportamenul lor adesea imprevizibil, felul ciudat in care accepta lucrurile, felul scandalos in care uneori le resping. Imi plac oamenii si tot ceea ce e legat de ei. Imi place urechea taiata a lui Van Gogue, cornurile de rinocer ale lui Salvador Dali si imi place si salbaticia calului lui Picasso. Imi place sa mananc si sa simt omul, omenia, viata din toate.
Si as vinde imagini, lucruri, cercuri de tentative, dar nu as vinde oameni...
Cum poti vinde un om? E simplu... Esti politician? Iti faci un proiect, il faci cunoscut si apoi il vinzi. Iti vinzi imaginea si te vinzi pe tine. Devii numai o imagine cu un proiect...
Si platesti pr-isti, oameni specialisti in ale comunicarii, care sa faca din tine un simplu obiect. Gata de vanzare. Si esti valoros in functie de cate voturi ai. Acestia sint banii cu care se plateste produsul.
Eu, om, produs, de vanzare. Ne vindem pe noi insine. Unde sintem noi? Spune-mi daca se poate sa te pierzi pe tine in noapte si sa nu vrei sa te mai gasesti, sa te scufunzi intr-un cosmar si sa nu te mai trezesti, spune-mi daca te vezi pe tine pe raftul unul magazin si un cersetor, ca multi altii, sa intinda mana si sa plateasca pretul tau.
Si cersetorul ala care miroase a alcool, a o tigara ieftina luata dintr-un pachet al altui cersetor, e mai bun decat tine, fiindca el te poate avea pentru.. un vot.
Nu am nimic cu politicienii, doar ca atunci cand ii vad, nu prea ma gandesc la oameni. Sint ei, un nume real, dintr-un certificat de nastere la fel de real, o imagine construita de oamenii de PR din jurul lui, de consilierii personali si niste pareri spuse de altii, date de altii, dictate de cine stie care persoana si scrisa de un dactilograf modern, cu ochelari, asezat la un calculator ce miroase a ars de cat timp nu a mai fost inchis. Ei, vedete monotone si sterse ale peisajului nostru. Din pacate, aceste persoane, aceste imagini ne conduc vietile din fiecare zi.
Care e pretul unui om? Daca ar fi sa te vinzi, sa iti pui un pret pe piept si sa devii sclavul celui care cumpara, care ar fi pretul tau? Faima? Banii? Puterea? Care din cei care isi vand imaginea vor sa fie cu adevarat un fel de "Iisus" care sa salveze economia, societatea, cultura sau tara?
Cati dintre ei au aceasta calitate de a fi sinceri, de a se transforma in imagini cu scopul de a ajuta? Ipocrizie? Bineinteles. Fals? Clar! Minciuna? Sigur ca da! Si eu, care iubescomul, ce spun in fata lor, a imaginilor fara oameni?
Din acelasi motiv pentru care nu imi plac politicienii, nu agreez nici vedetele. Nu ma mir cand aud ca Britney s-a tuns cheala, nu ma mira ca Marlyn Monroe a luat barbiturice si nu ma surprinde ca Elvis a murit din cauza unei supradoze.
Vinzi imaginea ta, te joci cu ea, iti joci constiincios rolul, dar intr-un final, undeva, sub straturile de fond de ten si de minciuna zilnica in care traiesti, se ascunde inca omul. E acolo, dar il tii pentru tine, il tii pentru momentele in care esti singur, cu gandurile tale sau pentru atunci cand te suna mama si iti spune: Nu s-a terminat turneul sa vii acasa? Imi e dor de tine!
Oameni buni, cum putem noi sa vindem oameni? Nu s-a inchis piata la ora asta ca sa veniti acasa? Imi e dor de voi!