Stau si numar picaturile de noapte. Nu stiu pentru a cata oara fac asta.... Chiar ca am uitat sa fac si aceasta numaratoare. Uite ca a mai fugit un minut din somnul meu si cuvintele fug si ele peste o bezna imaginara. "Sa nu folosesti cuvinte abstracte cand scrii ceva!", te invata mereu in scoala. Asa era si in liceu. Uite ca am folosit termenul bezna si nu s-a schimbat nimic. Tot aici sint, tot stropi de intuneric numar. Si acuma sa ma joc cu noaptea...
Ii leg picioarele de apus si o las sa atarne in jos pana la rasarit. Ii spal hainele de negru si pana in zi devin stralucitoare. Pe mijloc ii pictez stele albe, stele rosii si luna in mojlocul lor, ca un glob ce sta si el acolo sa numere secunde, stropi si vise... Pe hainele noptii sint doar vise. In pat, invelit in plapuma, visezi. Si ea se hraneste cu ele. Le aduna si le risipeste in vantul rece de la miezul noptii. Eu stiu, fiindca a invatat si noaptea cum sa se joace cu mine... Si ea m-a legat in apus cu picioarele de somn si in rasarit imi sta fruntea, atingand visele pierdute noaptea. Somnoros privesti soarele si spui ca gata, a alungat hibernarea aia dulce si ceasul a inceput din nou sa curga. Doar ca... nici nu mai stiu cin joaca jocul asta...
Mda, deci... recomandabil sa nu te joci cu noaptea...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
2 comentarii:
Poate comentarile pe care le fac sunt deplasate sau lipsite de farmec, dar imi face placere sa-ti citesc blogul:) Revenind, textul e interesant incadrandu-se in limitele originalului. Jocul tau cu noaptea imi place. Seamana cu jocul unui copil cu orice. Copil poate sa se joace cu orice si cu aricine pentru ca imaginatia lui nu are limite. Textul tau e doar un alt mod de a spune ca noaptea asta imi place, e linistita, e cuminte, sau din contra, o modalitate de a ilustra o noapte ca orcare alta, in care e posibil sa se intample alte lucruri oribile omenesti. Un alt fel de aspune ca tot ce e omenesc nu poate fi divin, exceptie facand poate imaginatia unui copil, care poate vedea dincolo de asfintit sau de rasarit, dincolo de o linia a orizontului(care si asa e imaginara). Si totusi textul tau se termina brusc. Parca e taiat. Sau poate ca ceea ce e omenesc ti-a taiat pe moment acea inspiratie divina carfe te-a determinat sa scrii.
Cu prietenie
sau poate ce e omenesc se termina brusc, indiferent de inspiratia pe care o ai. iti multumesc mult,alina. :)
Trimiteți un comentariu