Iureșul bunului simț de odată

Am fost învățați să spunem „te rog frumos” și să nu ne fie rușine să zicem și „Mulțumesc!” Cu un zâmbet pe buze, cu toții am repetat aceste cuvinte până au început să vină singure.

Am fost învățați să ne trezim dimineața și să ne spălăm pe dinți și pe față, apoi să mergem la școală. Am respectat rutina aceasta și încă o facem acum, când mergem la muncă.

Am fost învățați să îi respectăm pe cei mai în vârstă decât noi și să nu îi luăm în râs sau să le răspundem urât. Ne-a fost repetat de atâtea ori, încât toleranța și înțelegerea (cuvintele acestea două nu se potrivesc foarte bine, dar în funcție de caz se aplică fiecare) au devenit o a doua natură, ceva ce nu mai are nevoie de rațiune sau exercițiu de voință. Uneori ne certăm cu amicii pentru chestii pe care de la cei mai în vârstă le-am tolera zâmbind înțelegători.

Am fost învățați să nu ne tragem nasul în public și să ne acoperim gura când strănutăm, cu zgomotele cele mai subtile posibil. Am fost învățați să stăm acasă când suntem răciți, ca să nu îi molipsim și pe cei din jur. Și am învățat că borșul e bun și sănătos și ne umple stomacul, așa că trebuie mâncat mereu.

Am fost învățați să respectăm când alții se odihnesc și intimitatea celorlalți. Am fost învățați să ne spălăm des mâinile și să fim discreți oriunde ne-am afla.

Am fost învățați că dacă tot e să te machiezi, pe timp de zi dă-i cu mai puțin fard, că se vede mai tare și seara exagerează cât vrei, dacă ai chef să arăți ca bătută. Am fost învățați să aruncăm gunoaiele la coșuri (pe mine m-au cărat de câteva ori școala și rudele în acțiuni de strângere a gunoaielor de pe muntele Cozla, am și diplomă de gunoier, sunt tare!) și să nu vorbim cu gura plină.

Am fost învățați multe lucruri, atât de multe, încât au ajuns să ni se pară „bun simț”. E de bun simț să nu furi, să nu înjuri, să nu bați, să nu spui minciuni, să nu jignești, să nu caști în timpul orelor...  tot de bun simț e să mănânci tot din farfurie când ești invitat la cineva, să nu intri încălțat în casă, să spui „Sarut mâna” și „Bună ziua”, să vorbești folosind formele de politețe cu persoanele mai în vârstă, să nu fii invadent, să nu fii insolent, să nu râzi în gura mare, să nu chicotești în biserică, să nu mergi machiată și în fustă scurtă la slujbă... Să respecți opiniile celorlalți, să asculți sfaturile care ți se dau, să nu vorbești peste altcineva, să aștepți să termine ca să iei cuvântul, să fii sincer...

Și acum, deși am o vârstă la care pot fi considerată încă în căutarea propriului drum, pot să afirm că am senzația netă că trăiesc într-o lume cu foarte, foarte puțin bun simț și clar prea mulți nesimțiți. 

Misterul facebook ului

Sunt câteva date de fapt extraordinar de interesante, pe care eu ... NU LE ÎNȚELEG. Sunt incredibile, repetibile, imposibile, ilogice, dar.... reale! Poate îmi explică și mie cineva ceva fiindcă singură încă nu reușesc să ajung la o concluzie adecvată și măgulitoare. Îmi vin numai explicații de genul: „Ăsta are timp de pierdut!”, sau „Cu siguranță este o persoană foarte singură!” sau „Ce disperați!”. Sunt eu rea??

Dilemele mele se leagă de lumea Facebook. Acestea sunt chestiunile pe care nu le pricep:

SĂ CREEZI UN GRUP ȘI APOI SĂ NU POSTEZI NIMIC - care e sensul? Fac parte din niște grupuri care nu au nici un fel de activitate, nici un fel de dinamică, nici un fel de nimic. Aproape că nu mai sunt legături între persoanele care compun grupurile respective. Adică... teoria mea este că o persoană, la plictiseală, a decis să facă ceva, nu doar să stea, ci să stea pe FB. Și cum viața personală a acelei persoane trebuie să fie a naibii de anostă, grupul arată în același fel: a reușit să adune destui membri, fiindcă mediul on line îi sugestionează pe ceilalți să îi invite pe toți, dar s-a oprit acolo. Dacă vă uitați pe conturile persoanelor care creează astfel de grupuri, au același aspect: au amici, fiindcă nimeni nu refuză invitația, dar... atât!!

SĂ POSTEZI STATUSURI DE DRAGOSTE CÂND TOATĂ LUMEA ȘTIE CĂ EȘTI SINGLE - nu vreau să râd de aceste persoane, unele nu au găsit persoana potrivită și suferă, alții sunt singuri pentru o alegere proprie. A doua categorie nu va posta niciodată statusuri siropoase. Dar prima, Dumnezeu să mă ferească! Se cred romantici, melancolici, nostalgici, adevărați cavaleri ai dragostei adevărate dar... mie îmi par dereglați!!! Scuzați-mă, toți cei care se simt, dar... nu ai pe nimeni, de destul timp încât toți știu asta și pui tot timpul fraze de genul: „Dragostea adevărată trebuie căutată!”, „Unde ești? Te caut...” (cu siguranță nu este pe facebook), etc, amd. Urâți-mă, dacă vreți, dar nu mai puneți statusuri de genul!!! Par disperate!

SĂ AI UN PROFIL FĂRĂ NICI MĂCAR O POZĂ DE A TA - ești chiar atât de complexat?? Înțeleg că unii sunt pasionați de tot felul de lucruri, actori, motociclete, mașini, femei, etc, dar chiar să ai numai poze despre asta? Stima de sine trebuie să fie cu adevărat inexistentă.

SĂ POSTEZI NUMAI POZE CARE TE FAC SĂ PLÂNGI - am șters o persoană de la prieteni nu fiindcă nu mă înțeleg cu ea, dar postează numai imagini cu câini siluiți, bătuți, fără blană, cu picioarele rupte, cu boticurile julite... Nu am stomacul să mă uit la pozele ei de câte ori deschid pagina mea și apar ultimele noutăți, iar acolo văd nenorocirile alea. Înțeleg ideea de a sensibiliza, de a atrage opinia publică de partea ta, dar nu atât de agresiv! Eu am rămas șocată de câteva poze și a trebuit să o blochez. Ori asta, ori renunțam la FB.

SĂ AI SUTE DE POZE PE CARE ȚI LE FACI SINGUR CU TELEFONUL - diametrali opuși de cei care nu au nici o poză cu ei inșiși - chiar vreți să îl întruchipați perfect pe Narcis, cel îndrăgostit de propriul chip?? Adică... o poză în care ai ieșit bine, pe care ai făcut-o singur, două, trei, dar SUTE DE POZE în care apare numai fața ta în diverse unghiuri și când te plictisești pui aparatul pe o masă și apar și câteva poze cu tine în întregime, făcute tot de unul singur... Nu, nici așa!

SĂ SUGEREZI LISTE DE PRIETENI - păi dacă nu sunt prietenii persoanei respective, de ce să îi sugerez prieteni?? Adică.. nu îi sunt prieteni... Adică... de ce?? Cred că fiecare își cunoaște prietenii și singur... Eu m-aș simți mai tristă dacă cineva mi-ar recomanda... prieteni! Of, de câte ori oi fi folosit cuvântul prieteni??

SĂ TE BAGI ÎN SEAMĂ SINGUR CÂND NIMENI NU SE DERANJEAZĂ SĂ O FACĂ - de exemplu (știu că respectivul se va recunoaște în exemplu, suntem prieteni buni, așa că mă va ierta) a apărut un status: „Dacă nu ai Harley (Harley Davidson, motocicletă), atunci taci, de ce vorbești?”. Nimeni nu vorbea, din potrivă, chiar eram toți dezinteresați de acea motocicletă stil renegate, pe care a plătit-o 21.000€, sau interesați la modul politicos, nimeni nu comenta și nimeni nu îl deranja, dar el era atât de bucuros că a luat o motocicletă pentru care va munci în următorii șapte ani pe brânci ca să îi plătească ratele, încât a simțit nevoia să se bage în seamă singur.  E ca și cum eu aș spune: „Dacă nu ai ochii verzi, atunci nu înseamnă că toți trebuie să îi aibe căprui!”. Nimeni nu m-a băgat în semă, nimeni nu s-a luat de ochii mei verzi, dar eu simt nevoia să subliniez că sunt VERZI. Cât de obosită aș părea dacă aș face așa ceva?

Aceasta este o parte din misterele facebook pe care încerc să le rezolv într-un mod civilizat dar... nu reușesc. Luminați-mă dacă greșesc!

Păcăleala zilei de sâmbătă

Vineri seara... Mă așez pe pat liniștită și deschid televizorul. Suspin mulțumită, mâine este sâmbătă. Am timp să fac ceva mai deosebit de mâncare, ca de exemplu salată beuf sau o ciorbiță bună de burtă sau ce știu eu, ceva pentru care nu îmi ajunge timpul în timpul săptămânii, când ajung acasă la opt seara.

Pot să mă ocup mai pe îndelete de multele mele plante de apartament, să îmi curăț cu grijă mușcatele și să aplic tratamentul de îngrășăminte cameliilor, care fără adaosuri de fier constante mi se usucă și se înroșesc. Abia aștept să stau un pic cu florile mele!!

Aș avea și timp să pictez, să trec în acuarele multele flori și păsări schițate în timpul săptămânii, agenda mea de întâlniri seamănă în paginile mai goale a un adevărat bloc de desen pentru schițe. Am cu siguranță de pus la punct în culori ibiscusul, begonia roz, porumbelul care a întârziat pe pervazul geamului într-o dimineață...  Probabil voi adăuga câteva nuanțe șterse de mov begoniei pentru a-i insufla vitalitatea pe care o are in realitate. Este o floare superbă, o plantă plină de viață!

Aș putea să alerg mai mult decât de obicei, să trec de la jumătatea de oră zilnică la, ce știu eu, o oră, sau  oricum, să alerg până obosesc cu adevărat, până îmi simt corpul relaxat și sufletul liber, până îmi imaginez că nu există granițe, nici limite, nici  probleme, doar plămânii mei într-o căutare de aer asiduă, eliberatoare, purificantă.

Pot să stau trează mai mult, să povestesc vrute și nevrute, să beau un pahar de vin în plus și să ignor durerea de cap pe care o voi avea dimineață, fiindcă voi putea să dorm mai mult. Să mă îngrămădesc sub așternuturi și să torc mulțumită de patul moale, de așternutul cald, de pijamalele moi și mângâietoare. Apoi să mă bucur cu adevărat pentru o jumătate de oră la micul dejun, asortat cu aroma incredibilă a cafelei sau a cănii de cappuccino. Da, vinerea seara e învăluită în mirajul incredibil al următoarei zile.

Sâmbătă dimineața ceasul sună la șase jumătate. Mă găndesc să îl închid și să mai întârzii o jumătate de oră sub pături, dar îmi este teamă să nu adorm din nou. Mă spăl, fac cafeaua, o beau pe fugă, mă machiez, mă îmbrac și... fug la muncă. Mă voi întoarce acasă o oră la prânz și apoi, din nou la opt seara. Suspin... Ce seară minunată am avut vineri!

La un ceas târziu de coșmar

Undeva, în mintea mea, sună un clopoțel de alarmă. Alerg, alerg și picioarele mă dor. Aș vrea să pot alerga mai repede, dar vântul îmi este potrivnic și oboseala mă ajunge mai iute decât pot eu scăpa de ea. Privesc mereu în urmă. Nu știu exact ce mă urmărește, dar sunt conștientă că, dacă s-ar putea, ar treui să mă evapor. Să fiu ca un strop de ploaie sub învăluirea razelor. Dar sunt carne. Carne care se sfâșâie atunci când talpa goală prinde o piatră dedesubt.

Mi-am pierdut pantoful în graba mea asurzitoare. „Acasă, vreau acasă, vreau acasă la mine!” plâng bâlbâită și gâfâind. Acolo vreau oare să ajung? Nu știu, nu sunt sigură, nu îmi dau seama unde sunt, dar trebuie să fug. Mă împiedic și palmele se sprijină dureroase pe coji de copac și ace de conifere. Pădurea care înainte era de foioase și mă lovea cu crengile dese și joase acum este una de plante înalte, pini enormi, umbroși, unși de propria sevă. Aș vrea să mă opresc. Să aștept ce va urma cu resemnare și apoi... nu știu, voi continua într-un fel sau altul. Dar inima nu vrea să își încetinească bătăile și, deși plămânii se luptă pentru a respira, gâtul mă doare și pieptul se sparge, picioarele continuă să vagabondeze, cu o voință proprie, cu o direcție numai de ele știută. Alerg.

În jurul meu aud voci, limbile se amestecă. Mi se pare că prind frânturi de frază în română, apoi cineva mă ceartă în italiană, recunosc și șoapte în engleză, apoi mi se pare mie sau am prins un accent german? Doamne, fă-mă să alerg mai repede, să ies din această pădure a șoaptelor. Dar cineva m-a prins. Abandonată, îmi simt umerii mișcați energic și numele strigat cu teamă. „Anca!! Anca!!!! Anca, ce se întâmplă??”

Am închis ochii demult, de când am simțit palmele invizibile pe umeri și acum vreau să îi redeschid, dar îmi este greu. Un plumb dureros îmi presează pleoapele și globii oculari sunt amorțiți. Reușesc totuși să încep să clipesc ușor, timid, greu, până când suport să îmi țin genele larg căscate. În fața mea e Dragoș, în cameră e întuneric, dar îi desifrez chipul de la lumina stâlpului de afară. Mă ține de după umeri și pare îngrijorat. Îmi ia câteva secunde pentru a înțelege, buimăcită, că fusese un coșmar. Mă strâng la pieptul lui și îl simt zâmbind obosit, dulce, ca unui copil murdar de acuarele. Mă întreabă ce am visat, îi spun că fugeam de niște voci, dar nu reușeam să ajung nicăieri.

-În ce limbă erau vocile alea?, mă întreabă amuzat. Nu îi înțeleg întrebarea imediat.
- Păi erau un amalgam de limbi...
- Și, deci, pănâ la urmă tu ai coșmaruri în italiană?, îmi spune pe un ton ștrengăresc, atât cât îi permitea ora târzie din noapte. Am înțeles că vorbisem în italiană în timpul coșmarului. Cu câteva zile înainte tocmai afirmasem mândră că, orice ar fi, oricâte ore pe zi va trebui să vorbesc în italiană, visele mele vor fi mereu în română...

Zece alimente nerecomandate în alimentație

Mă gândeam zilele trecute la toate lucrurile bune, bune dar care mai apoi sunt rele si pe care poate bunicii noștri și bunicii bunicilor noștri le consumau fără să le considere rele cu nimic și nu se îmbolnăviseră de cancer, gastrită, afecțiuni ale inimii și tot așa. Mi se pare absurd că, cu cât evoluează mai mult știința, se pare că vor să ne întoarcem la stadiul de ierbivore rumegătoare (rumegătoare nu am fost vreodată, dar prin acest termen mă refer la maniera supusă și calmă cu care vacile pasc pe câmpii).

Poate au dreptate și specialiștii în nutriție și de vină suntem noi, fiindcă în timp am crescut tot mai mult cantitățile de hrană prelucrate chimic, cantitățile de carne și dulciuri și tot așa. Lista de mai jos NU este creată pentru a lua în râs avertizările medicilor, ci fiindcă am găsit de-a lungul timpului contradicții stupefiante în cadrul publicațiilor de specialitate și în experiența de zi cu zi a adulților (mai adulți ca mine). Sunt o fanatică a sportului și a nutriției corecte.

Nu o respect, uneori nu am voința, însă mă îndrept cu pași mici dar deciși spre eliminarea unor alimente nocive, introducerea altora, și țin oricum cont de combinațiile alimentare recomandate. De exemplu nu amestec pasta sau pâinea cu carnea, fructele le mănânc numai între mese, sau, la limită, înainte de masă, pentru a le da prioritate în ciclul digestiv, beau apă înainte de șapte dimineața, pentru a reintra în fașa orară când rinichii au activitatea cea mai prolifică și tot așa, cred că ați înțeles că sunt obsedată aproape de ce mănânc și cum mănânc. Problema e că mănânc oricum prea mult :))

Acesta este topul meu 10 al alimentelor și băuturilor, bineînțeles, care fac bine dar fac rău. Ori fac bine în cantități mici, ori fac bine după spusele bătrânilor, dar na, se consideră că sunt un fel de alba - neagra. Voi porni de la ultimul loc. Clasificarea am construit-o astfel: locul 10 - alimentul care mă așteptam cel mai mult să fie pe o listă neagră. Pe locul 1 alimentul pe care nu mă așteptam efectiv să îl găsesc nerecomandat. Între primul și ultimul loc, scade gradul de uimire. Deci, să începem.

10. CAFEA - este băutura care mă așteptam să nu fie recomandată. Deși un studiu recent spunea că magica poțiune stimulează activitatea creierului, ea are un efect de excitare a organismului, acesta devine mai energic, simțurile devin mai ascuține și noi devenim încet încet dependenți de cafea. Eu o cafea pe zi o beau. Atât. Adică nu mă înțelegeți greșit, mă trezesc la cinci dimineața, deci un pic de stimulare nu îmi face rău. Și nu știu dacă este chiar nerecomandată o singură cafea pe zi.

9. VINUL ROȘU - alcoolul este nerecomandat în general, de orice fel ar fi, mai ales că conține calorii goale, adică organismul nu beneficiază cu nimic de pe urma lor, nici vitamine, nici nimic nutritiv. Dar un pahar de vin roșu pe zi este recomandat  pentru o bună funcționare a inimii. Un pahar, țineți cont. Și aveți grijă ce pahar folosiți. Eu acum un pic de timp am cumpărat un set de pahare pentru degustarea vinului. Nu știu dacă le-ați văzut, sunt enorme, au un picior lung și subțire și cupa atât de mare, că pare să se legene când îl iei în mână. În mai puține cuvinte, sunt inutile. Dar m-am lăsat furată de snobism, și am spus că sunt elegante de pus în vitrină. Am probat cât intră în ele. O sticlă de 750 ml umple exact două pahare, deci un pahar de vin NU înseamnă jumătate de sticlă :))

8. ÎNDULCITORI ARTIFICIALI - mă așteptam să fie pe listă, fiindcă sunt 100% chimici. Înlocuiesc zahărul, nu conțin calorii, dar au efecte foarte nocive asupra organismului. Se folosesc în diete sau în cazul diabeticilor, dar ar trebui să se renunțe la gustul dulce decât să se înghită aceste mici capsule de otravă.

7. ZAHĂR - de când eram mică mi se spunea: Nu mânca dulciuri, că ți se cariază dinții! Nu pune atâta zahăr în ceai, că vei face diabet! Apoi ca adolescentă: Nu mânca atâta ciocolată, că îți apar coșuri! Și nici atâtea dulciuri în general, din același motiv! Apoi am citit că și bunul, dulce zahăr crează dependență, mai apoi este supus proceselor de prelucrare chimică, deci pierde anumite proprietăți și câștigă altele nocive. Acum, ca femeie, aud mereu: Zahărul îmbătrânește! Îți crește colesterolul în sânge și îți apar punctele alea albe enervante pe față, pe care bunica le scotea cu acul înroșit! Poți să faci diabet! (din nou diabetul, dar acum amenințarea e mai reală decât când eram mică.) Poate să îți cauzeze boli cardiovasculare!!! (încă nu le iau  serios în seamă, mă consider încă tânără, și astfel de boli mi se par mai caracteristice vârstei mijlocii. Știu că e greșit, dar.... ale tinereții valuri!!)

6. MARGARINĂ - mă așteptam să fie pe listă, fiindcă este o grăsime prelucrată chimic, dar în același timp nu îi dădeam atâta importanță, poate datorită faptului că am crescut cu ea. Și apoi, bunica jură că ea a mâncat toată viața, că pe timpul lui Ceașcă era mai ușor de găsit decât untul și că ea toată viața a mâncat dimineața margarină cu gem (are 85 de ani bunica mea și nici o boală care să necesite un tratament permanent. Din când în când ia un Colibil dacă are probleme cu digestia sau un Aspartam dacă e cald și își simte inima agitată). E unul din alimentele care, deși cauzează boli cardiovasculare și ajunge până la a fi responsabil și de cele neurodegenerative, este protejat de toți părinții și bunicii care încă îl cumpără în cantități industriale și îl consumă la fel. Și noi aștia mai tineri cui să dăm crezare? Mai apoi e grasă și plină de calorii, prin urmare consumarea ei duce la un sistem imunitar slăbit, prin urmare duce la un risc crescut de a face infecții, intoxicații, chiar și cancer. Ba chiar poate dezvolta rezistența la insulină, ceea ce e grav în cazul diabeticilor.

5. SOIA - se referă la șnițelele de soia, care sunt prelucrate chimic. Și la ele aceeași poveste ca la margarină. Exact același discurs. Când este post, numai soia mănâncă cu toții, soia și fasole!

4. CARNE - să explic de ce acest aliment este atât de în fruntea clasificării la mine. M-aș fi așteptat la carnea de porc, plină de grăsimi, carnea de rechin sau ce știu eu, ceva localizat, dar nu toată carnea. Mai ales că și aici părerile sunt împărțite. Există dieta paleontologică, care susține că stomacul omului este format pentru a mânca și digera carnea, deci se bazează pe o întoarcere în timp, când omul era predominant vânător. Agricultor a devenit mai târziu. Apoi este dieta nou nouță Duncan (care, ca detaliu nesemnificativ, mi se pare că a fost dovedit că este nocivă) care susține că nu este adevărat, că stomacul nu digerează carnea, care rămâne să putrezească în intestin (ce imagine cutremurătoare!!) până vine eliminată și asta nu se întâmplă imediat. Tocmai de aceea carnea nu trebuie mâncată seara, fiindcă este foarte greu de digerat și în timp ce mergem la nani, stomacul este nevoit să lucreze în continuare, de unde rezultă un somn nesănătos și neodihnitor. Într-un interviu dădeau ca exemplu pe nu mai știu ce actor, care la autopsie (după ce murise, evident) avea în intestin 17 kg de carne în proces de putrezire neeliminată (ooo, Doamne! Ce scârbos!). Acum, colac peste pupăză, au demonstrat că a consuma carne crește riscul de a avea accidente cardio-vasculare. Eu rămân la pieptul de pui, la carnea de vită și la pește (deși nu mai știu unde am citit că nici peștele nu este atât de sănătos), mâncate la prânz cu legume. S-or digera ele până la urmă!

3. LAPTE - e bun numai dacă e de la vacuța care paște pe câmp. Dacă e de la văcuța crescută în fermele moderne, nu e bun, fiindcă le hrănesc cu soia și alte minuni, consumă chimicale și sunt stressate, deci toate aceste procese nefaste asupra animalelor se transmit asupra produsului final. E în fruntea clasificării mele fiindcă nu mă așteptam să găsesc laptele și derivatele lui nerecomandate, asta nu, în vecii vecilor, dar explicația pe care o dau este plauzibilă. Acuma, na, eu mănânc cereale cu lapte dimineața. Și vacă să pască pe câmp nu am de unde să scot.

2. CEAI - este nerecomandat din cauza teinei (care nici măcar nu este o descoperire recentă, în 1827 era pentru prima oară individuată substanța), care are aceleași efecte ca și cafeina din cafea. Deci a se vedea alimentul „Cafea”. Mi se pare ciudat, am băut toată viața ceaiuri și am fost mereu îndreptată spre a le consuma. Acuma chiar am văzut în magazine ceaiuri fără teină, specificat pe ambalaj. Cred că încep să prefer să fiu dependentă de ceai, decât să renunț la el. Și nici ceaiul fără teină, nu-i tot un procedeu chimic cel care elimină substanța asta?? Nu știu, sunt foarte confuză...

1. SUCUL DE FRUCTE - am găsit o dietologă româncă mai apoi care nu recomandă sucul 100 % de fructe fiindcă conține zaharuri. Dar fructele sunt foarte recomandate. Și mai apoi zaharurile din fructe sunt naturale, nu sunt prelucrate chimic, iar stomacul nu întâmpină dificultăți pentru a le prelucra. Adică... de ce Dumnezeu se leagă acuma de sucul de fructe?? E plin de vitamine, natural, conține aminoacizi, și tot așa! Nouă ni se spunea că este sănătate curată iar acum... Nu sunt de acord, nu, nu! Chiar dacă limita cantitatea, să nu se bea mai mult de un pahar pe zi, nu că îl interzicea de tot, eu nu pot să înțeleg conceptul! După umila mea părere, nu poți să compari zahărul din comerț cu zahărul din fructe!

Aceasta a fost lista alimentelor nerecomandate, cu o clasificare a uimirii mele că aceste alimente se găsesc pe listă. Unele mi se pare normal să se găsească aici, altele devin nerecomandate bazându-se pe cantitate, altele pe tipologie și tot așa. Numărul unu eu nici nu l-aș lua în calcul, mi se pare imposibil să fie nerecomandat. Dar repet, aceasta este umila mea părere.

Vise ratacite

Terminam liceul si ne uitam mandri spre diploma. Spunem fericiti: "Am reusit!!! In sfarsit, mi-a fost rasplatita tortura de patru ani!!". Apoi vine facultatea. Ne distram prin baruri, cu bericelele in fata, cu tigarile intre degete, mergem in discoteci unde de fiecare data bem prea mult si ne amintim prea putine, ne prezentam pe jumatate matoli la examene si zambim increzatori cand vedem ca le si luam, pana la urma se leaga pe undeva si o relatie serioasa, continuam sa iesim in cluburi, de data asta cu formula: "Imi pare rau, am prieten", ajungem si la licenta, o luam si pe aia, sarbatorim cu inca vreo zece beri, inca o vara de dazmat in discoteci, poate se stabilizeaza si mai mult relatia stabila, si apoi etc... Fiecare dupa voie si nevoie....

Dar intr-o dimineata fiecare se trezeste. se uite la el, in oglinda mare din camera si incearca sa desifreze: ce s-a schimbat? Doar am copilarit in continuare, am cheltuit tot banii parintilor, cand era sa am restante sau am avut probleme cu caminul tot parintii au venit sa ajute, nici nu m-am dus la doctor daca nu unde ma duceau parintii cand eram mic, nu a trecut nici macar trei zile fara sa vorbesc cu mama... Ce Dumnezeu s-a putut schimba?

Iar intr-o zi vine momentul revelator. Intr-un bar cel mai probabil, acolo se petrece cel mai mult timp. Poate cineva te va intreba: acuma, ca mergi si la master, ce vrei sa faci in continuare? Iar tu vei raspunde: jurnalist! (doar faci jurnalismul), economist! (doar faci economie), profesor de matematica! (doar faci matematica)... etc.... Ati prins ideea. Si poate, doar poate, printr-o mare sansa a destinului, o mica voce din mintea ta iti va sopti.. "Dar ce visezi sa faci??" Si atunci vei simti cum o putere nevazuta te palmuieste cu forta peste obrazul drept! Sa visezi?? Dar nu ai timp de vise!! Realitatea e dincolo de vise, pentru Dumnezeu, visele doar ranesc, nu au nici un semnificat!! Cum visezi tu viitorul??? Bine, e clar, cu bani la discretie, bautura, tigari, un mariaj fericit eventual sau cat mai multe aventuri, cine stie... Si atunci poate, doar poate, printr-o mare sansa a destinului, o mica voce din mintea ta iti va sopti: "Si te mai intrebi ce s-a schimbat printre beri si fum de tigara??? Unde iti sunt visele??" Si vei intoarce singur si celalalt obraz sa fie palmuit.

Luam ce ni se ofera, luam lucrurile cum vin. Le urmam ca fiind de la sine inteles ca asa trebuie sa fie. Poate ai facut jurnalismul doar pentru ca iti placea sa scrii si te-ai gandit ca un pic de studiu al scrierii realitatii ti-ar prinde bine. Lasati-ma sa ma intreb ceva, pentru ca asta este cazul meu: ai mai scris ceva de cand ai inceput sa studiezi realitatea??? Ce s-a intamplat cu personajele din imaginatia ta, cu poeziile pe care le faceai odata?? Unde e visul pe care l-ai urmat ani de zile, visul de a scrie, si a scrie, si a scrie, pana cand sentimentele din lume vor seca, pana cand cuvintele nu iti vor mai veni pe buze, unde e VISUL??? Si te mai intrebi ce e schimbat???

Va intreb pe toti: unde sunt visele??? Ce visati, oameni buni, ce VISATI?? Nu ce doriti, la ce ravniti, ce v-ar placea, ci... ce visati?? Care sunt visele voastre. Eu visez doar sa scriu.... pana cand sentimentele si lumea vor seca... pana cand cuvintele nu imi vor mai veni pe buze.... Asta ERA visul, si acum, cand sap in mine, inteleg ca inca este VISUL. Scos de la naftalina, dar e al meu!!!

Într-o noapte tîrzie de septembrie

Vreau să fac ceva ce nu am făcut niciodată: să iau o gură adîncă din vîntul care îmi suflă în față și să fug, fără să mă gîndesc, fără să privesc în urmă. Ție vreau să îți arăt multe lucruri pe care mi-am imaginat că le vei înțelege. Vreau să îți arăt trecutul, nu ca să mă văd în oglinda deformată a amintirilor, ci pentru că vreau să citești prin rîndurile timpului cum va fi viitorul. Vreau să mă vezi pe mine cea care iubea, cea care ura, cea care a fost, pe rînd, toate chipurile și sentimentele de pe pămînt, fără să fie în fapt niciodată nimic. Vreau să nu mă mai gîndesc la nimic și la nimeni în afară de mine și de tine. și să plec.... Vreau să plecăm departe....

Mi-ai spus că putem face orice, important este să ne dorim. că putem să atingem luna, dacă suntem împreună. Eu vreau să ne privim în ochi, ca și cum ne-am îndrăgosti acum pentru prima dată, să ne luăm de mînă, ca și cînd carnea noastră s-ar atinge pentru prima oară, să pășim timizi, ca și cum picioarele noastre ar simți pentru prima oară în același timp pămîntul și... să plecăm! Caldul care iese din pămînt mă sufocă, amintirile pe care vreau să ți le arăt îmi inundă mintea și nu mă lasă să dorm, să uit, să mă ascund... Vîntul a început să bată, să îmi amestece în inimă gandurile, venele, rănile... Nu mai știu nimic, decît că trebuie să plecăm...

Mi-e frig... Ai lăsat fereastra deschisă.. Îmi plac ferestrele deschise, dar hai să fugim prin ea amîndoi....

Pe piata unde vindem oameni

Iubesc oamenii. Imi place comportamenul lor adesea imprevizibil, felul ciudat in care accepta lucrurile, felul scandalos in care uneori le resping. Imi plac oamenii si tot ceea ce e legat de ei. Imi place urechea taiata a lui Van Gogue, cornurile de rinocer ale lui Salvador Dali si imi place si salbaticia calului lui Picasso. Imi place sa mananc si sa simt omul, omenia, viata din toate.
Si as vinde imagini, lucruri, cercuri de tentative, dar nu as vinde oameni...
Cum poti vinde un om? E simplu... Esti politician? Iti faci un proiect, il faci cunoscut si apoi il vinzi. Iti vinzi imaginea si te vinzi pe tine. Devii numai o imagine cu un proiect...
Si platesti pr-isti, oameni specialisti in ale comunicarii, care sa faca din tine un simplu obiect. Gata de vanzare. Si esti valoros in functie de cate voturi ai. Acestia sint banii cu care se plateste produsul.
Eu, om, produs, de vanzare. Ne vindem pe noi insine. Unde sintem noi? Spune-mi daca se poate sa te pierzi pe tine in noapte si sa nu vrei sa te mai gasesti, sa te scufunzi intr-un cosmar si sa nu te mai trezesti, spune-mi daca te vezi pe tine pe raftul unul magazin si un cersetor, ca multi altii, sa intinda mana si sa plateasca pretul tau.
Si cersetorul ala care miroase a alcool, a o tigara ieftina luata dintr-un pachet al altui cersetor, e mai bun decat tine, fiindca el te poate avea pentru.. un vot.
Nu am nimic cu politicienii, doar ca atunci cand ii vad, nu prea ma gandesc la oameni. Sint ei, un nume real, dintr-un certificat de nastere la fel de real, o imagine construita de oamenii de PR din jurul lui, de consilierii personali si niste pareri spuse de altii, date de altii, dictate de cine stie care persoana si scrisa de un dactilograf modern, cu ochelari, asezat la un calculator ce miroase a ars de cat timp nu a mai fost inchis. Ei, vedete monotone si sterse ale peisajului nostru. Din pacate, aceste persoane, aceste imagini ne conduc vietile din fiecare zi.
Care e pretul unui om? Daca ar fi sa te vinzi, sa iti pui un pret pe piept si sa devii sclavul celui care cumpara, care ar fi pretul tau? Faima? Banii? Puterea? Care din cei care isi vand imaginea vor sa fie cu adevarat un fel de "Iisus" care sa salveze economia, societatea, cultura sau tara?
Cati dintre ei au aceasta calitate de a fi sinceri, de a se transforma in imagini cu scopul de a ajuta? Ipocrizie? Bineinteles. Fals? Clar! Minciuna? Sigur ca da! Si eu, care iubescomul, ce spun in fata lor, a imaginilor fara oameni?
Din acelasi motiv pentru care nu imi plac politicienii, nu agreez nici vedetele. Nu ma mir cand aud ca Britney s-a tuns cheala, nu ma mira ca Marlyn Monroe a luat barbiturice si nu ma surprinde ca Elvis a murit din cauza unei supradoze.
Vinzi imaginea ta, te joci cu ea, iti joci constiincios rolul, dar intr-un final, undeva, sub straturile de fond de ten si de minciuna zilnica in care traiesti, se ascunde inca omul. E acolo, dar il tii pentru tine, il tii pentru momentele in care esti singur, cu gandurile tale sau pentru atunci cand te suna mama si iti spune: Nu s-a terminat turneul sa vii acasa? Imi e dor de tine!
Oameni buni, cum putem noi sa vindem oameni? Nu s-a inchis piata la ora asta ca sa veniti acasa? Imi e dor de voi!

Cum sa te joci cu noaptea

Stau si numar picaturile de noapte. Nu stiu pentru a cata oara fac asta.... Chiar ca am uitat sa fac si aceasta numaratoare. Uite ca a mai fugit un minut din somnul meu si cuvintele fug si ele peste o bezna imaginara. "Sa nu folosesti cuvinte abstracte cand scrii ceva!", te invata mereu in scoala. Asa era si in liceu. Uite ca am folosit termenul bezna si nu s-a schimbat nimic. Tot aici sint, tot stropi de intuneric numar. Si acuma sa ma joc cu noaptea...
Ii leg picioarele de apus si o las sa atarne in jos pana la rasarit. Ii spal hainele de negru si pana in zi devin stralucitoare. Pe mijloc ii pictez stele albe, stele rosii si luna in mojlocul lor, ca un glob ce sta si el acolo sa numere secunde, stropi si vise... Pe hainele noptii sint doar vise. In pat, invelit in plapuma, visezi. Si ea se hraneste cu ele. Le aduna si le risipeste in vantul rece de la miezul noptii. Eu stiu, fiindca a invatat si noaptea cum sa se joace cu mine... Si ea m-a legat in apus cu picioarele de somn si in rasarit imi sta fruntea, atingand visele pierdute noaptea. Somnoros privesti soarele si spui ca gata, a alungat hibernarea aia dulce si ceasul a inceput din nou sa curga. Doar ca... nici nu mai stiu cin joaca jocul asta...
Mda, deci... recomandabil sa nu te joci cu noaptea...