Ce fetiță albastră!

Uneori, mă întreb cine a apărut primul, oul sau găina? Pe același principiu, se pune și problema copiilor: prima oară a fost un copil sau un părinte? Asta fiindcă am avut parte de cea mai „trează” observație!

În sala de așteptare, la pediatru, camera era plină de mămici nerăbdătoare, unele cu copii cu probleme de sănătate reale, altele imaginare, altele, ca mine, pentru bilanțuri de creștere, adică care ar fi avut alt mod mult mai bun de a-și pierde timpul, dar pediatrul a decis să își umple cabinetul. În fine, iată-mă în îmbulzeala de voci și conversații gratuite, despre „cât de devreme a mers fiica mea, la 13 luni!” (what? Băiețelul de lângă are șapte luni și deja se ține binișor în picioruțe!), sau „ce copil frumos, și cum zâmbește! Al meu la vârsta asta avea și vreo doi dinți!” (dacă aprofundezi, vei afla că îi ieșeau dinții chiar de la naștere. Na, așa stă treaba, unii sunt mai precoce decât alții!)

O bunică, venită pe post de însoțitor împreună cu fiica, ce era mama copilului (complicată linie de rudenie) își fixează ochii asupra mea, iar eu aproape icnesc în așteptarea conversației. Reușisem să mă eschivez destul de bine, dat fiind că bebeul meu avea chef de mama și necesita toată atenția mea. Să îl descriu pe Patrick: elegant nevoie mare, cu blugi raiați albastru închis și o cămășută asortată, aceeași nuanță de albastru cu guleraș alb, iar ca cireașă pe tort, păturica de la căruțul lui, bleu. Deci bunica aceasta privește la el, privește la mine, privește iar la el.

- Vai, ce copil frumos! izbucnește până la urmă, văzând că o priveam și eu de acuma curioasă, cum tot schimba priveliștea când la mine, când la fecioru-miu. Dar ce e, băiat sau fetiță? Că nu reușesc să îmi dau seama!
....
Credeți-mă, am fost foarte tentată să îi spun că este fetiță! Ce naiba, și așa este secolul de după emanciparea femeii!

Dialog cu Patrick (2) - De-a „V-ați ascuns” - elea

- Mami, mami, dacă eu mă fac că mă trezesc, tu vii repede să mă iei din pat ca să îmi dai de mâncare?
Asta parcă spunea puiul care se zbătea suspinând între plăpumioare. Mă duc, bineînțeles, să îl scot la masă, dar... ia-l de unde nu-i! Își trăsese păturica peste cap și o împingea cu nasul de dedesubt, în timp ce cu limba o mozolea pe dinăuntru!
- Patrick! mă holbez uimită la el și îi trag repede plapuma de pe cap. Se oprește cu mâinile pumnișori și mă privește serios nevoie mare. Nici un zâmbet, nimic, doar fața lui de bebe de patru luni cu ochi întrebători. Vede că nu mă mai mișc, așa că își înfinge mânuțele înapoi sub cearceaf și, hopa! iar are capul băgat la cutie! Acum însă îl aud râzând!
- Mami, mami, dacă eu mă ascund sub păturele, așa este că tu vii să le dai la o parte ca să pot eu să le mănânc mai bine data viitoare?
- Da, Patrick, așa este! Ia și te ascunde acolo!
- Aaaa, și încă ceva, mami! Să nu îmi strici ciufuleala, că am muncit multe ore de somn și zvăpăială ca să o pun la punct!
Mami: ....?!?!?.... Ce-i în capul tău, băiete????

Dialog cu Patrick - Păturica albastră

- Mami, mami, dacă mănânc la trei ore, așa cum spune pediatrul, pot să ronțăi păturica albastră din pluș moale cât vreau?
Nu m-am gândit mult la cererea mută din ochișorii fiului meu, dar am decis să îi las păturica la îndemână, prea se juca frumos cu ea. După cinci minute mă apropii de el, surâzătoare, pentru a mă speria repede: prin năsuc, prin guriță, până și prin gene fulgi ușori de pluș se îngrămădesc de la păturica lui, iar el zâmbește. Și nici nu are dinți! Jumate din ea a mâncat-o!
- Nu, Patrick, nu o poți ronțăi!
Asta am spus decisă, pe când încercam să curăț cât mai mult din vatelina împrăștiată peste tot peste fața lui.
- Mami, mami, dacă pap repede, repede, pot să mă duc direct în pătuț?
Are el o fețișoară așa, dulce și somnoroasă, pe care când o văd, îl parchez direct în pătuț. Așa că din nou nu am văzut nimic rău în cererea tăcută din ochișorii lui. După zece minute mă duc să văd dacă doarme. Reușise, printr-o minune, să își îngrămădească în guriță 80 de centimetri de cearceaf!!
- Nu, Patrick! exclam și trag repede de așternut. Nu știu încă cum, era tot ud (așterutul vreau să spun), de la stânga la dreapta și în jos vreo 10 centimetri, iar el râdea nevoie mare. Râdea atât de fericit, cu  mânuțele încă încurcate în material, încât am râs și eu și am rămas să îl supraveghez în timp ce gusta din pătuț. Printre limpăieli, mai dădea o tură de limbuțe umede și la propriile mânuțe, plescăind mulțumit.

A crescut puiul meu, a început să cunoască lumea!

Gânduri către copilul meu nenăscut încă

Ești încă mic, doar o părere fără nume și fără gen deocamdată. Mai ai șase luni jumătate până să ieși la lumină, în ceea ce oamenii numesc naștere, dar pentru mine, tu exiști deja. Ești viu, înăuntrul meu, ascuns de rele, la căldurică și înconjurat de tot ce ai nevoie. Și tocmai fiindcă eu te consider deja un copil, în fiecare dimineață îți povestesc visele mele și în fiecare seară te învăț să spui rugăciuni. Eu mulțumesc cerului pentru tine, mica minune ce a apărut pe neașteptate, un sâmbure de viață și speranță, iar tu îi mulțumești fiindcă ai doi părinți care deja te iubesc mai mult decăt se iubesc pe ei înșiși și findcă ești un copil dorit.

Și e o iubire specială cea pe care ți-o purtăm, tu nu o vei cunoaște decât târziu, când la rândul tău vei fi părinte. E acea iubire care există fără nimic: te iubim înainte să te cunoaștem, înainte să știm ce vei fi, să știm dacă vei fi o persoană bună sau rea, te iubim înainte să exiști efectiv pe lume și să ne poți da ceva în schimb. E un sentiment atât de lipsit de egoism, atât de cald și de plin de zâmbete, că avem sufletele pline de tine, mintea încețoșată de existența ta, visele agățate de mânuțele tale.

Vei veni pe lume în noiembrie, când afară va ploua și vântul va pândi pe la ferestre, să te zărească, mic și rozaliu, în brațele noastre. Vei veni ca un vis și apoi va continua aventura noastră. Avem atâtea de învățat unul de altul! Avem atâtea de făcut împreună! Viața e ca o călătorie dincolo de uși închise, plină de imprevizibil și minuni, lucruri fantastice se pot întâmpla, ca de exemplu din iubirea a doi oameni să încolțească într-un ungher de ființă un alt om.

Te vom învăța să ții căpușorul drept și să gângurești, iar tu ne vei învăța să te ținem în brațe și să îți zâmbim cu aceeași frumusețe cu care vei zâmbi tu. Ne vei învăța să ne recăpătăm copilăria, uitată într-un colț de noi înșine, fiindcă te vom urmări jucându-te și ne vom juca și noi la rândul nostru. Ne vei învăța să ne bucurăm cu adevărat pentru o bomboană și să nu ne pese de pantalonii rupți în fund pentru un gard sărit. Iar eu, la acel punct, permite-mi să-ți spun, te voi învăța sa-ți coși singur pantalonii!

Te vom plimba și te vom duce să vezi locuri frumoase și pline de alți copii, vom fi niște părinți mândri și te vom lăuda pentru orice năzbâtie pe care o vei face. Voi învăța să nu te cert fiindcă ești creativ într-un mod al tău propriu și tu mă vei ajuta să pătrund în lumea ta de imagini și fantezie. Vom fi acolo pentru tine când vei avea nevoie, atunci când vei cădea, atunci când copiii mai mari te vor chinui, atunci când vei avea nevoie de ajutor la lecții sau vei intra în bucluc la vârsta adolescenței. Și te vom iubi suficient de mult să știm să rămânem în umbră când tu ne vei îndepărta și vei vrea să faci lucrurile singur, în modul tău propriu. Vei învăța să ne respecți și noi la rândul nostru vom învăța să îți respectăm ideile, părerile diferite de ale noastre, greșelile pe care noi le-am făcut odată te vom lăsa să le repeți dacă asta va fi alegerea ta.

Vom fi o familie care va merge duminica la iarbă verde și care este recunoscătoare pentru tot ce viața le oferă. Vom trece zâmbind peste greutăți, fiindcă așa ne vei învăța tu, iubirea noastră, tu, care vei plânge pentru un genunchi julit exact cinci secunde pentru a o zbughi mai repede înapoi la joacă. Vei fi un copil iubit așa cum acum, la stadiul de nenăscut, ești deja adorat. Vom fi o familie!

Nu vei fi niciodată singur! Chiar dacă uneori te vei simți astfel și vei crede că totul în jurul tău se năruie, să știi că undeva, ascunși pentru a nu apărea decât la chemarea ta, suntem noi, părinții tăi, cei pentru care vei fi centrul Universului mereu, indiferent de cine vei deveni, ce vei face, ce vei dori. Pentru noi vei fi mereu copilul nostru și de aceea te vom urca pe piedestale în inimile noastre și iubirea pentru tine va fi mereu neatinsă. Noi vom fi ancora ta, așa cum tu ai fost vânt în pânzele noastre.

Aș vrea să îți promit întreaga lume, pe un platou înaintea ta, dar mai știu despre viață că uneori este imprevizibilă, într-o secundă poate pune capăt unei mari povești de iubire, tocmai de aceea acestea sunt doar niște gânduri. Din păcate nu pot să promit nimic din ceea ce timpul îmi poate lua. Dar pot să îți promit că dacă timpul va fi bun cu noi și ne va lăsa să îmbătrânim ca părinți ai tăi, atunci tot ce am spus mai sus se va adeveri. Vom face tot posibilul, iar tu ne vei ajuta să ne depășim limitele impuse de cultură, generație, educație. Suntem mai mult de atât, inima mea, suntem suflete, și la nivel de suflete ne vom crea legăturile, dincolo de limitele noastre umane. Te așteptăm, iubindu-te în fiecare zi mai mult!

Happy 2013, în cuvinte la îndemână

Noul an 2013 a început cu câteva zile de pauză, pentru a exploda apoi în o mulțime de rutine reluate, ca un film vechi, nu foarte bun, pe care ești obligat să îl revezi. Mereu și mereu, zi după zi, încercând din când în când să scoți capul afară din enervantele obișnuințe, necesare din păcate, vitale pentru cei prinși într-un confort zone autentic, am pășit încrezători, că așa e în luna ianuarie a oricărui an, dorindu-ne marea cu sarea și tot binele din lume, pentru cei apropiați, prieteni, rude, dar mai ales, pentru noi. Na, ce să facem, omul este o ființă egoistă până la urmă.

Am terminat de băut șampania în pace, am mâncat și ultima felie din cozonacul bunicii, mai am încă în congelator câteva sarmale înghețate, puse la păstrare pentru „mai târziu”, iar acum am decis să scriu pe blog. Am descoperit  uimită că am perioade de tăcere care variază, ultima a durat mai mult de un an, nu e așa? (Bine, trecem peste astea mici de două săptămâni sau cât o fi fost). Așa că vreau să mă explic: când nu scriu nimic, nu o fac fiindcă m-am plictisit de mirobolantul meu (modesta si draga de mine) blog, sau fiindcă nu găsesc o conexiune internet activă, sau fiindcă nu am chef să schimb modul de funcționare a tastaturii și să trec la diacritice, ci o fac din sinceritate. Mai exact, nu scriu, fiindcă nu am nimic de spus.

Uneori mă uit pe sfintele posturi de pe Facebook și mă întreb uimită: unele persoane chiar nu au nimic mai bun de făcut decât să scrie fraze de rahat, care atentează la imaginea lor socială cu siguranță, numai ca să fie pe primele rânduri pe platformă? Serios, ce e mai important, să ai like-uri sau commenturi, dar să apari ca un om care nu are nimic mai bun de făcut cu viața lui decât să se spargă în fraze pe internet, sau să publici și tu acolo atunci când chiar ai ceva de împărtășit cu ceilalți?

Pentru mine e o dilemă rezolvată: dacă nu am nimic nou de spus celorlalți, nu risc să pătez ecranul lor cu crizele mele dese, sau chiar dacă am ceva de adăugat, dar e repetitiv, MĂ ABȚIN! Nu neapărat că trebuie să ai ceva genial de spus, sau ceva serios, filozofic, nici măcar interesant, dar să ai CEVA de spus, CEVA! CELORLALȚI! Statusuri de genul: „Movie :D”, sau „Away”, sau „Crap”, sau alte multele din care cititorii nu înțeleg nimic sunt... cum să spun... să mă exprim cât mai clar... aș spune că sunt... ăăăăăă.. inutile?

Așa că scuzați tăcerea mea, când apare, dar o fac din respect pentru persoanele care intră pe aceste mâzgâleli. Aș putea să postez orice prostie, dar fiindcă vreau să scriu când am cu adevărat ceva nou de împărtășit, închid pliscul, îmi leg degetele cu scoci și aștept să mă lovească inspirația.

Mda, ceea ce vroiam să spun în acest post, înainte să încep să divaghez: vă urez un an nou minunat, sper că l-ați început cu dreptul și visați! Nu uitați să visați! E primul pas spre mai mult, să îți dorești cu adevărat!

La Mulți Ani!

Gândurile bune sunt ca norii, îi adună o singură clipă și îi risipește o simplă adiere de vânt. Sunt ale noastre, dar sunt ale tuturor celorlalți care ne stau alături, ca magneți ce își schimbă polii într-o fracțiune de secundă. Adunăm sentimente, fie că vrem sau nu, iar ajunși la limita sincerității față de sine, ne închidem ca să le analizăm și să le reanalizăm, întrebându-ne de ce ne este atât de frică, de ce ne este atât de frig, de ce suntem atât de răi, de ignoranți, de aroganți... Suntem energie.

Și consumăm energie pentru a trăi, pentru a respira, pentru a menține bătăile inimii constante. Suntem vii, chiar dacă vrem sau nu și este datoria noastră să trăim. Gândurile noastre sunt dovada că în piepturi nu ne bate o simplă pompă pentru sânge, ci un adevărat îndemn la meditație și acțiune!

Să fim mai buni! Acum începe anul 2013, un an pe care mulți îl consideră ghinionist. Să fim mai senini, chiar dacă mașinile ne împroașcă cu apa din bălți când trec în viteză, chiar dacă vântul ne încurcă părul, chiar dacă prima de Crăciun a fost mai mică decât ne așteptam. Să fim mai zâmbitori, mai sinceri atunci când zâmbim și chiar dacă problemele nu vor dispărea, măcar la sfârșitul zilei nu vom mai fi atât de consumați, ca fitilele de lumânări, ci o idee mai optimiști.

Vă doresc un nou an plin de fericire, de mulțumire cu voi înșivă, de ambiții nebune, de cutezanțe și de visuri! Vă doresc mii de ceruri deasupra capului pe care să vreți să le deschideți! Vă doresc să îndrăzniți! La Mulți Ani!

Limba română pentru străini

Dacă vrei să înveți engleza, atunci o multitudine de manuale, metode, sfaturi și ajutoare vor apărea imediat. Filmele subtitrate vor da o mână de ajutor pentru punerea la punct a accentului și a expresiilor efective din limba vorbită, astfel încât cercul va deveni complet. Dacă vrei să înveți italiana, cum a fost în cazul meu, am găsit o carte care urma gramatica, dând mereu sfaturi de cum trebuie aplicate (sau încălcate anumite reguli) în limba vorbită. Apoi citirea multor cărți m-a ajutat să îmi pun la punct vocabularul și expresiile. În mai puține cuvinte, o miriadă de informații s-au descoperit imediat pentru a-mi veni în ajutor.

Găsesc pe internet până și lecții de arabă, chineză, rusă. Ca să nu mai vorbim de variantele cu audio atașat pentru a te iniția în germană, franceză, spaniolă, portugheză. Ungarii au și ei destule cursuri în limba engleză și tot așa, lista poate continua. Dar cum o prietenă m-a rugat să o învăț româna, am cedat tentației și am pornit cu un avât eroic și naiv în căutare de materiale. Dar am rămas mai mult decât de dezamăgită...

Materialele care apar sunt puține, au un nivel slab și sunt de departe incomplete. Mă gândesc la manualele mele de engleză, de italiană și de germană, felul cum se explica, cum se punea problema, exercițiile care se propuneau și îmi dau seama că nici măcar o introducere cum trebuie nu este făcută. Există site-uri interactive destule, care îți prezintă anumite situații, dar impresia generală e mai mult aceea a unui ghid de conversație. Știți... cărțuliile alea mici, multe dintre ele verzi (ale mele cel puțin sunt multe verzi), unde ai tot felul de fraze standard și traducerile lângă (cine îți traduce și răspunsurile pe care le primești, nu se știe). Eu mă distrez copios cu ele, când ne decidem să mergem undeva, dau o raită prin librărie în căutarea unui astfel de ghid de conversație, pentru a vedea cât de mult mă vor ajuta (sunt foarte norocoasă, fiindcă aproape oriunde ai merge în Europa, engleza este înțeleasă și răspunsurile trasate în linii mari în aceeași limbă, prin urmare ghidul de conversație este anyway egal cu zero. Dar eu le cumpăr oricum). Da, îmi amintesc de o întâmplare hazlie din Franța, care implica un ghid de conversație, dar trebuie să mai las subiecte de povestit și pentru alte posturi :D

Există și cărțile pe care le plătești și care se distribuie numai prin comandă, nu știu ce calitate au acelea, fiindcă încă nu am comandat nici unul. Dar vi se pare normal ca englezii, francezii, toate neamurile lor cele treze, să creeze fișiere pentru studiul limbii respective gratuit pe internet, în timp ce românii au numai niște site uri create de diletanți (bine intenționați, pentru numele lui Dumnezeu, dar care nu tratează problemele efective de gramatică) și care nu prezintă diferențele dintre limba vorbită și cea scrisă??Păi mă gândesc numai la dulcele grai moldovenesc (sunt din Piatra Neamț, Neamț, Moldova, România), cu toate prescurtările, toate „i” urile care devin „î”uri, toate „ă”urile care devin „î”uri, toate micile detalii care fac din limba română din Moldova să fie moldovenește, aia din Ardeal să fie ardelenește, aia din Oltenia să fie oltenește și tot așa. Cum face un străin să sesizeze toate aceste schimbări după ureche, când nimeni nu îi face și un rezumat al oralității limbii noastre?

Îmi amintesc de când participam la olimpiadele de română și mă decisesem să mă perfecționez cu gramatica Mioarei Avram în mână. Chestiuni, chestiuțe, etimologii, terminații, conjugări, sintaxe și morfologii, prepoziții specifice, dative și genitive enervante și complexe chiar și pentru un român... Prin urmare, pe când o gramatică adaptată și străinilor? Eu o aștept cu foarte mult interes și răbdare. Cred că da, voi avea nevoie de multă, foarte multă răbdare. Dar până la urmă, acum română e o limbă europeană, nu o limbă moartă ale cărei mistere trebuie descifrate. Prin urmare, au și alții dreptul de a învăța româna sau mai bine se apucă de descifrat hieroglife?

A fi sau a nu fi diplomat, aceasta este chestiunea

A fi diplomat... Toți consideră că iau decizii bune și că sunt cât se poate de... diplomați în relațiile cu ceilalți. Dar... este cu adevărat așa?

A fi diplomat nu înseamnă să întrebi: „Nu te supăra, pot să te întreb de ce?”, în acest fel ești un băgăreț politicos. Diplomatul vrea să întrebe „De ce?”, dar înțelege că nu are dreptul, așa că așteaptă și te induce pe tine însuți să îi spui de ce, fără nici cea mai mică urmă de curiozitate aparentă. Diplomatul este un manipulator.

A fi diplomat nu înseamnă să spui: „Dacă pot să îmi permit să îți spun părerea mea...”, ești doar un prezumțios care are intenția de a părea modest. Diplomatul va tăcea, îți va pune întrebări la momentul potrivit și va face în așa fel încât tu însuți să ajungi la concluziile lui. Îți vor părea ideile tale, vei spune că ai avut o inspirație incredibilă, în realitate diplomatul a știut  să îți insufle propriile idei în așa manieră încât să le accepți ca fiind ale tale. Diplomatul stăpânește tehnica persuasiunii.

A fi diplomat nu înseamnă să spui: „Lasă prostiile și gândește-te bine! Noi aici vrem să te ajutăm, gândește-te la ce îți spunem și noi, nu fă numai cum te taie capul!”, fiindcă atunci chiar și cel mai bun prieten pare doar un pisălog care nu te înțelege. Diplomatul te va asculta și te va înțelege, apoi va începe să empatizeze cu tine, găsind punctele slabe în argumentarea ta. Apoi îți va expune ideea lui cu cuvintele tale, va fi ca și cum îți vorbește o altă parte din tine însuți. Va folosi un limbaj pe care să ți-l asociezi, va folosi argumente pe care să le poți asimila, va sensibiliza cu tine, te va convinge fără să ți se pară că o face, ceea ce va spune el ți se va părea firesc, normal să fie așa. Brusc, te vei simți penibil, exagerat, îi vei da dreptate, fiindcă diplomatul știe să empatizeze.

De multe ori, nici nu ne dăm seama cât de diplomată este o persoană cu adevărat. Ne pare că este doar cineva cu care ne place să stăm de vorbă, care ne înțelege, care ne ajută cu adevărat. Îl sunăm sau îl chemăm fiindcă ni se pare că avem atât de multe în comun, că prietenia dintre noi este sinceră și profundă. Dar se poate spune că persoana care manipulează, persuadează și convinge se dezvăluie cu adevărat pe ea însăși, într-atât încât să considere pe altineva prieten cu ea?

Când faci totul așa cum te taie capul

Cu toții trecem prin acea fază a vieții când suntem mai mult sau mai puțin simpatizați de ceilalți, mai mult sau mai puțin contestați de cei din jur, mai mult sau mai puțin iubiți. Important este, cum am spus cred și într-un alt post, să rămânem constanți față de noi înșine și să nu dăm doi bani pe gândurile negative pe care ceilalți ni le pun pe spinare. Nu poate să devină o problemă a noastră ceea ce în realitate este problema celorlalți. Te simți deranjat la acel punct încât să critici?? Critică până te doare gura, fiindcă pierzi doar energiile proprii și îți demonstrezi ție însuți că ai o chestiune psihică de rezolvat, dar nu considera ca am eu o problmă fiindcă tu nu poți să mă înțelegi. Nici nu vreau să fiu înțeleasă, nici nu cer așa ceva. (vorbesc la persoana I și a II a fiindcă e mai ușor discursul, nu mă adresez nimănui în particular. Dacă cineva se simte, înseamnă că atunci are o problemă ;) )

Vedeți, eu sunt genul de persoană care a făcut mereu cum a tăiat-o capul. Atunci când cineva mă sfătuia sau știu eu, mă îndruma, mi-am păstrat mereu dreptul de a lua ultima decizie pe contul meu, singură, așa cum am considerat că este mai bine pentru mine. Am ascultat tot ce mi s-a spus, dar am filtrat mereu prin prisma propriei mele conștiințe. Prin urmare, am plâns mult, am râs și mai mult, am greșit cu siguranță mai mult decât pot exprima în cuvinte și uneori am făcut și alegerile bune. Dar am mers mereu cu fruntea sus, mi-am asumat greșelile ca fiind doar ale mele, fără să pot da vina pe nimeni decât pe mine însămi, păstrându-mi în același timp capacitatea de a fi sinceră. Mi-am învățat unele lecții, pe altele continuu să le ignor, voi continua să greșesc și voi contiua să fac așa cum consider eu că este bine. Unele persoane mă iubesc și îmi stau alături, altele nu mă suportă, altele mă urăsc de-a binelea, asta este, nu le pot avea pe toate și după cum am spus, nici nu le vreau pe toate.

Dar să nu confundați niciodată personalitatea unei ființe cu atitudinea ei față de voi. Personalitatea ține de cine suntem noi, de toate lucrurile care ne-au format până acum. Noi suntem toate lecțiile învățate și neînvățate și toate greșelile pe care le vom face de acum încolo și toate deciziile bune pe care le vom lua și toate strălucesc în personalitatea noastră. Atitudinea noastră depinde de cine sunt ceilalți. Prin urmare dacă cineva are o atitudine negativă față de voi, atunci făceți-vă câteva întrebări și asupra propriei persoane. Undeva poate ați greșit, dar nu vă faceți din asta o problemă. Problema lăsați-o să devină a persoanei cu atitudinea întunecată.

Ghidul verii 2012

Mă pregătesc de vacanțăăăăă!!! Nu știu dacă se simte întreg entuziasmul meu, dar, ca să mă asigur, mă pregătesc de vacanțăăăăăăă!!! Acesta va fi unul din ghidurile „pe bune și la mișto”, așa că dacă sunteți în căutarea sfaturilor serioase, și din întâmplare ați dat peste această divagație, scuzați-i inutilitatea! Sfaturile sunt bune, valabile, luate de prin tot felul de articole, explicațiile sunt un pic cam bizare (sper să fie bizare, cel puțin)

Sex și legume - deși combinația pare șocantă, în realitate este idealul pentru a ne menține în formă (rotundă în cazul meu) și chiar de a pierde câteva kilograme. Vă imaginați situația: - Iubire, ce mâncăm la cină în seara asta?? - Morcovi, și dacă mai vrei altceva, linge-te pe bot de desert! Eu respect combinațiile ideale!
Și apoi mă întreb dacă consumul de ceapă și usturoi (au calorii negative, deci clar ajută în dietă) au un efect pozitiv asupra vieții sexuale. OOOoooo, Doamne, mă întorc cu imaginația acasă. Dar oricum, cine reușește să combine viața sexuală cu legumele??? Adică... este cineva care să își spună: aseară am făcut sex, deci astăzi mănânc numai salată??? Sau: azi dimineață ne-am trezit plini de chef, ne-am făcut de cap, dar aseară am mâncat friptură cu cartofi!!!! La naiba, nu mă mențin în formă!!!!

Geanta de plajă - e un must al perioadei estive. Dacă riscă să intre des în contact cu apa, atunci e mai bine să ai o geantă din bumbac, ușor de spălat și care nu se deteriorează cu una cu două, dar altfel, gențile din rafie sau oricum, care imită paiele, sunt foarte drăguțe, colorate, șic. Sfatul revistelor este acela de a închide ochii, imaginându-ți garderoba ta: șăpcuțe, costume de baie, eșarfe pentru plajă, șlapi, etc și amd, apoi să îți alegi o geantă care să meargă cu toate (sfatul specialistului, jur). Păi singura geantă care merge cu toate, absolut toate, e geanta neagră. Avem într-adevăr multe opțiuni, nu am ce spune. Până și aia albă este un pic problematică, dar să spunem că o asortăm cu caldul de afară. Deci avem de ales între o geantă de plajă albă și una neagră. Oau, vara asta este incredibil de sofisticată!

Să slăbești mâncând - vara asta, mai mult decât în celelalte veri, e plin webul de sfaturi despre cum să slăbești mâncând. Înainte de toate, eu nu aș reuși să slăbesc nici dacă m-aș îmbolăvi de anorexie (orgoliul feminin mă face să vă asigur că nu sunt grasă, doar bine făcută :)) Am 57 de kilișoare, dar sunt toate repartizate pe burtă, găsindu-mă în forma rotundă despre care vă vorbeam), dar mai apoi, ce este cu toată isteria asta de a sa sfaturi despre diete în articole clar nespecializate?? Nu cred că dragii jurnaliști își dau seama, dar un regim necalificat poate să ducă la consecințe grave asupra organismului, pornind de la anemii, până la dereglări alimentare serioase, deci dacă vreți să slăbiți mâncând sau nemâncând, duceți-vă la un medic specialist, care vă poate trasa o dietă și exercițiile fizice adaptate pentru nevoile fiecăruia. Nu vă jucați cu sănătatea, mâncarea este unul din elementele care ne țin în viață, respectați viața!

Machiajul colorat, vesel, estiv - da, da, se poartă culorile colorate, în combinații îndrăznețe, cu rujuri în tonuri calde!! Se poartă rujul portocaliu, în sfârșit, coralul, roșul!!! Da, vara asta clar îmi place, o așteptam (și asta e pe bune) ca să mă pot delecta cu trusele mele de culori. Dar un sfat: combinațiile îndrăznețe de culori trebuie să fie ARMONICE, nu să apărem parcă bătute sau ca niște copii care s-au jucat prea mult cu fardurile mamei!!! Și mai apoi, sunt unele culori care NU SE POT COMBINA!!!!  Nu încercați!! Îndrăzneț nu înseamnă de prost gust!!! Vara asta e mai mult ca o provocare, cine reușește să obțină combinații bizare, dar plăcute. Chiar dacă ni se pare că suntem în ton cu moda, trebuie să ne gândim că ceilalți ne privesc și... trebuie să ne poată privi.

Dieta care favorizează bronzarea - nu știu dacă este o chestiune tipică pentru 2012, eu până acuma nu cred să fi auzit de ea, dar pot să și greșesc. Oricum, producerea melaninei în organism favorizează colorearea uniformă, rapidă și plăcută a pielii noastre. Prin urmare, dacă mâncăm fructe și legume de culoare galbenă - portocalie - roșie, vom avea mai mult noroc pe plajă. Nu înseamnă că minunatele culori ale piersicilor, pepenilor, morcovilor, roșiilor, etc se transferă pe pielea noastră, nu vă imaginați așa ceva (eu recunosc că pentru o milisecundă m-am gândit și la așa ceva, inocenta de mine), dar substanțele conținute pregătesc pielea pentru expunerea la soare. Asta nu înseamnă că vom renunța la creme de protecție, nici la uleiuri, care garantează același efect, dar na, e drăguț să te gândești că, în timp ce îngurgitezi un pepene, o faci pentru o bronzare uniformă.

Ne-am întors de unde am plecat, adică la legume și fructe, adică la sex, ca să nu mai spunem că un alt subiect dezbătut al verii a fost existența sau absența unui punct G, realitatea sau mistificarea lui. Concluzia este că vara trebui să ne simțim noi bine, cu ceilalți dar mai ales cu noi înșine. Deși chestiunea punctului G mă intrigă, va trebui să fac și eu niște cercetare medicală în această privință. :)))

Happy D-Day!!!

Astăzi este o zi specială, care se repetă odată pe an. Hmmm, ce ar putea fi oare?? Da, da, este 23 iulie, care, într-adevăr, se repetă odată pe an. Dar această zi este legată cu un fir roșu de existența mea în cuplu alături de Dragos, soțiorul meu. Ne-am cunoscut pe 22 iulie, deci am considerat mereu că 23 iulie este ziua noastră norocoasă (nu mă întrebați de ce nu 22, cum ar fi normal, nu am nici o idee, decât că sunt eu cea anormală). Iar pe minunatul 23 iulie este și ziua lui!! La Mulți Ani, Dragoooos!!!

Trebuie să recunosc că anul trecut i-am furat ziua, transformând-o în ziua cununiei noastre religioase, și astfel el a trecut pe locul doi, aș putea chiar să spun că a fost un pic lăsat deoparte. Dar anul acesta, evenimentul important este ziua lui. Și vreau să nu îi amintesc de cununie, un nor peste unicitatea dății de astăzi.

Suntem împreună de cinci ani și o zi și căsătoriți (civil) de trei și avem o viață înainte, dar sărbătorile mici au devenit o tradiție pentru noi. Pe lângă Crăciun, Paște, Haloween, zile de naștere și onomastice, noi sarbătorim orice realizare cu un  pahar de șampanie și o cină plăcută în doi. Astfel am ajuns să avem ziua primei dăți când m-a prezentat părinților, ziua primei dăți când eu l-am prezentat părinților, ziua primei călătorii pe care am făcut-o împreună, zilele când am terminat facultățile, ziua primei scrisori pe care mi-a scris-o și invers, și tot așa, lista este interminabilă.

Sunt atât de multe zile de ținut minte, încât la sfârșit nu mai ținem seama de nimic și ne inventăm mereu alte ocazii să bem șampanie: astăzi mi-a mers bine la serviciu, astăzi am luat un nou frigider, astăzi am reușit să mă trezesc la cinci să alerg, astăzi magazinul a mers bine și tot așa. Ajungem să bem șampanie în fiecare zi aproape. Dar ziua de astăzi este specială. De cinci ani ne urmează pașii, așa că trebuie să o menționez și aici, pentru a o surprinde în câteva rânduri.

23 iulie este ziua când am înțeles, după o singură întâlnire, că dragostea la prima vedere există, că atunci când o persoană este compatibilă cu tine trup și suflet nu ai nevoie de ani de zile pentru a te cunoaște și a decide, ci o voce în interiorul tău îți spune că este așa de cum se întâlnesc privirile, de cum se încălzesc sufletele. În ziua aceasta eu am înțeles că poveștile de dragoste unde cei doi petrec o singură zi împreună și apoi nu se uită niciodată sunt adevărate și intensitatea sentimentelor poate fi devastatoare și poate deține controlul într-un mod înfricoșător asupra rațiunii. 

Și este o zi specială fiindcă atunci s-a născut el, lucru pentru care mulțumesc cerului în fiecare zi, sunt recunoscătoare că a putut să apară cineva atât de potrivit pentru mine, atât de complementar mie, încât să ne completăm în toate. Și știu că va dura o viață, nu am nevoie de confirmări și nici incertitudini, este așa, mi-o spune aceeași voce incoerentă a sufletului, care vorbește prin sentimente!

La Mulți Ani, Dragoș, îți mulțumesc că exiști!

V-o prezint pe Morticia

Locuiesc pe buzele unei păduri. Sunt înconjurată de peisajul sălbatic și verde al tufișurilor, al crengilor foioaselor care mai ales vara devin un pic triste, fiindcă lipsa de apă le răsucește frunzele în tot felul de poziții ciudate și dezhidratate.

În fața ferestrei de la una din camerele din casă (e un pic complicat să explic care casă, care cameră) se vede întregul peisaj, cu o casă ascunsă parțial de arbori și cu un delușor mai înalt ce veghează orizontul. Îmi place să privesc de la această fereastră deschisă, mi se pare o mare de culoare verde, chiar dacă în realitate cu o plimbare de jumătate de oră ai vizitat întreaga pădure. Cărările permit numai atât.

Apoi, pentru a merge mai departe, trebuie să te aventurezi în afara potecilor, dar în funcție de sezon o astfel de plimbare ar fi periculoasă. E plin de porci mistreți și șerpi, în fiecare lună alt fel de șarpe, iar când începe sezonul de vânătoare se aude sunetul roților mașinilor de teren și zgomotul împușcăturilor. În acea perioadă nu cred că trebuie să explic de ce o plimbare în afara traseelor ar fi destul de aventuroasă.

Casa stă exact deasupra pădurii. Apoi, coborând o mică vale, se intră printre copacii înalți și liniștiți. Iar mai (puțin) recent, am căpătat un nou prieten dintre necuvântătoare, dăruit tocmai de această frumoasă întindere de verde.

Am crezut mereu (cred că mi-au spus la școală, sau legendele copilăriei mele o povestesc) că păsările de noapte se numesc așa fiindcă ies numai... noaptea, fiindcă nu suportă lumina și că ascuțitul lor cântec prevestește lucruri rele, cum ar fi moartea, moartea și moartea. Ca să nu mai spun de celebra poveste a bunicii mele, cum că dacă  cucuveaua cântă lângă casa cuiva, în acea casă va muri (bineînțeles, doar vestește moartea)  cineva. Prietena mea (asupra sexului bineînțeles că am dubii, dar cuvântul ”pasăre” este la feminin, așa că o consider femelă) se numește Morticia fiindcă este o binecuvântată cucuvea. Această pasăre a încălcat în ultimii doi ani o mulțime de legende metropolitane pe seama ei:

Unu: de doi ani cântă exact în fața ferestrei mele și nu se oprește oricât de somnoroasă m-aș îndrepta spre geam să îi transmit părerea mea despre vocea răgușită cu care urlă. Iar eu, în ultimii doi ani, nu am avut nici un incident mortal, sunt încă în viață și nu a murit nimeni, nici din familie, nici din casele de pe lângă. Prin urmare, o fi o cucuvea albă, nu am nici asupra culorii vreo idee.

Doi: cântă noaptea, e adevărat, dar cântă și mult după ivirea zorilor. Azi dimineață, de exemplu la șase dimineața am avut o discuție cu ea pe tema nopților liniștite pe care creaturile diurne trebuie să le petreacă dormind. Mă îndoiesc că a înțeles, dar eu continuu să îi repet. Iar la șase dimineața soarele era deja suuuus pe cer.

Trei: faptul că este o ființă doar intuitivă, care simte ceva malefic în aer mi-a fost infirmat în repetate dăți . Vara dorm cu fereastra deschisă (e cald, năduf, lipsă de aer) iar ea începe să țipe. Mă duc la fereastră, o închid și Morticia..... SE OPREȘTE DIN CÂNTAT! JUR! Apoi, după cinci minute de liniște și de saună în cameră, redeschid geamul, iar ea... ÎNCEPE DIN NOU SĂ CÂNTE! Singura chestie malefică e ea în sine!

Oricum, mi-e dragă de acum, și dacă în anumite nopți nu o aud (poate se duce să chinuie și pe altcineva, poate pur și simplu am eu un somn mai profund), dimineața îmi fac o mulțime de griji, și următoarea noapte nu dorm în speranța că o voi auzi. Apoi ea își confirmă politicoasă prezența și reîncepem să ne jucăm cu ferestrele.

Bella Italia

Long time, no seen... Cam asa s-ar putea descrie activitatea mea pe blog. Ei bine, mi-am luat o vacanta luuuunga (si sper eu bine meritata) dupa ce am scapat de licenta si de toate cele sfinte si pagane de dupa terminarea facultatii.

Licenta a trecut cu bine, chiar foarte bine, desi m-au dezamagit notele unora sau a altora, care nu inteleg de cand s-au desteptat sau din contra. Dar na, asa este in viata, este important sa stii si pe cine sa pupi, sau sa scuipi. Si stiu ca aici multi imi vor da dreptate. Asa ca dupa toate cele trecute, mi-am luat zborul spre cuibul meu, pe care il vom oficializa cam intr-o luna prin cununia civila. Vara mea a fost o adevarata incursiune prin frumusetile Italiei, si pot sa spun ca are o multime. Porturi mari si nave impunatoare, orase care isi pastreaza intacte centrele istorice, pe care nu le demoleaza si in nici un caz nu le retrocedeaza, ca sa fie distruse de noii proprietari. Pai hai sa fim seriosi, cum ar fi aratat de exemplu Florenta retrocedata? Statuia lui David a lui Michelangelo probabil ar fi cerut cinci euro de om ca sa fie admirata, iar domul din centrul istoric ar fi avut un gard de 4 metri in jur. Nici Ponte Vecchio nu cred ca ar fi aratat mai bine, ca sa nu mai vorbim d Fortezza, marea fosta fortareata devenita parc unde se aduna imigrantii, ca un semn de solidaritate fata de singuratatea celuilalt.

Si da, sunt foarte multi imigranti. Femei plecate de acasa, de langa familie, ca sa poata sa isi tina casa, barbati care inalta cladirile Italiei pe santiere, copii care vin in vizita la parinti si inca nu inteleg sacrificiul facut de rudele lor. La bella Italia e construita de brate straine, batranii sunt ingrijiti de brate straine, lucrarile facute in aluminiu si fier sunt facute de bratele straine.

Dar ei au ceva ce noi nu am stiut sa pastram: traditia!

E grava situatia de toate partile!

Presa din Piatra Neamt e plina de surprize. Credeam ca ziarul "Ceahlaul" din acest municipiu este unul serios, dar.... Convingeti-va singuri, citind acest articol!!

"Ioan Ungureanu (57 de ani) din Dumbrava Roşie, i-a alertat pe poliţiştii din localitate, sîmbătă, în jurul orei 11, cu privire la faptul că nepotul său, Costel Ungureanu, în vîrstă de 11 ani, a plecat de acasă cu o zi înainte şi nu a mai revenit. Băiatul fusese încredinţat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ bunicului matern, care să-l crească şi să-l educe, fiindcă părinţii n-au fost în stare. Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că minorul a plecat vineri după-amiază la un magazin din localitate, spunînu-i bătrînului că merge să îşi cumpere îngheţată. Nu s-a mai întors din sat şi ultima persoană care l-a văzut a fost chiar vînzătoarea. Se pare că băiatul era însoţit de un alt copil şi se ia în calcul chiar posibilitatea ca el să fi plecat împreună cu amicul său la domiciliul acestuia.

Costel Ungureanu are 1,30 metri înălţime, aproximativ 40 de kilograme, corpolenţă slabă, păr şaten tuns scurt, ochi albaştri. La momentul dispariţiei era îmbrăcat cu un tricou de culoare neagră, pantaloni de tercot bej, pe cap purta o şapcă de culoare galbenă şi era încălţat cu şlapi din plastic albastri. Persoanele care pot da relaţii despre minor sînt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit 112! (n.a. comunicatul de presa de la IPJ Piatra Neamt il puteam citi si singura, serios!)

Andreea DASCĂLU" - not to be forgotten!!

Ziarul Ceahlaul, Piatra Neamt,25 mai, 2009

Prea dimineata pentru stiri....

Cel mai sportiv an din toţi anii de facultate a fost anul CuzaNet, cînd urcam Copoul în fugă, să ajung la Muzeul Literaturii Române sau la Centrul Cultural German Goethe Zentrum. Şi cel mai somnoros dealtfel. Dimineaţa începeam orele la 12, aşa ca la 10 îmi propuneam să fiu la muzeu în căutare de ştiri. Dar mereu mă trezeam prea tîrziu. Ei, era bine şi dacă ajungeam la 11 la muzeu. Dar bineînţeles că nu îmi găseam pantofii, mi se şifonase prea mult cămaşa şi blugii cred că intraseră la apă că mă strîngeau. „Ei, lasă că mă duc mîine la muzeu!”, îmi spuneam relaxată. Şi următoarea zi…

La sfîrşitul semestrului cred că se aglomerau pe flux interviuri şi reportaje, poate, poate contează mai mult decît ştirile şi trecem anul fără restanţe. Eu una cum prindeam un interviu, îl făceam. Şi îl trimiteam urgent să fie publicat. Cu ştirile, am explicat mai sus, erau prea dimineaţă orele la facultate ca să te mai duci să te documentezi pe teren, şi în plus e dificil să locuieşti singur, începe să îţi dea bătăi de cap munca de întreţinere a casei. Dar seara, era chiar relaxant să mă duc la întîlnirile cu scopuri literare de la Muzeu. A fost ca o nouă pasiune. Cred că sunt singurele întîlniri la care nu am întîrzîiat în viaţa mea de pînă acum.

Dar trăgînd linie, CuzaNetul a fost poate cea mai utilă experienţă. Meseria nu se fură numai din cărţi, cu siguranţă se învaţă la locul de muncă. Agenţia de ştiri ne-a dat şansa să fixăm cunoştinţe practice de jurnalism, să învăţăm practic ce înseamnă să scrii, nu doar la nivel tehnic. Cu siguranţă a fost cea mai înjurată etapă din studenţie, aici nu sunt şanse să mă contrazică nimeni, dar întotdeauna, la final cînd tragi linie, îţi dai seama că ceea ce ţi-a plăcut cel mai puţin, îţi foloseşte cel mai mult

simbolul porumbelului

"În evoluţia semnificaţiilor simbolice ale acestei păsări se observă mai multe straturi,

unele sensuri ţinând de epoca păgână, altele au fost aduse o dată cu răspândirea crestinismului. Cele mai vechi reprezentări ale porumbelului datează din Mesopotamia. În religia aramaică,

porumbelul e dedicat zeiţelor Anat si Istar — care patronează dragostea si fecunditatea.

În Grecia si Roma antică este pasărea consacrată Afroditei (Venerei), simbolizând dragostea fericită.

Perechea de porumbei constituie la multe popoare un exemplu al dragostei împărtăsite sau al armoniei conjugale, în lirica românească e o metaforă preferată a potrivirii celor doi îndrăgostiţi:

,,C-amândoi ne potrivim,

Si la ochi si la sprâncene,

Ca doi porumbi la pene;

Si la ochi si la uitat,

Ca doi porumbei la stat"

Cu inimă de porumbei (hulubi) se fac descântece si farmece de dragoste; figurine de aluat în formă de porumbei se pun în uncropul consumat de miri si de nuntasi în ceremonialul nupţial din Bucovina.

În crestinism, simbolismul porumbelului, pasărea ce încarnează pe Sfântul Duh, preia, pe de o parte, semnificaţia mediteraneană a iubirii (într-o formă sublimată) asociată porumbelului, iar pe de altă parte continuă o tradiţie a poporului evreu, unde se presupune că el a fost cândva o pasăre totemică.

În episodul cu Arca lui Noe, porumbelul este purtătorul ramurii de măslin ca simbol al păcii, armoniei si speranţei. Este un simbol al purităţii morale a omului, debarasat de tot ce e terestru si de păcat. Este inima celor drepţi, iar ochii porumbelului reprezintă un termen de comparaţie pentru un om luminat si pur. Alături de reprezentarea pestelui si a mielului, porumbelul este unul din cele mai vechi simboluri ale crestinismului. în simbolismul Sf. Treimi reprezintă Sfântul Duh.

Porumbelul si crinul — Bunăvestirea;

12 porumbei —apostolii.

în credinŃele poporului e o pasăre benefică „plăcută lui Dumnezeu", dracul

nu se poate preface în porumbel.

în simbolistică alchimistă e pasărea lui Hermes

si semnifică spiritul eliberat de materie."

Ivan Evseev, "Dictionar de simboluri şi arhetipuri culturale", ed. Amarcord, Timisoara, 1994, pag 148.

Nu vrei sa ma asculti? Nu primesti.... Sic!

Femeile au idei trasnite! Bine, asta nu cred ca este o noutate pentru nimeni, dar v-ati gandit vreodata ca pentru a forta mana barbatilor sa faca ce vor femeile, acestea ar putea intra in greva de... sex? Serios acuma, e subiectul la care barbatii se gandesc cel mai des si defineste actiunea lor... preferata.

Ei bine, ideea nu e a mea, ci a femeilor din Kenya. Cateva mii de femei din aceasta tara vor intra in greva de sex timp de o saptamana pentru a convinge politicienii sa puna capat crizelor interne care macina tara. Ei, vedeti ce iese cand iau femeile fraiele in.... mainile lor?

Organizatia Femeilor pentru Dezvoltare i-a cerut atat nevestei presedintelui Mwai Kibaki, cat si sotiei premierului Raila Odinga sa participe la actiunea de protest. Dar asta nu e tot. Organizatia va da ea insasi bani la prostituate sa nu lucreze o saptamana. Asta da rai pe pamant pentru Biserica. Va imaginati? O tara intreaga in care nu se preacurveste. Nici macar cu voie, dapai fara voie!

"Am analizat toate temele de discutie ale barbatilor si am decis ca sexul este raspunsul", a spus doamna Subow, citata de ziarul Evenimentul Zilei. Pai nici nu ne indoiam ca sexul nu ar fi raspunsul la vreo intrebare. Problema e cum pui intrebarea. A mai adaugat si ca "sexul nu apartine niciunui trib (n.a. fina observatie feminina), nu are un partid politic (n.a. simpla deductie feminina) si se intampla chiar si in cele mai sarace gospodarii (n.a. Serios? Adica e o chestie strict de instinct uman? La dracu, mie mi se parea ca devine o afacere!)"

Serios acuma, nu ca e o idee buna? Ca sa sfarsim o criza, amenintam cu alta, mult, mult, dar mult mai grava! :D

Justitiarii si justitia

Ultima seara petrecuta in Iasi a trecut la fel ca celelalte. De undeva, se auzea prin tevile de la calorifer cum cineva tot bate sistematic cu un ciocan, cu o bata sau dumnezeu stie cu ce, ca nu se mai oprea. Priveam de la balcon strada cea lunga a Pacurariului, pe unde chiar atunci doi politisti treceau agale. Si din zare, venind furios, se vedea un Passat al politiei urmarind un Megane la fel de agresiv.

"Va rugam sa trageti pe dreapta, domnu cu masina galbena!". Pai la ce viteza avea masinutza aia, eu nici nu am avut timp sa imi dau seama de culoare. Ca sa traga pe dreapta, nu cred ca trebuia sa il rogi, ci sa ii pui o piedica ceva sa cada singur. "Domnul cu masina galbena este rugat sa traga pe dreapta!", s-a mai auzit o data undeva in departari, inainte ca zarva girofarurilor sa se stinga de tot. well.... Cred ca politia a alergat dupa "masina galbena" pana cand unul din cei doi au ramas fara benzina.

Chiar daca mai avem politisti bine intentionati, birocratia si legile care te incorseteaza nu iti dau voie sa iti faci meseria bine. Uneori chiar cred ca e mai bine sa existe acei justitiari fantezisti, care sa curete raul si infractorii dincolo de portile tribunalelor. Cine nu a vazut "The Boondock Saints", sa se uite!

Cînd se deschide cutia închisorilor

Italia a avut şi ea meritul ei în tot scandalul asta cu infractorii români care se plimbă nestingheriţi prin Europa. Sistemul juridic a început să fie luat la rost. În ultimele zile tot mai multe decizii judecătoreşti sunt contestate public de către ziarişti şi specialişti. Ba că pedepsele acordate pînă acum au fost mai mici decît cele prevăzute în lege, ba că se eliberează pe motive derizorii infractorii "grei", gen Dorel Lazăr, care de 12 ani işi exercită aproape nederanjat cariera de violator în serie, ba că nu mai ştiu ce mai fac magistraţii noştri.

Violezi, omori şi... scapi!
Azi a mai apărut o bombă: doctorul Trancă, care în urmă cu doi ani şoca opinia publică, după ce a violat o pacientă minoră şi apoi a aruncat-o de la etaj, a primit patru ani de carceră, cu suspendare, pentru tentativă de omor calificat. Păi omul ar fi trebuit să primească între şapte ani jumate şi 12 ani de pîrnaie. Dar na, are patru ani cu suspendare, deci poate face doi. Ca să nu mai spunem că nu a fost acuzat nici de viol, că cică nu sunt probe, dar nici de o pedeapsă pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră nu s-a pomenit în instanţă. A, da, nu i s-a interzis dreptul să mai profeseze în domeniu, aşa că atenţie la cine mergeţi peste cîţiva ani la doctor!

După noi, americanii
Şi dacă e vremea să deschidem cutiuţa cu surprize a închisorilor, americanii au început să verifice şi ei puşcăriile CIA. Problema la ei este cum s-au desfăşurat interogatoriile în centrele de detenţie. Păi o metodă a fost simularea înecului. Cred ca e constituţională tentativa de omor la americani, de o foloseau soldaţii, nu? Şi mai sunt şi alte metode, de data asta confidenţiale. Dar nu vor să sancţioneze în justiţie, ci vor doar să îmbunătăţească sistemul, să apară noi legi care să îi protejeze de abuzuri pe cei interogaţi, declară un parlamentar, conform ziarului EVZ. Toţi au de toate cu închisorile, de parcă pînă acum au fost orbi şi brusc i-a năpădit lumina. Domnilor parlamentari, dar dumneavoastră nu aţi văzut ce se întîmplă cu justiţia pînă în momentul de faţă? / Anca-Elena Cojocaru

Drumul România - Italia cu "maşina de ocazie"

Ia-mă, nene, pînă în ţară!


Vedeam autostopul ca pe o aventură. Călătoria alături de straini, doar cu un ruxac în spate m-a atras ca un magnet. Eram într-o excursie când am văzut un tânăr cu părul împletit în codiţe care avea scris pe un carton „Sibiu”. Când am ajuns la Budapesta, acelaşi rocker cu părul vâlvoi avea un alt carton pe care de această dată scria „Viena”. Nu ştiu dacă a ajuns sau nu acolo, dar a trezit în mine aceeaşi dorinţă de a face autostopul. După o căutare pe internet am înţeles că poveştile romantice ale anilor ’60 – ’70, în care autostopul era o formă de exprimare, o modalitate de a te simţi liber, se năruie în faţa unei alte realităţi: pragmatismul şi nevoia de a economisi. Dacă programezi online călătoria, destinaţia şi cheltuielile se cunosc dinainte. Pe siteurile pentru autostopişti poţi calcula totul.

Cât ne costă dacă facem autostopul?
Şoferii pot să ceară bani pentru “un drum” până la destinaţie sau să îşi dorească o persoană care să stea “în dreapta”, fară să ceară nimic. Alţii doresc un şofer în maşină, pentru a conduce cu rândul. Dacă cer bani, preţul recomandat de siteuri pentru o distanţă de 2100 km pentru o singură persoană în maşină este de 105 euro pentru Europa de Vest. Dacă sunt doi călători, preţul scade până la 64 de euro. Pentru trei oameni se ajunge la suma de 50 de euro, iar pentru patru călători plăteşti 40 de euro. În Europa de Est preţurile se înjumătăţesc. Dacă pleci într-o călătorie unde fiecare euro contează, autostopul planificat pare cea mai bună soluţie.
Siteurile care programează călătoriile autostopiştilor se înmulţesc şi au din ce în ce mai mulţi utilizatori. “Obiectivul nostru este de a oferi doritorilor şansa de a călători în modul cel mai economic cu putinţă şi cu o maximă flexibilitate şi independenţă.”, scriu iniţiatorii siteului http://www.viaggioeconomico.org/, care se traduce prin siteul românesc http://calatoresteieftin.net/. După înregistrarea pe un site de genul, trebuie lăsate datele personale ale utilizatorului, iar atunci când se stabileşte călătoria, persoana este contactată prin e-mail sau prin telefon.

De-a alba-neagra cu legea
În România există cel puţin cinci siteuri pentru autostopul programat. Este însă legală activitatea acestora? După cum spune unul din utilizatorii de pe http://www.garajul.ro/, “este perfect legal să faci autostopul şi să iei autostopişti. Este ilegal să aibă loc vreo tranzacţie financiară între cele două persoane.” Însă şoferii cer bani, iar pasagerii îi oferă. Motivaţia creatorilor acestor siteuri este simplă: „aşa se întâmplă şi în lumea civilizată din Occident”. Dacă poliţiştii descoperă că între pasager şi şofer a avut loc o tranzacţie financiară, amandouă părţile sunt trimise în judecată. Dar, cu susţinerea întregii societăţi care favorizează astfel de călătorii, sunt tot mai multe persoanele care îşi programează călătoriile în străinătate pe Internet.
Autostopiştii online susţin că astfel ajutăm la reducerea consumului de petrol, la o mai mică poluare a mediului şi economisim, chiar dacă suntem turişti sau şoferi. Vor fi simţitor mai puţine maşini în trafic, iar cozile de pe autostradă se vor diminua şi ele. În speranţa că voi simţi aceste schimbări, mă pregătesc să plec şi eu în vară într-o călătorie „aranjată” pe Internet./ Anca-Elena Cojocaru