Someri de vise

Definitia mea prin voi

2012-01-17T17:41:00.004+02:00

Cand eram mica, universul era infinit. Extraterestrii erau printre noi si stelele se aflau la doar un pas de distanta. eram nemuritoare... Eram nemuritori, eu, ei, cei din jurul meu, cei care astazi sunt fantasme ale unui trecut indepartat si stihii ale prezentului.

Am devenit credincioasa. Cred in spirit, cred in lumea de apoi si incep sa ma conving pana si de reincarnare. In felul acesta pot sa imi mentin vii prietenii, zmeii de alta data, care strigau cuvinte vitejesti si erau nemuritori alaturi de mine. Pierdeam timpul palavragind, razand, batandu-ne cu pernele sau facand lectii la matematica, romana, fizica. Scriam poezii si le citeam, incercand sa nu ne criticam, fiindca prietenii nu fac asa ceva. Ne tineam de brat cand ieseam in oras si aveam gasti, care la doua noaptea cautau non stop uri sa cumpere hand burgeri si sa mai ia un pet de bere. Timpul a trecut si ne-a aratat ca oglinda ne face infiecare zi mai maturi. Am trecut prin primele povesti de iubire, povestindu-ne peripetiile, cand o simpla strangere de mana iti dadea ameteli si un sarut era maximul pe care il puteai cere de la viata. Am construit o prietenie, o relatie, sentimente de iubire.. care astazi inca exista, dar reprezinta numai un trecut.

Astazi am doua cruci de privit. Doi prieteni, doi zmei din povesti, doi nemuritori, sunt morti. O ea si un el. Ea fiindca lupta cu boala, el fiindca nu a mai dorit sa vada lumina zilei si a decis ca vrea sa paraseasca piesa de teatru numita viata. Am ramas pe margine, ca simplu spectator, gandindu-ma la tot timpul petrecut impreuna, cand clipele fugeau, fara sa ne gandim ca intr-o zi chiar timpul ne va lipsi. Nu mai avem timp, dragii mei prieteni, si in ultimul timp nu am mai avut timp unul de altul. Am fost ocupati, toti trei, sa ne construim o viata, sa urmam facultati, unii sa ne casatorim, altii sa ajunga in locuri de munca importante. Am spus mereu: cand vom fi mai liberi, vom relua legaturile amortite, vom contacta mai des amicii, vom vorbi mai mult intre noi, ne vom face mai mult timp pentru noi insine... Vom iesi din nou in fata casei ca sa jucam tenis, ca sa ne plimbam seara, ca sa barfim, ca sa fim impreuna.

Si ce ma doare cel mai mult nu e faptul ca astazi nu mai sunteti, nu e faptul ca ati murit, ea la 24 de ani si el la 22, ci faptul ca, daca am mai fi avut timp, tot nu l-am fi petrecut impreuna. Am fi fost in continuare ocupati sa devenim adulti, am fi fost in continuare separati de noi insine, in vreme ce sufletele noastre se defineau unul prin celalalt.

Si totusi... voi erati cei mai buni prieteni ai mei. Viata m-a pedepsit pentru distanta mea si mi-a luat persoanele care imi erau cele mai apropiate, persoanele pe care le consideram cei mai buni prieteni ai mei, chiar daca nu mai vorbeam atat de des. Dar ei ma cunosteau... O cunosteau pe Anca cea din scoala, pistruiata, timida si intunecata, o cunosteau pe Anca cea un pic crescuta, indragostita si vesnic vesela, o cunosteau pe Anca cea decisa sa cucereasca lumea... Ei stiau despre mine lucruri pe care uneori nici eu nu vroiam sa le recunosc, dar in tacerea noastra, ne completam cunostintele. Eram in asteptarea zilei cand aveam sa iesim din nou in oras cu 1 leu in buzunar, razand de faptul ca nu ne puteam cumpara nici o inghetata, cand parintii ne cumparau bilete la teatru cu papusi si noi fugeam la sali de internet.... Aveam suflete care se defineau prin sufletele celorlalti, si acum... Prietenii mei, zilele acelea nu vor mai veni niciodata...

Eu raman spectator, pe marginea vietii, pe care ea a pierdut-o si pe care el si-a luat-o singur. Raman aici sa imi amintesc de voi. Si sa ma definesc pe mine insami prin voi doi. Dar voi m-ati invatat ceva pretios: cand crezi ca ai toata viata inainte, e posibil sa nu mai ai timp...

Vise ratacite

2010-10-21T21:15:00.005+03:00

Terminam liceul si ne uitam mandri spre diploma. Spunem fericiti: "Am reusit!!! In sfarsit, mi-a fost rasplatita tortura de patru ani!!". Apoi vine facultatea. Ne distram prin baruri, cu bericelele in fata, cu tigarile intre degete, mergem in discoteci unde de fiecare data bem prea mult si ne amintim prea putine, ne prezentam pe jumatate matoli la examene si zambim increzatori cand vedem ca le si luam, pana la urma se leaga pe undeva si o relatie serioasa, continuam sa iesim in cluburi, de data asta cu formula: "Imi pare rau, am prieten", ajungem si la licenta, o luam si pe aia, sarbatorim cu inca vreo zece beri, inca o vara de dazmat in discoteci, poate se stabilizeaza si mai mult relatia stabila, si apoi etc... Fiecare dupa voie si nevoie....

Dar intr-o dimineata fiecare se trezeste. se uite la el, in oglinda mare din camera si incearca sa desifreze: ce s-a schimbat? Doar am copilarit in continuare, am cheltuit tot banii parintilor, cand era sa am restante sau am avut probleme cu caminul tot parintii au venit sa ajute, nici nu m-am dus la doctor daca nu unde ma duceau parintii cand eram mic, nu a trecut nici macar trei zile fara sa vorbesc cu mama... Ce Dumnezeu s-a putut schimba?

Iar intr-o zi vine momentul revelator. Intr-un bar cel mai probabil, acolo se petrece cel mai mult timp. Poate cineva te va intreba: acuma, ca mergi si la master, ce vrei sa faci in continuare? Iar tu vei raspunde: jurnalist! (doar faci jurnalismul), economist! (doar faci economie), profesor de matematica! (doar faci matematica)... etc.... Ati prins ideea. Si poate, doar poate, printr-o mare sansa a destinului, o mica voce din mintea ta iti va sopti.. "Dar ce visezi sa faci??" Si atunci vei simti cum o putere nevazuta te palmuieste cu forta peste obrazul drept! Sa visezi?? Dar nu ai timp de vise!! Realitatea e dincolo de vise, pentru Dumnezeu, visele doar ranesc, nu au nici un semnificat!! Cum visezi tu viitorul??? Bine, e clar, cu bani la discretie, bautura, tigari, un mariaj fericit eventual sau cat mai multe aventuri, cine stie... Si atunci poate, doar poate, printr-o mare sansa a destinului, o mica voce din mintea ta iti va sopti: "Si te mai intrebi ce s-a schimbat printre beri si fum de tigara??? Unde iti sunt visele??" Si vei intoarce singur si celalalt obraz sa fie palmuit.

Luam ce ni se ofera, luam lucrurile cum vin. Le urmam ca fiind de la sine inteles ca asa trebuie sa fie. Poate ai facut jurnalismul doar pentru ca iti placea sa scrii si te-ai gandit ca un pic de studiu al scrierii realitatii ti-ar prinde bine. Lasati-ma sa ma intreb ceva, pentru ca asta este cazul meu: ai mai scris ceva de cand ai inceput sa studiezi realitatea??? Ce s-a intamplat cu personajele din imaginatia ta, cu poeziile pe care le faceai odata?? Unde e visul pe care l-ai urmat ani de zile, visul de a scrie, si a scrie, si a scrie, pana cand sentimentele din lume vor seca, pana cand cuvintele nu iti vor mai veni pe buze, unde e VISUL??? Si te mai intrebi ce e schimbat???

Va intreb pe toti: unde sunt visele??? Ce visati, oameni buni, ce VISATI?? Nu ce doriti, la ce ravniti, ce v-ar placea, ci... ce visati?? Care sunt visele voastre. Eu visez doar sa scriu.... pana cand sentimentele si lumea vor seca... pana cand cuvintele nu imi vor mai veni pe buze.... Asta ERA visul, si acum, cand sap in mine, inteleg ca inca este VISUL. Scos de la naftalina, dar e al meu!!!

Morala unui an fara cuvinte

2010-10-14T22:49:00.004+03:00

Am fost muta... De un an, nu am mai scris un rand in acest semi jurnal virtual. Am fost acea lebada tacuta, ce isi cauta un drum si penele ce abia spicuie din puf. Cred ca am crescut, poate m-am transformat sau am ramas exact aceeasi, fara drept de apel.

De un an am cautat sa imi construiesc o identitate care devenise cenusie. De un an m-am intrebat mereu cine sunt si ce vreau de la viata, acum ca am trecut cu tocuri ascutite peste copilarie. Vedeti, m-am ratacit in labirintul gandurilor. Nu ca as fi avut vreo sansa sa devin un filosof, mai mult o... simpla calatoare muta.

Si am invatat cateva lucruri, pe care vreau sa le enumer mai mult pentru mine insami. Poate daca le vad mereu scrise undeva, nu le mai uit. am invatat asa:

1. Pastreaza-ti surasul, indiferent cati nori crezi ca se aduna deasupra ta. Furtuna nu e niciodata atat de dura pe cat te astepti.
2. Nimeni nu te enerveaza in sine, prin actiuni sau fapte, daca tu nu ii permiti. Cel mai mare atu pe care poti sa il ai asupra celorlalti e sa nu ii lasi sa te calce pe nervi. E totul o problema de egoism.
3. Absolut orice se poate negocia, chiar si obtinerea buletinului italian. Credeti-ma!
4. Nimeni nu te uraste pe tine, pentru ca esti strain undeva; oricine este dispus inconstient sa isi ofere increderea, mai mare sau mai mica.. E o problema de calitate umana.
5. Dragostea este intr-adevar cel mai frumos lucru din lume, care merita orice sacrificiu. Chiar si o ratacire de un an, ca o umbra muta pe suprafata pamantului.

Într-o noapte tîrzie de septembrie

2009-09-08T00:01:00.005+03:00

Vreau să fac ceva ce nu am făcut niciodată: să iau o gură adîncă din vîntul care îmi suflă în față și să fug, fără să mă gîndesc, fără să privesc în urmă. Ție vreau să îți arăt multe lucruri pe care mi-am imaginat că le vei înțelege. Vreau să îți arăt trecutul, nu ca să mă văd în oglinda deformată a amintirilor, ci pentru că vreau să citești prin rîndurile timpului cum va fi viitorul. Vreau să mă vezi pe mine cea care iubea, cea care ura, cea care a fost, pe rînd, toate chipurile și sentimentele de pe pămînt, fără să fie în fapt niciodată nimic. Vreau să nu mă mai gîndesc la nimic și la nimeni în afară de mine și de tine. și să plec.... Vreau să plecăm departe....

Mi-ai spus că putem face orice, important este să ne dorim. că putem să atingem luna, dacă suntem împreună. Eu vreau să ne privim în ochi, ca și cum ne-am îndrăgosti acum pentru prima dată, să ne luăm de mînă, ca și cînd carnea noastră s-ar atinge pentru prima oară, să pășim timizi, ca și cum picioarele noastre ar simți pentru prima oară în același timp pămîntul și... să plecăm! Caldul care iese din pămînt mă sufocă, amintirile pe care vreau să ți le arăt îmi inundă mintea și nu mă lasă să dorm, să uit, să mă ascund... Vîntul a început să bată, să îmi amestece în inimă gandurile, venele, rănile... Nu mai știu nimic, decît că trebuie să plecăm...

Mi-e frig... Ai lăsat fereastra deschisă.. Îmi plac ferestrele deschise, dar hai să fugim prin ea amîndoi....

Bella Italia

2009-09-06T12:13:00.006+03:00

Long time, no seen... Cam asa s-ar putea descrie activitatea mea pe blog. Ei bine, mi-am luat o vacanta luuuunga (si sper eu bine meritata) dupa ce am scapat de licenta si de toate cele sfinte si pagane de dupa terminarea facultatii.

Licenta a trecut cu bine, chiar foarte bine, desi m-au dezamagit notele unora sau a altora, care nu inteleg de cand s-au desteptat sau din contra. Dar na, asa este in viata, este important sa stii si pe cine sa pupi, sau sa scuipi. Si stiu ca aici multi imi vor da dreptate. Asa ca dupa toate cele trecute, mi-am luat zborul spre cuibul meu, pe care il vom oficializa cam intr-o luna prin cununia civila. Vara mea a fost o adevarata incursiune prin frumusetile Italiei, si pot sa spun ca are o multime. Porturi mari si nave impunatoare, orase care isi pastreaza intacte centrele istorice, pe care nu le demoleaza si in nici un caz nu le retrocedeaza, ca sa fie distruse de noii proprietari. Pai hai sa fim seriosi, cum ar fi aratat de exemplu Florenta retrocedata? Statuia lui David a lui Michelangelo probabil ar fi cerut cinci euro de om ca sa fie admirata, iar domul din centrul istoric ar fi avut un gard de 4 metri in jur. Nici Ponte Vecchio nu cred ca ar fi aratat mai bine, ca sa nu mai vorbim d Fortezza, marea fosta fortareata devenita parc unde se aduna imigrantii, ca un semn de solidaritate fata de singuratatea celuilalt.

Si da, sunt foarte multi imigranti. Femei plecate de acasa, de langa familie, ca sa poata sa isi tina casa, barbati care inalta cladirile Italiei pe santiere, copii care vin in vizita la parinti si inca nu inteleg sacrificiul facut de rudele lor. La bella Italia e construita de brate straine, batranii sunt ingrijiti de brate straine, lucrarile facute in aluminiu si fier sunt facute de bratele straine.

Dar ei au ceva ce noi nu am stiut sa pastram: traditia!

Am fluturi în stomac

2009-06-26T18:11:00.005+03:00

Am dormit bine în ultimele nopţi. Pot spune că m-am trezit cam dimineaţă, după puţine ore de dulce inconştienţă, dar somnul a fost profund. Am şi eu o întrebare: de ce aş putea avea eu acuma fluturi în stomac? Păi să vedem...

Aş putea să fiu îndrăgostită şi de aceea să îmi mişune tot felul de înaripate, de emoţie. Păi sunt îndrăgostită de doi ani şi nu, nu e ăsta motivul. Adică... relaţie aşezată, viitor soţ frumuşel foc, iubire, iubire şi tot aşa.

Mai apoi, s-ar putea să îmi fie foame. Pentru cine mă cunoaşte, ştie că nu sunt genul de persoană care să sufere de foame. Adică... apropiaţii ar putea spune că sunt de-a dreptul gurmandă. Deci... chiar am mîncat mult prea mult azi, poate de aia simt fiori. Deşi foame sau suprasaturarea nu pot fi considerate emoţii, nu?

Ok... Alt motiv. Aş putea spune că am o stare premonitorie, că de fapt simt ceva rău că vine, ceva pentru care nu mă simt pregătită şi nu ştiu cum să înfrunt. Că am fluturi în stomac, frumoşii fluturi coloraţi, dar nu anunţă nimic bun. Ok, asta ar fi o versiune plauzibilă.

Si să mai spunem că evenimentul ăsta este foarte, foarte aproape şi tocmai de aceea mă torturează cu atîtea presentimente. Altfel de ce atîta timp mi-a fost al naibii de bine şi acuma, deodată, nu mai sunt bună de nimic?? Deci un eveniment rău, care va veni curînd... Hmmmm... :-?

Mai apoi... Cînd eram mică îmi plăcea foarte mult Dark Angel. Am reuşit să fac rost de toate sezoanele în care Jessica Alba ambalează motorul unei Ninja Neagră şi totuşi... Din cauza fluturilor astora nu pot să mă apuc să revăd serialul ăsta pe care înainte nu mai aveam răbdare să îl vizionez... Şi VREAU să îl văd!!! Mereu îmi spun că lasă, îl văd începînd de duminică, dar oare de ce??

Ce sunt cu toate semnele astea?? Ce înseamnă fluturii ăştia?? Mîine plec la Iaşi, îmi revăd colegii dragi mie şi apoi... O, Doamne, eu mîine am LICENŢA!!!

Credinţele din mine

2009-06-10T13:59:00.005+03:00

Cred în ziua de mîine. Cred că soarele apune şi apoi răsare cu un sens, că tot acest chin de a ne lumina zilele nu este zadarnic. Şi cred că fiecare nou pas, fie că este vorba de dimineaţa, cînd mă dau jos, este unul înainte. În imensitatea lor, lucrurile au un sens...

Cred în iubire mai mult decît orice pentru că te ştiu pe tine, înger de dincolo de cît puteam să înţeleg înainte de a te cunoaşte. Cred în zîmbetul sincer al unei mame cînd îşi priveşte copilul şi în lacrimile bunicii cînd nepoţelul ia premiu la şcoală. Cred în dragostea curată, dezinteresată, în fericirea sufletelor ce se unesc, întotdeauna într-o familie. Şi acum cred cu tărie, nu ca atunci cînd nu înţelegeam ce rost au sufletele încătuşate în trup!

Cred în tine mai mult decît orice pe lume, în puterea ta de a peria dezastrele şi de a le transforma în lucruri frumoase. Ştiu că sălăşluieşte în tine puterea de a merge mai departe cu capul sus şi poţi vedea că fiecare palmă te împinge de fapt să evoluezi. Cred în dragostea noastră curată şi din nou, în tine, dragostea mea!

Cred că am puterea să recunosc atunci cînd greşesc şi întorc pe toate feţele rafale de vînt ce nu ar trebui să devină furtuni. Şi sper ca Tu, inima mea, să ai puterea să mă ierţi mereu, mereu, fiindcă să ştii, mereu voi fi aşa. Voi ridica privirea după ce voi înţelege că am greşit şi voi spune: da, aşa este, dar acum să mergem mai departe. Iertaţi-mă, voi toţi cei cărora v-am greşit!

Şi cred în oameni. Iubesc oamenii şi ştiu că au puterea să fie mai mult decît simple păpuşi, mase amorfe de oameni în faţa diferitelor autorităţi. ştiu că societatea au construit-o ei, oamenii, care acum refuză să mai recunoscă sau să se implice în a lua decizii. Cred că oamenii pot fi mai mult decît o "opinie publică". Iubesc oamenii!! Sunt şi eu, unul din ei!

Şi mai cred în şansă. Cred ca viaţa e plină de ocazii frumoase şi bune pe care trebuie doar să le înţelegi şi să profiţi de ele. Nu e nimeni vinovat de propriul eşec decît omul însuşi, căci nu a ştiut să îşi adune şansele. Şi mai cred că da, sunt un om fericit!! Foarte fericit!!!

Pînă data viitoare, promit că nu mai filosofez aşa, tam nesam!!! :D

De meserie m-aş face jupuitor de cireşi

2009-06-06T16:32:00.005+03:00

Am crescut mare. Da, ştiu, se vede cu ochiul liber, dar problema e că acum a revenit pe buzele adulţilor întru mulţi ani o întrebare care mă punea în dificultate cînd eram mică. Ma întrebau mereu, dar mereu, de fiecare dată cînd apăream murdară de ciocolată pe la gură şi cu păpuşa în braţe, şi de fiecare dată suna mai enervant, mai primejdios: "Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?"

Acum întrebarea s-a schimbat. De fiecare dată cînd vreo tanti X sau nenea Z mă prinde în raza vizuală, aud cum strigă aşa, să audă şi toţi ceilalţi oameni, că poate au şi ei aceeaşi curiozitate: "Ai terminat anul asta facultatea, nu?? Şi ce vrei să faci în continuare??"

Păi vă răspund aici ceea ce în cuvinte nu am cum să spun, fiindcă nu aţi înţelege. În primul rînd vreau să redevin copil. Să mă îmbrace mama dimineaţa în uniformă şi să îmi împletească părul într-o codiţă spic, să mă sărute pe frunte şi să mă trimită cu bunicul la şcoală. Bunicul să îmi spună a n-a oară poveştile lui, aceleaşi veşnic, iar eu să am răbdarea să îl ascult şi chiar să îmi placă. Apoi aş lua-o de la capăt. Ăsta e planul meu pe viitor, dacă ar fi să pot trăi într-un vis şi să fac numai ce îmi place.

Mai apoi, m-aş face de profesie jupuitor de cireşi. Cînd s-ar coace cireşele, aş avea grijă să iau toţi copacii la rînd şi să mă îndop cu cireşe. Şi să îmi un cercei roşii din fructe dulci, să ajung acasă năclăită şi să îmi placă. Să nu mă gandesc că m-am îngrăşat, ca trebuie să ţin regim şi că îmi miroase gura dacă mănînc ceapă. Să fac cu adevărat ceea ce vreau! Bine, sincer, ar fi ceva ce nu aş face chiar dacă aş fi tentată: nu aş mai gusta NICIODATĂ cireşele amare ale bunicului, deşi par delicioase şi dulci. În realitate sunt FOARTE amare!

Şi mi-ar plăcea să fiu din nou pe rînd învăţătoare, profesoară, mireasă, cîntăreaţă şi doctoriţă, iar păpuşile mele să fie singurul martor al talentelor mele nebănuite din orice domeniu. Să fiu şi frizeriţă şi să aştept nerăbdătoare să le crească părul victimelor de plastic după o nouă coafură rebelă. Şi cu siguranţă mi-ar plăcea să fiu din nou designer vestimentar şi să creez rochii unicat din şosete verzi-albăstrii.

Pînă una alta îmi iau licenţa, mă angajez şi probabil va veni şi momentul în care voi avea copii. Tot ceea ce ştiu e că îmi doresc să îşi amintească şi ei cînd vor termina facultatea toate lucrurile pe care mi le amintesc eu acum despre copilăria mea. Şi chiar îmi doresc ca în continuare să fiu copil...

Dar cine să îmi plătească biletul pe autostrada viselor?

Cerul meu senin şi munţii...

2009-06-03T23:15:00.004+03:00

În sfîrşit am ajuns la Piatra Neamt. Am plecat astăzi, la ora cinci jumătate, obosită ruptă şi cu dispoziţia necesară de a dormi o oră, nicidecum de a porni la drum. Dar m-am urcat în maşină şi am lasat-o să mă poarte spre casa copilăriei mele.

De fiecare dată cînd ajung în apropierea munţilor, simt emoţiile cum mă cuprind. Casa mea este undeva în munţi, aproape de înălţimi şi departe de praf şi cădere. Şi asta cred că ar putea să spună aproape oricine. De data aceasta, astăzi a fost diferit...

Da, mă îndreptam spre munţii mei iubiţi, cărora le duc dorul în cîmpiile Iaşului. Şi abia aşteptam să simt aerul acela tare, rece din oraşul meu natal. A plouat aproape tot drumul. Stăteam pe scaunul din spatele şoferului, privind spre nicăieri pe geamul de lîngă mine. Şi am decis că este momentul să mă uit în faţă, ca să îmi vad munţii. Eram pe şoseaua ce duce dinspre Roman spre Piatra Neamt. Dar pentru prima oară în trei ani, nu am văzut munţii!

Era cerul înnorat, care se separa printr-o dungă clară de fîşia de albastru clar, însorit, de deasupra culmilor. Pentru prima oară am privit cerul. Şi da, ne îndreptam spre cer senin, fiindca de fapt acolo e locul meu, în cerul senin de deasupra, ameninţat veşnic de nori, dar niciodată complet răpus de furtuni. Locul meu este acolo unde soarele îţi spune o poveste, ca astăzi, cînd spunea povestea unui drum terminat.

Nu vă voi mai plictisi o dată spunînd că acel drum terminat este facultatea. Bravo mie şi noroc în continuare. Doar că azi am închis cercul. Acum trei ani plecam cu lacrimi în ochi, fiindcă îi lăsam în urmă pe cei dragi. Astăzi mă întorceam şi zîmbeam, pentru că mi-am descoperit locul: în cerul senin, orice ar ascunde el dedesubt... Sunt ca un zîmbet. Îşi poate găsi un loc chiar şi în cele mai triste momente cu condiţia să existe cerul meu senin...

Şi munţii... Toţi munţii grămădiţi în inimă...

Cea mai frumoasă zi!

2009-05-31T23:28:00.004+03:00

Cum aţi dscrie o zi perfectă?? Serios!!! Deci nu vă va veni să credeţi, nici mie nu îmi vine să cred, dar astăzi am avut, pot să spun cu mîna pe inimă, o zi mai mult decît perfectă, dacă se poate!!! Am petrecut 8 ore la cumpărături!!!

Ce examen mîine??? Ce licenţă??? M-am dus să îmi caut rochie pentru banchet şi da, urîţi-mă, mi-am permis să stau opt ore!!! A, da, am luat şi pantofi.

Şi apoi a venit şi cea mai bună veste din ultimul an, jur!!! Iubitul meu mă va însoţi în seara banchetului, pentru că arăt "prea bine în rochie şi să nu mă fure cineva." Da, ştiu, e paranoic, nu sunt şanse să mă fure nimeni, dar.... Vine!!!

Deci nu ştiu ce am făcut ieri, dar cu siguranţă mă voi chinui să îmi amintesc şi să fac acleaşi lucruri mai des, poate, poate îmi aduc noroc în fiecare zi. Încă am senzaţia că trebuie să mă pişte cineva şi să mă trezesc din visare!!! Bine, examenul de mîine probabil îmi va da o adevărată palmă, dar pînă atunci...

Să vă povestesc despre rochie??? E scurtă, dar are în partea de jos un tiv în tonuri de mov pînă un pic deasupra genunchiului. Parcă a fost special făcută pentru mine rochia, serios!!! Deci mi-am luat rochia perfectă pentru gusturile mele. La pantofi a trebuit să mă mulţumesc cu "aştia sunt mai drăguţi decît ceilalţi", dar merg mănuşă cu rochia!!!

Revin: ce licentţă??? Ce examen??? Eu acum plutesc pe un norişor (mov, bineînţeles, în ton cu rochia) şi am o puzderie de inimioare în jur. Adică... se putea să am o zi mai bună de atît??? Şi serios, în "I love shopping" este o frază genială pentru femei: "Dacă toată lumea ar putea să îşi cumpere în fiecare zi cîte ceva, depresia nu ar mai exista!" Nu credeţi?? Adică... uitaţi-vă la mine!!!!

În legătură directă cu spiritele

2009-05-29T15:17:00.004+03:00

Se spune că o vorbă bună la Doamne-Doamne nu strică niciodată, aşa că uite susţinerea mea spre piul meu drag (prietenii ştiu de ce) făcută public, ca să găsească mai repede drumul spre îndeplinire. By the way, pot vorbi cu spiritele!!! Ştiaţi??? Deci ştiu sigur tot ce am scris mai jos :D

Puiul meu iubit,

Nu îţi fă griji, licenţa o vei lua cu bine şi vei vedea că la final vei rîde de cît de uşor a fost. Vom sta amîndoi cu berea în mînă şi cu grătărelul în faţă şi vom rîde numai uitîndu-ne la umăr, dapăi să mai privim şi peste el! Deci stai relax, nu te mai plînge în fiecare zi şi CONCENTREAZĂ-TE!! Să ştii că dacă te plîngi mereu, dar nu faci nimic, tot cu zero rămîi, oricît de binevoitoare aş fi eu. Deci nu te mai plînge şi apucă-te de muncă!! Dar atunci ar cam fi o problemă relaxarea, nu? :P

Cu prietenul nostru, Gardianul-Vultur, ca să îl poreclim aşa, poţi deja să te linişteşti. În curînd vei semna contractul ăla cu el, nu îţi mai fă atîtea griji! Vei vedea că nu va trece nici o săptămînă şi te va chema să staţi de vorbă (aşa îmi spun mie spiritele, serios! Chiar pot comunica cu ele!! MMMmmmmmmmm) Trebuie să gîndeşti pozitiv orice ar fi!! Din nou îţi spun: nu te mai plînge dacă nu este cazul!! Vei vedea că am dreptate, te asigur. (chiar aud şoapte de acuma!! Oare chiar am stabilit contactul cu lumea de dincolo?)

Să nu te mai consumi cu munca!! În curînd vei ajunge să ai un serviciu perfect, bine plătit şi pe măsura facultăţii pe care o termini. (Nu mai comenta în gînd, că o termini pe bune, ţi-am spus!) Vei pleca trîntindu-ţi demisia pe masă, zîmbind cu superioritate şi spunînd: de mîine, eu ţi-s naşul!! Şi şeful ţipînd: îndurare, îndurare, Dragoş, Măria Ta!!! (acuma aud voci, nu doar şoapte, în ambele urechi!! Doamne, oare chiar funcţionează conexiunea asta?? Ce uşor e să fii vrăjitoare!)

Şi nu îţi fă griji cu părinţii, curînd vei vedea că îşi revin şi ei din stresul de pînă acum, şi mama ta îţi va face din nou paste seara, şi nu doar fripturi tot timpul, că sunt mai uşor de făcut (unde mai pui că tu nu mănînci carne). Şi vei vedea că de bucurie că a trecut valul de tristeţe veţi dansa o horă neaoşă în jurul meseu încărcate de cartofi prăjiţi. Acuma e mai bine, inima mea? (Parcă aud nişte tobe!!! Spiritele cîntă rock?? Ce tare, am dat peste nişte spirite de gaşcă!)

În rest, să ştii că eu te iubesc mult şi măcar bine că nu ne-am mai certat de ceva timp. Şi mă bucur că pe langă aceste lucruri enumerate mai sus nu mai este NIMIC pentru care să fii nemulţumit! Asta mai lipsea!! Să fii nemulţumit şi de culoarea maşinii!

P.S. Am descoperit că uitasem căştile în urechi şi Rammstein era ultima formaţie pe care am ascultat-o înainte să îmi dau seama că MP3 playerul merge. Dar să ştii ca eu chiar am auzit vocile, promit!!! Promit pe cuvînt de pataşon pataşonesc!

Pentru voi....

2009-05-28T00:42:00.004+03:00

E tîrziu şi peste oraş se aşterne o tăcere grea. Din cînd în cînd, cîte o maşină grăbită spre cine ştie ce locuinţă îmi tulbură şirul gîndurilor. Mă aflu la sfîrşit de drum. Cînd am început să păşesc, mă întrebam cum va fi la final şi îmi imaginam încîntată tot felul de scenarii. Acum mă sperie şi gîndul că trebuie să ridic fruntea.

M-am reconstruit. Dintr-o mare de oameni, tot unul dintre ei sunt, dar alta decît acum trei ani. Privesc în urmă la fetiţa care venea în Iaşi timidă, înfricoşată de gîndul că vreodată un profesor universitar îi va pune o întrebare. Îmi imaginam că voi învăţa pe rupte, că viitorul va fi roz, pentru că, nu e aşa, totul e o chestiune de percepţie. Dar acum mă simt departe de fetiţa aceea.

Am lasat-o la un colţ de universitate. A rămas privindu-mă uimită, cum mă transform şi cum îmi descopăr pe rînd spiritul polemic, încrederea în sine şi feminitatea. Fetiţa ce alerga să prindă fluturi devenise un fluture ce se vroia greu de prins. Şi mi-am început zborul, parcă într-o altă lume, cu alte dorinţe şi fiindu-mi tot mai frică de viitor.

Am dansat vals prin ani. Am învăţat să ţin discursuri, să îmi las imaginaţia să zboare, să ating cerul atunci cînd îmi plăceau norii şi să mă ascund în spatele soarelui cînd se anunţau ploi. Mi-am învăţat sentimentele şi derapările de la drumul cel de altă dată. Acum nu îmi mai umpleam buzunarele de acadele, ca să nu mă plictisesc în lugul drum, acum eu construiam o cale. Şi tare îmi este frică să nu spun la finalul finalului asemeni lui Iona că "Eu am mers bine, dar drumul! Drumul! El a greşit!"

Secundele le ţin pe umeri şi amintirile în palme. Le privesc şi îmi este dor. Anca cea de demult e încă la colţul Universităţii şi tace. Are o lacrimă pe obraz. Ştie că nu mai poate spera să trăiască. Se simte tot mai slabă, mai cadaverică în lumina unui vis de demult. Ciudat e că am visul, am tot ce mi-am dorit la început, dar nu mai sunt eu aceeaşi... Nu mă mai am pe mine!

Mă doare pieptul. Şi aş vrea să strig. În întunericul de afară nu e nimeni şi nimic. Îmi e dor. Îmi e dor de mine, cea de atunci, îmi e dor de Dana cea din primul an, cu care ieşeam şi rîdeam la un suc, jucîndu-ne cu un şoricel de plastic pe masa din Stud. Îmi e dor şi de Ada, care mereu se împiedica sau greşea o uşă pe undeva, care mereu ne făcea să zîmbim. Îmi e dor de zilele cînd chiuleam cu nesimţire şi cheltuiam bani prin baruri. Şi îmi este dor de Raluca din anul II, cu care pierdeam dimineţile la o cafea şi nu ne mai hotăram să mergem la şcoală. Care se alinta mereu şi mereu părea să aibe nevoie de un umăr pe care să plîngă. Şi mă gîndesc deja cu dor la Otilia din anul III, decisă şi hotărîtă mereu, sigură pe sine şi gata tot timpul să pună piciorul în prag. Şi de Alexandra îmi amintesc, mereu zăpăcită, cu capul în nori şi prietenoasă.

Deşi suntem toate aici.... noi nu mai suntem aceleaşi. Am cîştigat atîtea lucruri, dar am pierdut atît de multe! Fetelor, această jelanie este pentru noi! Sper să ne găsim drumurile în viaţa asta care ne schimbă în fiecare clipă...

E grava situatia de toate partile!

2009-05-25T20:42:00.006+03:00

Presa din Piatra Neamt e plina de surprize. Credeam ca ziarul "Ceahlaul" din acest municipiu este unul serios, dar.... Convingeti-va singuri, citind acest articol!!

"Ioan Ungureanu (57 de ani) din Dumbrava Roşie, i-a alertat pe poliţiştii din localitate, sîmbătă, în jurul orei 11, cu privire la faptul că nepotul său, Costel Ungureanu, în vîrstă de 11 ani, a plecat de acasă cu o zi înainte şi nu a mai revenit. Băiatul fusese încredinţat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ bunicului matern, care să-l crească şi să-l educe, fiindcă părinţii n-au fost în stare. Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că minorul a plecat vineri după-amiază la un magazin din localitate, spunînu-i bătrînului că merge să îşi cumpere îngheţată. Nu s-a mai întors din sat şi ultima persoană care l-a văzut a fost chiar vînzătoarea. Se pare că băiatul era însoţit de un alt copil şi se ia în calcul chiar posibilitatea ca el să fi plecat împreună cu amicul său la domiciliul acestuia.

Costel Ungureanu are 1,30 metri înălţime, aproximativ 40 de kilograme, corpolenţă slabă, păr şaten tuns scurt, ochi albaştri. La momentul dispariţiei era îmbrăcat cu un tricou de culoare neagră, pantaloni de tercot bej, pe cap purta o şapcă de culoare galbenă şi era încălţat cu şlapi din plastic albastri. Persoanele care pot da relaţii despre minor sînt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit 112! (n.a. comunicatul de presa de la IPJ Piatra Neamt il puteam citi si singura, serios!)

Andreea DASCĂLU" - not to be forgotten!!

Ziarul Ceahlaul, Piatra Neamt,25 mai, 2009

Prea dimineata pentru stiri....

2009-05-24T23:30:00.002+03:00

Cel mai sportiv an din toţi anii de facultate a fost anul CuzaNet, cînd urcam Copoul în fugă, să ajung la Muzeul Literaturii Române sau la Centrul Cultural German Goethe Zentrum. Şi cel mai somnoros dealtfel. Dimineaţa începeam orele la 12, aşa ca la 10 îmi propuneam să fiu la muzeu în căutare de ştiri. Dar mereu mă trezeam prea tîrziu. Ei, era bine şi dacă ajungeam la 11 la muzeu. Dar bineînţeles că nu îmi găseam pantofii, mi se şifonase prea mult cămaşa şi blugii cred că intraseră la apă că mă strîngeau. „Ei, lasă că mă duc mîine la muzeu!”, îmi spuneam relaxată. Şi următoarea zi…

La sfîrşitul semestrului cred că se aglomerau pe flux interviuri şi reportaje, poate, poate contează mai mult decît ştirile şi trecem anul fără restanţe. Eu una cum prindeam un interviu, îl făceam. Şi îl trimiteam urgent să fie publicat. Cu ştirile, am explicat mai sus, erau prea dimineaţă orele la facultate ca să te mai duci să te documentezi pe teren, şi în plus e dificil să locuieşti singur, începe să îţi dea bătăi de cap munca de întreţinere a casei. Dar seara, era chiar relaxant să mă duc la întîlnirile cu scopuri literare de la Muzeu. A fost ca o nouă pasiune. Cred că sunt singurele întîlniri la care nu am întîrzîiat în viaţa mea de pînă acum.

Dar trăgînd linie, CuzaNetul a fost poate cea mai utilă experienţă. Meseria nu se fură numai din cărţi, cu siguranţă se învaţă la locul de muncă. Agenţia de ştiri ne-a dat şansa să fixăm cunoştinţe practice de jurnalism, să învăţăm practic ce înseamnă să scrii, nu doar la nivel tehnic. Cu siguranţă a fost cea mai înjurată etapă din studenţie, aici nu sunt şanse să mă contrazică nimeni, dar întotdeauna, la final cînd tragi linie, îţi dai seama că ceea ce ţi-a plăcut cel mai puţin, îţi foloseşte cel mai mult

Scrisoare catre admiratoarea mea secreta

2009-05-14T23:11:00.005+03:00

Scumpa mea,

Ma bucur sa aud ca nu ma simpatizezi. Nu stiu de ce, dar ma amuza al naibii de mult sa stiu ca nu poti sa stai nici la un suc linistita fara sa strambi din nas, pentru ca ceva iti aminteste de existenta mea. Sunt buna la a enerva lumea, multumesc din inima ca exista antipatia ta pentru mine. Stii vorba aia, daca nu, ti-o spun acum: "Invidia ta e forta mea!"

Propriul slogan in viata nu poate fi "Ma bag mereu pe sub pielea oamenilor!", pentru ca nu inteleg ce te faci daca dai de unul care are soricul mai gros. Probabil te enervezi si nu intelegi ce se intampla, cum de ai dat peste o persoana atat de insuportabila? Pai iti spun eu, e mai inteligent ca tine, asa ca te enerveaza la culme.

So what? ai putea spune. Well, nu sunt un star de cinema, dar tu ma transformi in unul. Si sincer imi sta bine in lumina reflectoarelor. Dar imi e mila de tine. Sunt un pic naiva, cum sa imi fie mila? Dar nu meriti altceva decat... mila mea! Adica ma vezi cam des ca sa nu ma suporti, unu la mana, doi la mana, nu stiu daca ia cineva in seama antipatia ta. Bine acum, mai sunt vreo doua taranci de oras care te asculta constant, dar cum este sa fii atat de stresata in antipatia ta incat sa nu ti-o poti controla?

By the way, sper sa fii fericita si sa iti vina mintea la cap, desi la tine comportamentul de rahat e problema, nu creierul. Dar cine stie, poate te ajuta urarea.

Te-am pupat, mica mea admiratoare secreta!

simbolul porumbelului

2009-05-10T23:09:00.004+03:00

"În evoluţia semnificaţiilor simbolice ale acestei păsări se observă mai multe straturi,

unele sensuri ţinând de epoca păgână, altele au fost aduse o dată cu răspândirea crestinismului. Cele mai vechi reprezentări ale porumbelului datează din Mesopotamia. În religia aramaică,

porumbelul e dedicat zeiţelor Anat si Istar — care patronează dragostea si fecunditatea.

În Grecia si Roma antică este pasărea consacrată Afroditei (Venerei), simbolizând dragostea fericită.

Perechea de porumbei constituie la multe popoare un exemplu al dragostei împărtăsite sau al armoniei conjugale, în lirica românească e o metaforă preferată a potrivirii celor doi îndrăgostiţi:

,,C-amândoi ne potrivim,

Si la ochi si la sprâncene,

Ca doi porumbi la pene;

Si la ochi si la uitat,

Ca doi porumbei la stat"

Cu inimă de porumbei (hulubi) se fac descântece si farmece de dragoste; figurine de aluat în formă de porumbei se pun în uncropul consumat de miri si de nuntasi în ceremonialul nupţial din Bucovina.

În crestinism, simbolismul porumbelului, pasărea ce încarnează pe Sfântul Duh, preia, pe de o parte, semnificaţia mediteraneană a iubirii (într-o formă sublimată) asociată porumbelului, iar pe de altă parte continuă o tradiţie a poporului evreu, unde se presupune că el a fost cândva o pasăre totemică.

În episodul cu Arca lui Noe, porumbelul este purtătorul ramurii de măslin ca simbol al păcii, armoniei si speranţei. Este un simbol al purităţii morale a omului, debarasat de tot ce e terestru si de păcat. Este inima celor drepţi, iar ochii porumbelului reprezintă un termen de comparaţie pentru un om luminat si pur. Alături de reprezentarea pestelui si a mielului, porumbelul este unul din cele mai vechi simboluri ale crestinismului. în simbolismul Sf. Treimi reprezintă Sfântul Duh.

Porumbelul si crinul — Bunăvestirea;

12 porumbei —apostolii.

în credinŃele poporului e o pasăre benefică „plăcută lui Dumnezeu", dracul

nu se poate preface în porumbel.

în simbolistică alchimistă e pasărea lui Hermes

si semnifică spiritul eliberat de materie."

Ivan Evseev, "Dictionar de simboluri şi arhetipuri culturale", ed. Amarcord, Timisoara, 1994, pag 148.

Nu vrei sa ma asculti? Nu primesti.... Sic!

2009-04-30T20:57:00.006+03:00

Femeile au idei trasnite! Bine, asta nu cred ca este o noutate pentru nimeni, dar v-ati gandit vreodata ca pentru a forta mana barbatilor sa faca ce vor femeile, acestea ar putea intra in greva de... sex? Serios acuma, e subiectul la care barbatii se gandesc cel mai des si defineste actiunea lor... preferata.

Ei bine, ideea nu e a mea, ci a femeilor din Kenya. Cateva mii de femei din aceasta tara vor intra in greva de sex timp de o saptamana pentru a convinge politicienii sa puna capat crizelor interne care macina tara. Ei, vedeti ce iese cand iau femeile fraiele in.... mainile lor?

Organizatia Femeilor pentru Dezvoltare i-a cerut atat nevestei presedintelui Mwai Kibaki, cat si sotiei premierului Raila Odinga sa participe la actiunea de protest. Dar asta nu e tot. Organizatia va da ea insasi bani la prostituate sa nu lucreze o saptamana. Asta da rai pe pamant pentru Biserica. Va imaginati? O tara intreaga in care nu se preacurveste. Nici macar cu voie, dapai fara voie!

"Am analizat toate temele de discutie ale barbatilor si am decis ca sexul este raspunsul", a spus doamna Subow, citata de ziarul Evenimentul Zilei. Pai nici nu ne indoiam ca sexul nu ar fi raspunsul la vreo intrebare. Problema e cum pui intrebarea. A mai adaugat si ca "sexul nu apartine niciunui trib (n.a. fina observatie feminina), nu are un partid politic (n.a. simpla deductie feminina) si se intampla chiar si in cele mai sarace gospodarii (n.a. Serios? Adica e o chestie strict de instinct uman? La dracu, mie mi se parea ca devine o afacere!)"

Serios acuma, nu ca e o idee buna? Ca sa sfarsim o criza, amenintam cu alta, mult, mult, dar mult mai grava! :D

Decalogul femeii cu 3% pitzipoanca in ea

2009-04-28T07:14:00.006+03:00

Cred ca toate fetele au in ele ceva de pitipoanca. Adica macar cu cea mai buna prietena mai vorbeste la modul "Vai fata, sa iti spun ce chestie aiurea mi s-a intamplat! Nu o sa iti vina sa crezi!". Deci pentru mine, e adjudecat. Suntem toate niste 3% pitipoance macar acolo, asa, ca e la moda.

Ceea ce nu pot sa inghit sunt pitzipoancele adevarate care critica celelalte pitzipoance adevarate, dar le lipseste numai catelul din poseta pentru a fi si mai usor de recunoscut pe strada. Acum, lor le-ar trebui o lista de idei, ca sa inteleaga cum sta treaba in lumea reala. Si asta ar fi usor de identificat de o mini pitzipoanca, aproape imposibil de acceptat de cele adevarate.

Cele 10 reguli ale femeii normale (bun pentru pitzipoance sa stie cum sta treaba)

1. Daca cineva iti spune ca arati fenomenal astazi, NU este adevarat neaparat! Inseamna ca ai langa tine niste lingai care vor sa se dea bine pe langa tine, ca doar na, esti fata, esti draguta si, cum am mai spus, in toate este un mugur de pitzipoanca.

2. Daca cineva te inteapa, inseamna pur si simplu ca nu ii place de tine, ca ii face placere sa te chinuie. Nu inseamna neaparat ca te invidiaza pe tina, diva divelor. Bineinteles, exista si persoane reduse mental care de altceva nu sunt in stare, dar sa nu vorbim acum de tarancile ajunse la oras.

3. Daca vezi pe cineva ca incepe sa isi povesteasca intamplarile fantastice, prin care a mai trecut de 100 de ori si pe care le stii pe dinafara, indeparteaza-te discret si zambeste binevoitor. Prostia este conagioasa, ca si pitziponceala.

4. Cantitatea de fard de pe fata nu inseamna ca arati bine. Probabil atunci cand esti foarte mandra de cum arati, pentru ca ai mai adaugat niste si mai mult fard (exprimaarea ambigua este intentionata) pe fata, atunci arati cel mai rau si toata lumea se intreaba de ce apari ca o sperietoare.

5. Regula de bun simt: daca ai 10 kilograme peste greutatea normala, nu merge sa te imbraci in colanti, fusta scurta sau pantaloni pana sub fund, pentru ca toata lumea se va uita la tine, e adevarat, dar te inseli daca crezi ca admirativ. Nu te baza ca esti mortala prin ceea ce nu ai.

6. In cazul in care te imbraci cu tocuri, top stramt, camasute, pantaloni luciosi, etc, intr-un cuvant elegant, NU MERGE SA TE DUCI LA CANTINA! Daca hotarasti sa te imbraci asa, atunci ai bunul simt sa mergi la restaurant, nu intr-un loc unde costa 12 mii ciorba.

7. Daca nu saluti un om pe strada, nu prea mai poti sa il suni/sa il contactezi pe mess sau mail ca sa ii ceri informatii. Nu va fi interesat sa iti raspunda, plus ca pici tu de fraiera sau de profitoare. A, da, si nu merge scuza: "Vai, nu te-am vazut ieri, cand ai trecut la 10 centimetri de mine! Ma gandeam la Ying si Yang si incercam sa imi gasesc karma, de aia nu te-am observat."

8. Cand mergi la cumparturi, fii realistic! Chiar daca ai patru milioane la tine sa iti cumperi o geaca, gandeste-te ca trebuie sa mai si mananci luna aia! Ideea "flamand, dar bine imbracat" nu prea suna a idee rationala, corecta si nepitziponceasca.

9. Daca ai bani nu inseamna ca esti faimos. Diva divelor are ceva in plus pe langa poseta Louis Vuitton, ochelari Dolce&Gabana si nu mai stiu ce haine de firma. Doar pentru ca esti imbracata in mai multi bani decat chletuie unii intr-o luna, nu inseamna ca soarele incepe sa se invarta in jurul tau.

10. Si cea mai importanta regula a femeii normale, vis a vis de pitzipoanca din ele: keep it real, no matter what!

Justitiarii si justitia

2009-04-18T08:27:00.006+03:00

Ultima seara petrecuta in Iasi a trecut la fel ca celelalte. De undeva, se auzea prin tevile de la calorifer cum cineva tot bate sistematic cu un ciocan, cu o bata sau dumnezeu stie cu ce, ca nu se mai oprea. Priveam de la balcon strada cea lunga a Pacurariului, pe unde chiar atunci doi politisti treceau agale. Si din zare, venind furios, se vedea un Passat al politiei urmarind un Megane la fel de agresiv.

"Va rugam sa trageti pe dreapta, domnu cu masina galbena!". Pai la ce viteza avea masinutza aia, eu nici nu am avut timp sa imi dau seama de culoare. Ca sa traga pe dreapta, nu cred ca trebuia sa il rogi, ci sa ii pui o piedica ceva sa cada singur. "Domnul cu masina galbena este rugat sa traga pe dreapta!", s-a mai auzit o data undeva in departari, inainte ca zarva girofarurilor sa se stinga de tot. well.... Cred ca politia a alergat dupa "masina galbena" pana cand unul din cei doi au ramas fara benzina.

Chiar daca mai avem politisti bine intentionati, birocratia si legile care te incorseteaza nu iti dau voie sa iti faci meseria bine. Uneori chiar cred ca e mai bine sa existe acei justitiari fantezisti, care sa curete raul si infractorii dincolo de portile tribunalelor. Cine nu a vazut "The Boondock Saints", sa se uite!

Masca de deasupra zambetului

2009-04-13T21:37:00.005+03:00

Gogoseria nou infiintata pe Copou nu are cum sa nu te atraga, macar prin mirosul divin pe care il raspandeste in jur, sau prin faptul ca fiind vis a vis de universitate, treci in fiecare zi pe langa ea. Asa ca m-am oprit astazi si eu in dreptul ei, ca multe alte fete (din ce am vazut eu, fetele sunt principalele cliente, ciudat!!). De dupa tejghea, vanzatoarea era ingandurata.

Fata ei parea ca ascunde un secret si o durere. Avea ochii tristi, dar zambea spre clienti si ii intreba pe cei mai lacomi, care se napusteau sa guste din gogosi, daca sunt bune. Se facea simpatica. Era machiata cu o nuanta de albastru la ochi, dar nici macar stratul gros de fond de ten nu reusea sa acopere vanataia mare de la ochi si de sub buza de jos, in partea stanga a fetei.

La inceput am crezut ca poate si-a intins machiajul in dreptul ochiului, dar vanataia din dreptul gurii, care urca spre obraz, cu siguranta nu era o greseala de contur. Am privit-o lung, dar ea nu isi ridica ochii din gogosi si daca o facea, cu siguranta nu te privea in fata. Si cel mai dureros a fost cand m-a privit in timp ce muscam cu pofta din noua "achizitie" si m-a intrebat cu un zambet umbrit parca de un fir de tristete: "Sunt bune? Iti plac?"

Si zambea... Unde se ducea ea oare dupa ce termina programul la munca?

Jurnalul celei de a saptea zi

2009-04-12T10:01:00.007+03:00

Duminica, ora 7.00

La naiba, vreau sa mai dorm un pic macar... De ce ma trezesc si astazi la fel ca in restul samtamanii? vreau sa mai dorm o ora macar si apoi sa ma trezesc. Trebuie sa ma odihnesc astazi. Chiar nu am nimic important de facut sa ma trezesc totusi?

Duminica, ora 7.

Tot nu dorm? Nu ma mai joc asa! Ce inseamna asta? E totusi asa de cald si de bine in patut! Si perna e asa de moale! Plapuma... imi place plapuma asta, o tin ca zestre si vor dormi si copiii mei tot inveliti cu ea, ca e tare calduroasa si pufoasa.

Duminica, ora 8.00

Clar, nu mai pot dormi. Cred ca ar fi cazul sa ma trezesc. Dar e abia opt! Si ce sa mai fac in pat? Tavanul vad ca il stiu pe dinafara! Da, clar, ma ridic si ma trezesc. Cred ca mai citesc ceva asa si apoi ma apuc de treaba. Care treaba, ca azi e duminica. Ai uitat? Uite ca ma si dedublez de acuma. Incep sa vorbesc singura.

Duminica, ora 8.30

Imi este foamee! Da, sa mananc ceva bun de dimineata, mai citesc un pic, ce relaxante sunt zilele de duminica! O zi intreaga numai pentru tine. Pacat ca nici azi nu pot sa dorm ca oamenii. Ce bine de cei care se trezesc mai tarziu si pot sa se bucure de somn!

Duminica, ora 9.00

Mai citesc din cartea asta un pic. E draguta. Pasionanta. Tot pentru facultate si licenta e, parca ar fi trebuit astazi sa ma desprind de toate si sa fac ceva numai si numai pentru mine. Dar imi place cartea, deci nu mai conteaza altceva. E si pentru mine intr-un final.

Duminica, ora 9.30

A trecut mult de cand nu am mai baut o cafea. Daaaaa, de cand am hotarat sa renunt la energia falsificata. Prea filosof, ma duc sa imi fac o cafea.

Duminica, ora 10.00

Tot in fata cafelei stau si ma rog de ea sa se bea singura. Prea urata vremea sa am energie oricum. Nu am chef nici macar sa scot o unghie afara, sa merg undeva, sa fac ceva constructiv. Doamne, ce mai trece timpul...

Duminica.....

Timpul trece. Intr-o sticluta, adunate pe un raft al constiintei, stau toate clipele in care am fi vrut sa facem ceva, altceva, dar nu am avut taria. Avem regrete cu miile adunate de-a lungul saptamanii si nu vrem sa le lasam sa iasa la suprafata. Pareri de rau nu mai vorbesc. Imi place sa spun ca sunt omul care nu regreta nimic, dar am o singura mare problema existentiala: trece timpul. Mi se pare ca raman aceeasi, acelasi corp, aceeasi minte, dar apoi revad pozele de acum un an , de acum sase luni... Si sunt alta.

Alergam in afara timpului pe aleile vietii. Avem un singur dusman adevarat si un singur amic loial: timpul. El este cel care ne sapa drumul pana la destramarea noastra, dar tot el este cel care nu ne paraseste niciodata. Orice ar fi, il avem alaturi, ne insoteste si ne da puterea sa ne sfatuim singuri si sa ne construim cai demne sau nu de urmat.

Si maine e o zi... Niciodata nu stii daca ziua de maine chiar urmeaza celei de azi si ochii se misca greu intr-un prezent apatic. Hotarat, imi place mai mult ziua de luni! Ziua in care nu vreau sa ma mai gandesc ca... trece timpul!

Anecdota media. Inca putem sa "ne radem"

2009-04-08T20:56:00.005+03:00

Publicul influenteaza politica ziarelor sau doar presa are influenta asupra opiniei publice? Ciudat e ca inca de acum o suta si ceva de ani, specialistii considerau amandoua variantele valabile, viabile si practicate.

Aveti mai jos o anecdota relatata de Rollo Odgen in "Atlantic Monthly" in anul 1906, despre o scrisoare pe care Wendell Phillips, un celebru militant abolotionist cu o sustinuta activitate publicistica la vremea respectiva, o dadea spre publicare unui ziar din Boston.

"Redactorul a spus:
- Domnule Phillips, este o scrisoare foarte buna si interesanta si o voi publica bucuros, dar as vrea sa fiti de acord sa eliminam ultimul paragraf.
- Respectivul paragraf este ratiunea intregii scrisori, a raspuns Phillips. Fara el, aceasta n-ar avea nici o semnificatie!
- Inteleg, a replicat editorul, si aveti dreptate! Sint intru totul de acord cu dumneavoastra. Totusi, astfel de lucruri nu se spun public. Dar, daca insistati, voi publica scrisoarea asa cum este.

Scrisoarea a fost publicata in dimineata urmatoare si a fost insotita de o nota editoriala in care se afirma ca este de neinteles faptul ca o minte atat de stralucita ca a autorului ei poate face afirmatii atat de absurde ca acelea din ultimul paragraf."

Cu plecaciune in fata publicului si in fata politicii editoriale a publicatiilor. E un fel de "in stilul lui Caragiale" povestea. Oricat timp ar trece, tot actuala este!

Anecdota preluata din "Cristalizarea opiniei publice", Edward Bernays, ed Comunicare.ro, 2003, Bucuresti (pag 85, pentru curiosi)

Acum e randul femeilor sa nu insele!

2009-04-07T18:00:00.004+03:00

Oricat ar afecta orgoliul masculin aceasta afirmatie, sunt multi si barbatii care sunt inselati fara sa isi dea seama si fara ca macar sa le treaca prin gand ca poate partenera le pune coarne. Din nou, excludem cazurile in care sentimentele de iubire sunt reciproce. Dar da, dragi barbati, oricat de dulce, de inocenta este femeia de langa voi, probabil v-a inselat si nu v-ati dat seama niciodata. Femeile sunt proaste, dar nici barbatii nu sunt mai straluciti cand nici nu banuiesc ca pupa ce a... pupat si altul.

Barbatul deschis si inselatul ideal

Oricum, si el inseala. Nu il intereseaza foarte mult ce face partenera atata timp cat nu ia vreo boala ciudata de pe unde umbla. Si el are viata lui separata. Uneori se intreaba de ce mai sta cu ea, dar na, e a lui si o pastreaza. Alteori se gandeste ca au o relatie speciala si ca se incadreaza in cuplurile cu relatii deschise. Poate merg si alt gen de experiente erotice mai indraznete, ca doar nu il deranjeaza sa isi imparta partenera.

E o intruchipare perfecta a metareprezentarii. El stie, ea stie, el stie ca ea stie, ea stie ca el stie, el stie ca ea stie ca el stie, ea stie ca el stie ca ea stie. Sic, ce inteligenta sunt cu metareprezentarile mele! Dar acesta este cazul ideal de a inseala, in care toata lumea e de acord cu toata lumea. Sa vedem insa acum si categoriile de barbati care nu au nici cea mai mica idee ca sunt inselati.

Barbatii burete

Au o incredere oarba in femeia de langa ei. Este perfecta, este zeita, intruchiparea divinitatii pe pamant. Orice ar spune, are dreptate! Nu a mai vazut pana la ea o femeie care sa nu greseasca niciodata! Multumeste in fiecare zi cerului ca i-a scos in cale asa ceva. De frumoasa, cine stie acuma, lui i se pare ok, de inteligenta, nu mai e alta ca ea si il iubeste la nebunie. Se mai supara uneori si ii spune asa, mai mult in gluma: "Dobitocule, sa stii ca esti un porc si ca nu mai gasesti tu o vaca ca mine sa stea cu un magar ca tine! (n.a. cacofonia e voita)". Probabil fata a mers des la zoo cand era mica. Dar nu te-ar inseala. Iese numai cu fetele in oras si nu isi permite sa o sune seara, ca sa nu o deranjeze in timp ce barfeste cu fetele. E si ea tanara, vrea sa iasa, sa danseze, are nevoie de aer, si na, o iubeste, ea il iubeste la randu-i, asa ca are incredere in ea! Fugi mai de aici, ca prost mai esti sa crezi ca daca ai suna, nu ar avea telefonul inchis! Cu siguranta nu ai dat pana acuma peste una care sa iti arate ce tratament se aplica unui barbat adevarat. (i hope you'll get the point)

Barbatul de barbat

Esti cel mai tare din parcarea plina de trabanturi! Tu esti o skoda din '60, cand inca o produceau cehii, mai nene, piesa de colectie, nu asa! Femeile intorc capul dupa tine ca dupa masini straine. Doar nah, cehii, am mai spus. Arati perfect imbracat numai in Armani si D&G, uneori te mai cobori la adidas sau nike, dar rar, ca alea sunt mai ieftinache. Parfumul tau il iei din mol si dai pe el de la 100 de euro in sus. Esti fericit ca Dumnezeu te-a inzestrat pe tine cu o asemenea frumusete divina. Femeile cad dupa tine ca mustele si tu te arati indiferent. Te iubeste prietena ta, ceva de speriat! Stie ca are langa ea barbat frumos tare, iti spune mereu ca se teme sa nu o inseli, ca vede ca le umbla ochii la fufe dupa cureaua ta de piele de crocodil. E tinerica saracuta, asa, cam naiva. Nu stie cum gandesc barbatii de fapt. Sta acasa si te asteapta mereu cand tu iesi in oras. Asteapta sa-i dai un telefon, un mesaj deva. Cand se culca, mai inchide telefonul, dar e mai bine, ca nu stie la cat ajungi tu de fapt acasa. Na acuma, nu a dat inca cu capul de pragul de sus, draga de ea, nici prin gand nu i-ar trece ca tu o mai inseli din cand in cand. Si ea sa te insele pe tine??? In nici un caz, gasculitza, juri pe geanta Louis Vuitton pe care i-ai cumparat-o saptamana trecuta!

Barbatul maculatura

Au un serviciu ok, bunut, castiga destul asa, dar au planuri de cariera mari. Investesc bineinteles mult timp in munca lor, iar la sfarsitul zilei ajung sfarsiti acasa. Femeia ii asteapta. Daca sta cu ei, cu cina pusa, cu lumanarele eventual. El mananca si isi cere scuze ca este obosit si se baga in pat. Ce bine e sa ajungi acasa si sa ai ceva cald pe masa! iubita te intelege si te sustine perfect, iti este alaturi, te intelege ca esti obosit. Ea mai iese cu prietenele la cumparaturi, dar na, daca tu nu ai timp, face foarte bine, ca nu trage de tine si nu te obliga sa faci nimic. E cam neindemanatica insa. Uneori se mai invineteste pe solduri de marginile mobilei prin casa, pe sani, cand pune frane bruste si se izbeste de volan. Off, lasa, ca mai incolo ii vei acorda mai multa atentie, saracuta.

Daca nu stati impreuna, e mai lejer, asa. Ii dai un mesaj la pranz ca sa vada ca te gandesti la ea. Seara te suna ea sa iesiti, sau o suni tu direct sa ii spui noapte buna. Ai avut o zi incarcata si maine va fi la fel. Ea iti spune ca te intelege, stie cum merg lucrurile la tine. Ea se va uita la televizor cu mama ei, poate va croseta cu bunicutza in bucatarie. Tu o avertizezi insa ca asa va fi toata saptamana, ii urezi noapte buna si ii spui la sfarsit subtil, sa inteleaga ca esti ocupat: "Ne vedem in week-end". Pana la urma cred ca vei ajunge sa cauti si gaurile din birou la cat timp petreci acolo.

Mie trei tipuri imi vin in minte. Lista e deschisa oricui!

Barbatii nu inseala!

2009-04-06T19:53:00.007+03:00

Uneori te intrebi unde gresesti si ce anume nu merge de fiecare data cand se face seara. Nu sunt misogina, dar cred ca femeile sunt proaste. Cele mai multe, oricum. E o lege a naturii poate sa inseli si sa fii inselat, nu e asta baiul cel mare. Acolo unde dragoste nu e, macar amanti cat cuprinde sa fie. Dar mi se par de-a dreptul de neiertat femeile care ies pe strada, considera ca au un al saselea simt foarte bine dezvoltat, vorbesc cu prietenele despre relatiile lor unice si perfecte, se lauda cu ultimele cadouri primite de la iubit si nu isi dau seama ca iubitul, chiar in acele clipe, incalzeste asternutul cu corpul alteia. Cu ce pret te orbeste un barbat, sa nu mai vezi nici una din cutele cearceafului nebotit de tine?

Femeia cadou
Un ceas scump, o cutie din bomboanele ei preferate, o garoafa in fiecare zi, ceva acolo si inchide ochii fara sa isi dea seama. Nu isi pune niciodata intrebarea de ce ii daruieste atat de des barbatul ei cadouri. Spune ca o iubeste si se simte bine. Si chiar si cand un clopotel suna furios in mintea ei pentru ca parca l-a vazut tulburat cand a primit un beep sau pentru ca a simtit o adiere de parfuim strain, nu reuseste sa inteleaga realitatea. Adoarme si la o gumita orbit intinsa de partener. Clar, o iubeste, doar i-ar da si haina de pe amanta! Ii da atatea cadouri, cum Dumnezeu sa o insele?

Femeia cratita
Poate a inselat-o la inceput, acum cu siguranta nu mai are nici o treaba cu nici o alta in afara de ea. Doar stau impreuna in aceeasi garsoniera intoxicata de fumul lui de tigara. E clar ca pentru el ea este totul, doar s-au mutat impreuna. Nu si-ar mai permite sa o insele. Si-ar da seama imediat. Ea ii face de mancare, ii calca, el o ajuta mereu binevoitor, se mai cearta din cand in cand, dar sunt aproape casatoriti. ce naiba, acum este barbatul ei! Mai are un pic si ii pune streangul de gat si verigheta pe deget. Sigur nu o inseala!
Uneori mai sta pana noaptea tarziu cu baietii la o bere si mai vine cu urme de ruj pe guler, dar e clar ca un coleg a venit cu sotia si aceasta s-a imbatat. Pe tine nu te-a sunat, dobitocul, cand a vazut ca mai vin femei, dar na, si asa nu ai fi iesit! Dimineata trebuia sa pleci la munca.

Femeia diva
Arati senzational, esti fenomenala! Cine s-ar mai putea compara cu tine acum? Esti o zeita a frumusetii! Barbatii iti cad la picioare si cu siguranta dupa ce au gustat din buzele tale nu se mai uita la nici o alta in jur. Cum sa te insele? Tu ii inseli, bineinteles, dar ei sunt cu totul sub mrejele tale. Intorc capul si mosnegii dupa tine si suspina a tinerete pierduta. Chiar te-ai combinat cu profesotul tau de la universitate si te simti atat de bine cand colegele tale nu banuiesc nimic. Toate barfesc de cat de bun e proful, dar nici una nu stie cu adevarat, in afara de tine.
Vai, ti se pare ca unul dintre victimele frumusetii tale nu te-a mai sunat cam demult. ce dracu face? Oricum, este insurat, poate il tine nevasta legat de pat. dar vai, nici nu iti mai raspunde la telefon, iar dupa doua zile nici nu mai exista numarul. Pe profesor l-ai lasat tu, bineinteles, in nici un caz nu a inceput sa iasa cu o alta studenta mai proaspata. Esti o zeita a frumusetii, cu siguranta barbatii sufera prea mult din cauza faptului ca esti fenomenala, asa ca din cand in cand iti mai abandonezi din victime. Dar nu, ei nu te-ar insela niciodata pe tine.

Completati voi lista cu femei usor de inselat?

Iertarea: secretul celor ce iubesc

2009-03-31T23:02:00.005+03:00

Mi-e dor s-ascult din glasuri tacerea ta de plumb,
Sa sari ca un copil din clipe-n totdeauna...
Te regasesc adesea si stiu, nu mai e mult
Si glasurile noastre vor deveni tot una.

Te iert zambind suav si fara sa privesc,
Apoi in asternut mi-s gandurile goale.
As vrea sa pot vedea, prin trup sa te zaresc
Si sa te cresc in mine, un cer mereu mai mare.

Dar stelele s-au stins si ceru-ncet coboara.
Il sprijinim pe umeri de-atatea zeci povesti!
Si cum il recream atunci, intaia oara,
O fac mereu cand simt ca tu inca traiesti!

Ultimul moment de sinceritate

2009-03-30T22:11:00.004+03:00

Atunci cind patinezi pe marginea destinului, nu e nimeni langa tine sa te opreasca din cadere. Pana acum un minut, toti se apropiau sa te sustina, pentru ca nu credeau ca vei cadea cu adevarat, acum esti singur pe felia de viata. Si oricat ti-ar singera talpile, noaptea tot mai neagra va deveni si nici un inger nu isi va arata aripile sa te ridice. Lumina, te-ai ascuns intr-un cotlon acum multe zile. Stii.. nici nu vreau sa mai iesi la iveala.

Te obisnuiesti sa inaintezi pe bajbaite, cu mainile inainte si ochii inchisi. Nu ai nevoie de nimeni si crezi ca poti fi singur. Te vezi puternic, fara omuletii mici de langa tine zambind frumos. Tu ai un zambet mai hilar decat toti acum. Gesticulezi brownian si incerci sa te prinzi de firele de aer. Pentru tine au devenit palpabile. In tacerea din jurul tau auzi vocea vantului si simti ghearele intunericului.

Cad. Cazi. Cu totii cadem neprinsi de nimeni. In final, cand inchidem lumina si ne punem capul plin de ganduri pe perna, chiar daca plapuma o impartim cu cineva, suntem singuri... Complet singuri. Si suntem atat de egoisti incat nu am imparti cu nimeni acea clipa unica de sinceritate cu noi insine.

"Minorităţile au drepturi, majoritatea nu!"

2009-02-28T12:56:00.000+02:00

"Fraţi români de pretutindeni, hai să-i ascultăm pe ruşi!", sau pe maghiari, secui şi ce or mai fi ei. Păi să o luăm pe rînd, nu care cumva să pierdem şirul. Facem o retrospectivă a articolelor apărute de dimineaţă pe site-urile ziarelor. Doar am intrat în week end pe nesimţite, la fel cum am făcut şi cu UE şi NATO. Am diminuat corupţia, nu mai ia nimeni mită, inflaţia stă bine, e a treia în Europa, 6,8% cînd media e de 1,7%, am dezvoltat economia şi, surpriză, e la fel ca înainte cînd lucrurile mergeau în rău.

Mother Russia şi copilul Voronin
Păi cum Dumnezeu? Rusia a tăiat de cîteva ori distribuţia de gaz prin Ucraina şi ameninţă că prin martie o suspendă iar dacă nu îşi plăteşte datoria fostul pui comunist, Ucraina. Comisia Europeana vine cu ideea unui Parteneriat Estic care să ajute şase dintre fostele ţări sovietice, întărind legăturile diplomatice şi economice, fără a exista însă posibilitatea de a intra în UE. Ei bine, Voronin, actualul preşedinte al Republicii Moldova, apără cît poate cloşca Rusia spunînd că el în Moscova îşi pune bazele. În acelaşi timp acuză UE că prin acest acord nu vrea decît să înercuiască pe "mămica". Comuniştii tot comunişti şi Rusia tot mama lor. Om vedea ce iese la alegerile din Republica Moldova.

Blonda la blonzi trage
Elena Udrea a decis să îşi ia cîte un consilier personal din fiecare zonă turistică a ţării pentru a-i fi mai uşor să coordoneze proiectele. Nu comentez, bună ideea. A făcut şi o promisiune ungurilor de aici: că le va finanţa toate proiectele, atît a fost de impresionată de ei. Doamna Udrea, le veţi finanţa şi proiectul prin care vor să obţină autonomia judeţelor unde populaţia majoritară este ungurească? Un amic de al meu, pe vremea cînd era la liceu, a fost exmatriculat trei zile pentru că nu şi-a salutat directorul în maghiară. Da, la Sf. Gheorghe se întîmpla asta. A, da, autorităţile locale au primit de la Udrea, Andronescu şi Balzac, pe lîngă fondurile de 25 milioane de euro date de Blaga, Berceanu şi Iacob-Ridzi, încă 25 de milioane de euro. Uite unde sunt fondurile ţării: în două judeţe majoritar ungureşti din România. / Anca-Elena Cojocaru

Cînd se deschide cutia închisorilor

2009-02-27T19:33:00.001+02:00

Italia a avut şi ea meritul ei în tot scandalul asta cu infractorii români care se plimbă nestingheriţi prin Europa. Sistemul juridic a început să fie luat la rost. În ultimele zile tot mai multe decizii judecătoreşti sunt contestate public de către ziarişti şi specialişti. Ba că pedepsele acordate pînă acum au fost mai mici decît cele prevăzute în lege, ba că se eliberează pe motive derizorii infractorii "grei", gen Dorel Lazăr, care de 12 ani işi exercită aproape nederanjat cariera de violator în serie, ba că nu mai ştiu ce mai fac magistraţii noştri.

Violezi, omori şi... scapi!
Azi a mai apărut o bombă: doctorul Trancă, care în urmă cu doi ani şoca opinia publică, după ce a violat o pacientă minoră şi apoi a aruncat-o de la etaj, a primit patru ani de carceră, cu suspendare, pentru tentativă de omor calificat. Păi omul ar fi trebuit să primească între şapte ani jumate şi 12 ani de pîrnaie. Dar na, are patru ani cu suspendare, deci poate face doi. Ca să nu mai spunem că nu a fost acuzat nici de viol, că cică nu sunt probe, dar nici de o pedeapsă pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu o minoră nu s-a pomenit în instanţă. A, da, nu i s-a interzis dreptul să mai profeseze în domeniu, aşa că atenţie la cine mergeţi peste cîţiva ani la doctor!

După noi, americanii
Şi dacă e vremea să deschidem cutiuţa cu surprize a închisorilor, americanii au început să verifice şi ei puşcăriile CIA. Problema la ei este cum s-au desfăşurat interogatoriile în centrele de detenţie. Păi o metodă a fost simularea înecului. Cred ca e constituţională tentativa de omor la americani, de o foloseau soldaţii, nu? Şi mai sunt şi alte metode, de data asta confidenţiale. Dar nu vor să sancţioneze în justiţie, ci vor doar să îmbunătăţească sistemul, să apară noi legi care să îi protejeze de abuzuri pe cei interogaţi, declară un parlamentar, conform ziarului EVZ. Toţi au de toate cu închisorile, de parcă pînă acum au fost orbi şi brusc i-a năpădit lumina. Domnilor parlamentari, dar dumneavoastră nu aţi văzut ce se întîmplă cu justiţia pînă în momentul de faţă? / Anca-Elena Cojocaru

Drumul România - Italia cu "maşina de ocazie"

2008-10-27T19:55:00.001+02:00

Ia-mă, nene, pînă în ţară!

Vedeam autostopul ca pe o aventură. Călătoria alături de straini, doar cu un ruxac în spate m-a atras ca un magnet. Eram într-o excursie când am văzut un tânăr cu părul împletit în codiţe care avea scris pe un carton „Sibiu”. Când am ajuns la Budapesta, acelaşi rocker cu părul vâlvoi avea un alt carton pe care de această dată scria „Viena”. Nu ştiu dacă a ajuns sau nu acolo, dar a trezit în mine aceeaşi dorinţă de a face autostopul. După o căutare pe internet am înţeles că poveştile romantice ale anilor ’60 – ’70, în care autostopul era o formă de exprimare, o modalitate de a te simţi liber, se năruie în faţa unei alte realităţi: pragmatismul şi nevoia de a economisi. Dacă programezi online călătoria, destinaţia şi cheltuielile se cunosc dinainte. Pe siteurile pentru autostopişti poţi calcula totul.

Cât ne costă dacă facem autostopul?
Şoferii pot să ceară bani pentru “un drum” până la destinaţie sau să îşi dorească o persoană care să stea “în dreapta”, fară să ceară nimic. Alţii doresc un şofer în maşină, pentru a conduce cu rândul. Dacă cer bani, preţul recomandat de siteuri pentru o distanţă de 2100 km pentru o singură persoană în maşină este de 105 euro pentru Europa de Vest. Dacă sunt doi călători, preţul scade până la 64 de euro. Pentru trei oameni se ajunge la suma de 50 de euro, iar pentru patru călători plăteşti 40 de euro. În Europa de Est preţurile se înjumătăţesc. Dacă pleci într-o călătorie unde fiecare euro contează, autostopul planificat pare cea mai bună soluţie.
Siteurile care programează călătoriile autostopiştilor se înmulţesc şi au din ce în ce mai mulţi utilizatori. “Obiectivul nostru este de a oferi doritorilor şansa de a călători în modul cel mai economic cu putinţă şi cu o maximă flexibilitate şi independenţă.”, scriu iniţiatorii siteului http://www.viaggioeconomico.org/, care se traduce prin siteul românesc http://calatoresteieftin.net/. După înregistrarea pe un site de genul, trebuie lăsate datele personale ale utilizatorului, iar atunci când se stabileşte călătoria, persoana este contactată prin e-mail sau prin telefon.

De-a alba-neagra cu legea
În România există cel puţin cinci siteuri pentru autostopul programat. Este însă legală activitatea acestora? După cum spune unul din utilizatorii de pe http://www.garajul.ro/, “este perfect legal să faci autostopul şi să iei autostopişti. Este ilegal să aibă loc vreo tranzacţie financiară între cele două persoane.” Însă şoferii cer bani, iar pasagerii îi oferă. Motivaţia creatorilor acestor siteuri este simplă: „aşa se întâmplă şi în lumea civilizată din Occident”. Dacă poliţiştii descoperă că între pasager şi şofer a avut loc o tranzacţie financiară, amandouă părţile sunt trimise în judecată. Dar, cu susţinerea întregii societăţi care favorizează astfel de călătorii, sunt tot mai multe persoanele care îşi programează călătoriile în străinătate pe Internet.
Autostopiştii online susţin că astfel ajutăm la reducerea consumului de petrol, la o mai mică poluare a mediului şi economisim, chiar dacă suntem turişti sau şoferi. Vor fi simţitor mai puţine maşini în trafic, iar cozile de pe autostradă se vor diminua şi ele. În speranţa că voi simţi aceste schimbări, mă pregătesc să plec şi eu în vară într-o călătorie „aranjată” pe Internet./ Anca-Elena Cojocaru

Pe piata unde vindem oameni

2008-10-11T17:59:00.001+03:00

Iubesc oamenii. Imi place comportamenul lor adesea imprevizibil, felul ciudat in care accepta lucrurile, felul scandalos in care uneori le resping. Imi plac oamenii si tot ceea ce e legat de ei. Imi place urechea taiata a lui Van Gogue, cornurile de rinocer ale lui Salvador Dali si imi place si salbaticia calului lui Picasso. Imi place sa mananc si sa simt omul, omenia, viata din toate.
Si as vinde imagini, lucruri, cercuri de tentative, dar nu as vinde oameni...
Cum poti vinde un om? E simplu... Esti politician? Iti faci un proiect, il faci cunoscut si apoi il vinzi. Iti vinzi imaginea si te vinzi pe tine. Devii numai o imagine cu un proiect...
Si platesti pr-isti, oameni specialisti in ale comunicarii, care sa faca din tine un simplu obiect. Gata de vanzare. Si esti valoros in functie de cate voturi ai. Acestia sint banii cu care se plateste produsul.
Eu, om, produs, de vanzare. Ne vindem pe noi insine. Unde sintem noi? Spune-mi daca se poate sa te pierzi pe tine in noapte si sa nu vrei sa te mai gasesti, sa te scufunzi intr-un cosmar si sa nu te mai trezesti, spune-mi daca te vezi pe tine pe raftul unul magazin si un cersetor, ca multi altii, sa intinda mana si sa plateasca pretul tau.
Si cersetorul ala care miroase a alcool, a o tigara ieftina luata dintr-un pachet al altui cersetor, e mai bun decat tine, fiindca el te poate avea pentru.. un vot.
Nu am nimic cu politicienii, doar ca atunci cand ii vad, nu prea ma gandesc la oameni. Sint ei, un nume real, dintr-un certificat de nastere la fel de real, o imagine construita de oamenii de PR din jurul lui, de consilierii personali si niste pareri spuse de altii, date de altii, dictate de cine stie care persoana si scrisa de un dactilograf modern, cu ochelari, asezat la un calculator ce miroase a ars de cat timp nu a mai fost inchis. Ei, vedete monotone si sterse ale peisajului nostru. Din pacate, aceste persoane, aceste imagini ne conduc vietile din fiecare zi.
Care e pretul unui om? Daca ar fi sa te vinzi, sa iti pui un pret pe piept si sa devii sclavul celui care cumpara, care ar fi pretul tau? Faima? Banii? Puterea? Care din cei care isi vand imaginea vor sa fie cu adevarat un fel de "Iisus" care sa salveze economia, societatea, cultura sau tara?
Cati dintre ei au aceasta calitate de a fi sinceri, de a se transforma in imagini cu scopul de a ajuta? Ipocrizie? Bineinteles. Fals? Clar! Minciuna? Sigur ca da! Si eu, care iubescomul, ce spun in fata lor, a imaginilor fara oameni?
Din acelasi motiv pentru care nu imi plac politicienii, nu agreez nici vedetele. Nu ma mir cand aud ca Britney s-a tuns cheala, nu ma mira ca Marlyn Monroe a luat barbiturice si nu ma surprinde ca Elvis a murit din cauza unei supradoze.
Vinzi imaginea ta, te joci cu ea, iti joci constiincios rolul, dar intr-un final, undeva, sub straturile de fond de ten si de minciuna zilnica in care traiesti, se ascunde inca omul. E acolo, dar il tii pentru tine, il tii pentru momentele in care esti singur, cu gandurile tale sau pentru atunci cand te suna mama si iti spune: Nu s-a terminat turneul sa vii acasa? Imi e dor de tine!
Oameni buni, cum putem noi sa vindem oameni? Nu s-a inchis piata la ora asta ca sa veniti acasa? Imi e dor de voi!

Iluzia "fericirii de dincolo". Interviu cu Nick Sava

2008-06-02T21:34:00.001+03:00

Nick Sava a plecat din Romania in 1990 si a urmarit cu constiinciozitate "visul canadian". Acum este redactor sef al revistei culturale a romanilor din Canada, "Atheneum" si isi lanseaza la Iasi a treia carte pulicata, "Fericirea de dincolo". Ii plac povestile vechi romanesti si le scrie pentru copiii romani din Canada, "care nu le pot citi si nici nu inteleg fondul umorului romanesc". Vorbeste calm despre ce inseamna sa fii roman plecat in afara granitelor, sa obtii o cetatenie intr-o alta tara fara sa uiti de unde ai plecat, sa iti fie dor de tara ta, fara sa te poti intoarce.

Reporter: Ati plecat din Romania acum 18 ani, imediat dupa Revolutie. Ce ati castigat si ce ati pierdut plecand?
Nick Sava: Am castigat foarte mult si am pierdut foarte mult. Cartea poarta numele de „Fericirea de dincolo” pentru ca fericirea e mereu dincolo. Aici mi s-a parut ca e dincolo in Canada, dincolo in Canada mi s-a parut ca e dincolo in Romania. Ce am realizat? Profesional m-am realizat, material poate nu cat as fi dorit, spiritual am pierdut foarte mult si a trebuit sa ma intorc la fondul romanesc ca sa raman roman. Acolo e foarte usor sa te pierzi, sa nu mai fii roman. Nu stiu daca e contextul aici, dar pot sa va spun ca cei din Canada, majoritatea lor sint imigranti. Ei au o vorba. Ei spun ca cei care ajung in Canada, prima generatie, incearca sa pastreze, a doua generatie incearca sa uite, a treia generatie incearca sa isi reaminteasca. Nu e foarte usor sa iti reamintesti.
R: Inginer, pictor si scriitor. Care dintre cele trei laturi v-au ajutat cel mai mult de-a lungul aventurii care inseamna viata in Canada, ca imigrant?
N.S.: Ingineria m-a ajutat sa imi asigur mijlocul de trai. Pictura a fost un mod de a ma exprima in anumite momente si nu m-a ajutat material mai deloc. Am avut cateva expozitii, am vandut majoritatea tablourilor, dar nu este un mijloc de trai. Este sa zicem hobby-ul meu de suflet. Scriitura este in schimb ceva mai mult de atata. Pentru a fi fericit in a scrie am renuntat in mare parte si la inginerie si la pictura. Deci consider ca eu in acest moment ma caracterizez prin a scrie.
R: Celelalte doua volume pe care le-ati scos, in 2002 „In care Pacala...” si „In cautarea lui Harap-Alb/Un joc” in 2004 invoca amandoua personaje de poveste, de basm. Care este legatura dumneavoastra cu aceasta lume a fantasticului?
N.S.: Eu am fost mereu atras de povesti si basme, am citit foarte mult si intamplarea a facut sa le si povestesc. Deci eu nu sint scriitor, cat povestitor. Povestitorul e o specie pe cale de disparitie. Am intalnit povestea traind vie, nu foarte exuberanta insa, in alte tari. Dar cred ca e pe cale de disparitie. Nimeni nu spune povesti, nimeni nu le mai asculta. De aia eu le scriu. Am avut fericirea de a spune povesti. Am spus unei persoane timp de trei ani o poveste in fiecare zi. Cred ca sint mai mult de o mie si una, cate am spus atunci. In momentul cand nu am mai avut povesti de spus, am inceput sa mi le scriu eu. Asa a aparut Pacala, care e de fapt o repovestire a lui Pacala. Si Harap-Alb, care e o continuare, e un roman fantasy, si e o continuare a basmului lui Creanga, si practic in acel roman povestesc despre drumul si incercarea celor cinci prieteni ai lui Harap-Alb sa-si descopere unitatea. Pe scurt.

"Ne ferim sa recunostem ca sintem romani"

R: Spuneati intr-un eseu ca nu exista casa a romanilor plecati in afara in care sa nu se auda colinde de Craciun. Respectati inca toate datinile copilariei?
N.S.: In mare masura,da. Nu numai eu, ci si majoritatea romanilor pe care ii cunosc. Dupa cum spuneam, majoritatea romanilor pe care ii cunosc eu sint ori din prima generatie, care incearca sa isi pastreze romanismul, ori sint din generatia a treia, nascuti in Canada, batrani deja, care incearca sa fie mai romani decat romanii. Nu mai vorbesc romaneste, decat foarte putin din ei, invata cu profesor sa vorbeasca romaneste, vin de foarte multe ori in tara, sa viziteze Romania, si pastreaza cu sfintenie traditiile mostenite de acasa, reamintite. Pastele... Pastele e cum aici nu se mai pastreaza. Dar , da, ei au pictate oua, au incondeiate, isi duc mancarea la biserica in cosuri de nuiele cu oua, cozonac, colaci, vin, stergare, asteapta ca preotul sa binecuvanteze cosul inainte de a manca. Nu cred ca sint multi in tara care sa mai pastreze aceste obiceiuri. (rade)
R: La inceput ati pornit de la munca la o benzinarie, acum sinteti redactor sef al revistei Atheneum. Cum ati simtit acest drum al afirmarii intr-o tara straina?
N.S.: E foarte greu cand imigrezi intr-o tara straina. Noi, romanii, si cam toti care imigreaza, ne lovim de sintagma „experienta locala”, experienta canadiana in cazul acesta. Si ni se cere... si ni se refuza sa ocupam o functie corespunzatoare pregatirii noastre datorita faptului ca nu avem experienta canadiana. Ne trebuie ani de zile sa intelegem ca nu e o vorba in vant, canadienii nu ne discrimineaza, cerandu-ne acest lugru, ci efectiv clientii canadieni au alt mod de a gandi. Noi trebuie sa lucram nu pentru noi si nu pentru bani, ci pentru clienti. Daca nu gandesti asa, nu vei avea clienti, deci nu vei castiga. Noi trebuie sa cunoastem extrem de bine clientul canadian pentru a putea avea acces la el. Cum a fost pentru mine? Probabil ca pentru toti ceilalti. Primele mele joburi in Canada au fost de supravietuire, fara discutie. Adica intre a sapa santuri si a fi bucatar, inclusiv bucatar sef intr-un restaurant grecesc, a pune benzina in masini, a spala masini, a face totul felul de joburi, si mai tarziu, a fi inginer. Am fost instalator de aer conditionat prin faptul ca eu eram inginer de instalatii. Si am fost bucuros ca am reusit sa lucrez intr-o meserie in care macar ma pricepeam, nu era o munca necalificata. Dar au trebuit ani de zile ca sa reiau unele cursuri, sa dau examene, sa invat bine limba, sa invat bine clientii ca sa ocup din nou post de inginer. Ulterior m-am axat pe design.
R: Va intrebati la sfarsitul unui eseu: „Oare, daca nu ar fi intuneric, daca nu ar fi garduri, nu ne-am cunoaste mai bine?” Cum vedeti lumina si gardurile daramate?
N.S.: Sinceritate si respect fata de ceilalti. Noi sintem totusi oameni, nu trebuie sa fim caini. Si pana la urma si cainii se respecta intre ei. Au o anumita ierarhie pe care o cunosc, au un anumit cod pe care il respecta. Nu sar de nebuni unul la altul sa se muste, sa se bata. Din pacate, chestia asta se intampla intre oameni. Sigur, vorbesc despre romani pentru ca eu ii cunosc pe romani mai bine decat pe nemti sa zicem. Nu spun ca intre nemti nu sint oameni la fel ca si romanii. Sau poate mai rau. Dar nu ii stiu. Eu spun despre ceea ce stiu, ce am vazut. Si mi se pare anormal sa ne ferim, sa nu ne mai numim romani. Sa schimbam, sa ne mutam pe celalalt trotuar ca sa nu ne intalnim cu un grup de romani care vine. Sa facem tot posibilul sa ne declaram unguri sau sarbi sau croati sau... Am auzit oameni care se declarau „oltean” sau „transilvanean”. Suna bine. Transilvania, vampiri, dracula, da, era interesant. Nu romani din Ardeal. Cel putin cine spunea ca e oltean, nici macar nu il intreba canadianul unde vine asta, sa nu para prost.

"Fericirea e sa faci ce vrei pentru tine. Asta e tot!"

R: Si totusi, care e cheia „fericirii de dincolo”?
N.S.: E foarte greu. Fericirea de dincolo este sa ajungi la pace cu tine insuti. Sa fii multumit pentru clipa. Sa multumesti foarte mult pentru ceea ce obtii. Sa te bucuri de fiecare clipa. Sa nu astepti lucruri pe care altii le asteapta pentru tine. Sa nu te bucuri ca ai Mertan pentru ca vecinul are Mertan, sau de o usa de stejar, pentru ca vecinul tau are o usa de stejar. Sa faci exact ce crezi ca te implineste pe tine ca persoana. Gasesti mai multa fericire daca gasesti o carte romaneasca, caci in Canada e mare lucru sa gasesti o carte romaneasca, sa citesti in romaneste, si te face mai fericit decat un ceas Rolex, pe care il gasesti oriunde, nu? Deci eu asa cred: fericirea e sa faci ce vrei pentru tine, pentru cei dragi si sa ii respecti pe ceilalti si ceilalti sa te respecte pe tine. Asta e tot.
R: Priviti cu foarte multa dulce-amintire in urma, priviti cu nostalgie. Ce v-ar putea face sa va intoarceti in Romania?
N.S.: Pentru toti cei plecati din tara este un foarte mare efort sa se reintoarca. In primii cinci ani nici nu se pune problema. In primii cinci ani noi ne integram in aceasta noua societate. Invatam limba, ne recunoastem diplomele, ne cautam de lucru, sa gasim ceva mai bun de locuit, poate sa ne cumparam o casa, daca ajungem acolo cu ceva bani. Dupa cinci ani eu ii spun prag. Deci in acel prag, cand il ajungi, poate la cinci ani, poate la sapte, te loveste golul. Incepi sa constientizezi ca toate acumularile materiale pe care le-ai facut acolo nu sint suficiente. E ceva care efectiv iti lipseste: cultura si traditia romaneasca. Incerci sa le completezi mancand mici, cumparand artizanat, poate primind cate o carte din tara, acuma exista niste posturi de televiziune din tara pe care le poti vedea de acolo, dar astea nu ajuta. Multi incearca sa vina acasa si constata ca nu pot. Destinele noastre par sa se fi dus, la un momentdat s-au separat. Nu mai recunoastem Romania pentru care noi avem nostalgie. Curios si cumplit sa zici ca ai nostalgie pentru Romania anului ’89. Eu am plecat in ’90. Ce poti sa spui, ca iubesti in Romania acelor ani? Dar sint niste valori ale traditiei si culturii romanesti care trec dincolo de perioada lui Ceausescu, a comunismului, sint perene si sint dintotdeauna. Fata de acelea ai nostalgie, fata de natura de aici, si oricat de frumoasa ar fi Canada, nu vei gasi locuri ca aici. Si ce m-ar face pe mine sa ma intorc aici? Nu stiu.... Haaaa... Probabil la un moment dat dorul va fi mai mare decat... La un moment dat, daca pot sa imi asigur un trai decent si vreau sa spun chiar decent. Unii considera decent sa ai nu stiu ce masina si chiar o vila sau.. Nu, decent inseamna sa traiesc modest, dar sa am tot ce imi trebuie de azi pe maine. Tot ce trebuie inseamna pentru mine apa, caldura, lumina, haine, mancare. Atat. Si sa pot sa scriu. Deci dupa ce imi asigur existenta, sa pot sa scriu. Si poate sa imi gasesc o persoana, nu?, eu sint divortat,un pacat care se intampla extrem de des in Canada in cazul imigrantilor. Daca gasesc o persoana fata de care am ceva deosebit aici. Nu am in Canada, pot gasi in Canada, pot duce pe cineva de aici, dar nu e o solutie. Am cunoscut multi romani care si-au dus jumatatile acolo, sotiile, iubitele, si au demonstrata ca pretul unei vieti noi impiedica relatia. Poate gasind asa ceva in tara, m-ar face sa ma intorc. / Anca-Elena Cojocaru.

Sloganuri,sloganuri... electorale

2008-05-16T13:14:00.001+03:00

De dimineata am plecat si eu ca omul sa beau o cafea, sa mai stau la o barfa la o prietena apropiata. Si am trecut si eu, tot ca omul, pe langa panourile cu afise electorale ale bunilor nostri posibili reprezentanti. Si mi-am insorit dimineata de-a binele. Sloganurile cele mai simpatice, pozele cele mai "fotogenice", oamenii cu "adevarat" potriviti.
Unul din slogane suna cam asa (il reproduc din memorie, imi cer scuze daca nu este exact cel de pe afis): "Iasul Bunului Simt"... Pai stai un pic, pana acum Iasul a fost nesimtit? E nevoie de gagica aia care zambeste gales din poza ca sa ne dam seama ce este bunul simt? Sa il definim? Sau poate se axeaza pe faptul ca punctul forte al femeilor este bunul simt... Eu le recomand celor care au creat sloganul sa mearga intr-o discoteca din Iasi, sa vada la ce trimite cu gandul o femeie, si apoi sa reconsidere metoda abordata. Eu una chiar nu ma simt nesimtita, frate! Si nu ma simt cu mai mult bun simt daca o votez pe... aia! Punct! (si eu nu sint misogina si gandesc asa! Ganditi-va la altii!)
Alt slogan era chiar sloganul bunului nostru inca actual primar, Ghoerghe Nichita: "Lucrurile importante au nevoie de timp". Evident le multumea iesenilor pentru rabdarea acordata. Pai nu spunem ca nu au nevoie de timp, dar poate ca ar trebui sa se incadreze in timpul dat, nu sa mai ceara inca un pic de ragaz. In plus: cine i-a spus lui ca iesenii mai au rabdare sau au avut vreodata? Nu prea cunoaste natura umana cine a creat acest "intelept" slogan.
Ca sa nu mai spun de "Omul pregatit la locul potrivit". Nu stiu altii cum au invatat, dar eu am invatat in scoala sa ma feresc de clisee. Sloganuri de genul asta au mai fost cam in fiecare campanie electorala. Ma rog, banuiesc ca mizeaza pe faptul ca rima face toata treaba. Pana la urma, romanul e artist si are ureche muzicala buna. Asa sa fie, si la fel si la anul!
"Deschide Iasul!", ne indeamna domnul Oprea. Pai pana acuma cine l-a tinut inchis? Oricum, macar sloganul pare sa fie mai artistic si mai.... deschis. Fiecare intelege ce vrea din el, fara ca dragul nostru fost rector sa promita de fapt nimic. Nici ca face, nici ca nu face, nici ca schimba, nici ca lasa, ci ca deschide orasul... in fata... cui?? Ei, lasa, asta vom intreba noi mai incolo, ca acuma admiram numai ramura aristica a creatiilor din domeniul sloganurilor.
La consiliul judetean, alta distractie. "ABC - Asfalturi, Becuri, Canalizare"... Asta s-a cam promis la fiecare campanie electorala, de asta s-au cam apucat toti, dar de terminat nu prea a reusit nici unul. Da, dar e bine cand se termina cu bine, ca la acest slogan macar putem studia cum incepe alfabetul... Pacat ca nu stim si cum se termina. Asta nu ne mai invata afisul de pe perete.
"Inca o campanie", am spus zambind. Romania ramane cam aceeasi, Iasul si el, in virtutea inertiei, oamenii de pe afise se mai schimba. Si, evident, sloganurile! Hiiiii, ce tare, sa vezi ce iese la alegeri!

Iluzia Iasului de alta data. Constantin Simirad: "Le sint dator cu ceva iesenilor. Incerc sa le fiu din nou slujitor".

2008-04-06T13:06:00.000+03:00

Constantin Simirad a fost primar al Iasului din1992 pana in 2003, cind pleca in Cuba ca ambasador al Romaniei. In anul 2006, presedintele Traian Basescu il chema de la post inapoi in tara, statul roman raminind fara reprezentat diplomatic in Cuba. Din anul 2000 a scris aproape fara pauza proza scurta, romane si tablete in diferite ziare iesene. Om politic si om al lierelor si cifrelor, Constantin Simirad se arata multumit. Multumit ca "Dumnezeu mi-a dat inspiratie, m-a ajutat si a fost generos cu mine".

"Nu sint Sadoveanu, nu sint Rebreanu si nici alti mari prozatori romani, dar ma descurc cat de cat"

Reporter: Sinteti matematician, politician si scriitor. Cum ati reusit sa rezolvati aceasta ecuatie cu trei necunoscute?
Constantin Simirad: Poate ca Dumnezeu mi-a dat inspiratie sa le rezolv pe toate trei in mod onorabil. Si ca matematician, am trecut un doctorat intr-o vreme cand doctoratul se lua foarte, foarte greu. Am publicat foarte multe lucrari in Romania, dar si in strainatate. Recenziile lucrarilor mele de matematica au fost facute de oameni ai matematicii mondiale, din Japonia, din Statele Unite ale Americii, din Franta, chiar si din Rusia. As putea spune ca m-am descurcat onorabil. Ca politician si primar al municipiului Iasi stiti foarte bine ca am fost reales si reales de doua ori, ceea ce inseamna ca activitatea mea a fost apreciata si cred ca nu exista un calificativ mai bun decat cel dat de electorat. Mai ales ca acum, cand ma plimb prin Iasi, vad un val de simpatie – spun eu – surprinzator. Dupa cinci ani de cand m-am retras din politica din Iasi, sint privit cu multa simpatie inca de ieseni. In ce priveste activitatea de scriitor, am scris zece volume de proza, romane si proza scurta, si cred ca in acest domeniu m-am achitat tot onorabil. Nu sint un scriitor de referinta. Sint un amator care scrie si daca place la unii si la altii, eu ma simt foarte bine. Nu sint Sadoveanu, nu sint Rebreanu si nici alti mari prozatori romani, dar ma descurc cat de cat si in aceasta meserie.
Reporter: Sinteti nascut in satul Cotusca din judetul Botosani si ati facut liceul si facultatea la Iasi. Unde va simtiti cu adevarat acasa?
Constantin Simirad: Cu adevarat acasa este Iasul si aici am facut liceul, am facut facultatea si aici m-am realizat ca om. Iasul e un creuzet care plamadeste un caracter, oameni de cultura si chiar genii si am beneficiat de acest tratament in acest oras si ii sint foarte indatorat. In afara de asta, iesenii mi-au aratat atat de multa simpatie incat ramin indatorat pana la moarte lor. Stiti foarte bine ca m-am prezentat in alegeri cu simbolul "cheie" si iesenii m-au votat, apoi cu simbolul "marul" si au facut-o din nou si ultima oara m-am prezentat ca fondator al Partidului Moldovenilor cu simbolul "zimbrul" si iesenii m-au votat din nou. Deci va dati seama ca totusi omul a contat si sint dator iesenilor care cred ca m-au pus la suflet si eu le raman indatorat si recunoscator.

"Am fost si sint un mare admirator al Preafericitului Daniel"

Reporter: "Izgoniti din rai", volumul aparut in 2005, cuprindea povestiri reale si imaginare din Romania si Cuba. Ce anume v-a inspirat din spatiul Cuba?
Constantin Simirad: Eu eram un bun observator al vietii cubaneze, aveam foarte multe relatii printre cubanezi si, mai mult, aveam o profesoara din Cuba, de limba spaniola, pe care o trageam de limba sa mai aflu una, alta din viata spirituala a cubanezilor, pentru ca din cea politica si de toate zilele stiam foarte multe. Prin oameni de acestia cu har am reusit sa aflu anumite istorii, mai multe intamplari pe care apoi le-am transpus in proza scurta.
Reporter: Ati devenit membru al Adunerii Nationale Bisericesti si ati primit Medalia "Crucea Moldava" a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei. In ce relatii sinteti cu credinta?
Constantin Simirad: Orice om cred ca atunci cand are nevoie, se roaga foarte intens la Dumnezeu. Daca are un necaz, daca doreste un succes, daca incearca sa faca ceva, invoca ajutorul lui Dumnezeu. Eu... Am facut si eu ca toti oamenii, dar de foarte multe ori am multumit lui Dumnezeu pentru generozitatea cu care m-a blagoslovit in viata de pe acest pamant. Am fost si sint un mare admirator al Preafericitului Daniel, am lucrat foarte mult cu domnia sa si vreau sa va spun ca eram impresionat de personalitatea domniei sale. In afara de asta, am primit si Medalia Patriarhului Preafericitului Teoctist, am primit o alta medalie de la Patriarhul Constantinopolului, Bartholomeu, si de la Patriarhul Greciei am primit o medalie, Christo Dulu, care a trecut in nefiinta acum. Vreau sa va spun ca, in general, cu Biserica am avut o relatie excelenta si poate Dumnezeu mi-a dat inspiratia sa ajut foarte mult Biserica. Am fost primul primar din Romania care a produs un capitol special si in cadrul acestui capitol am decis sa ajut bisericile in constructie si consolidarea mitropoliei, cu destul de multi bani. Vreau sa va spun ca circa opt miliarde de lei au fost in primul an. Ulterior fondurile au crescut. Sint multumit ca Dumnezeu mi-a dat inspiratie, m-a ajutat si a fost generos cu mine.
Reporter: V-ati implicat in multe activitati din varii domenii.Va considerati mai mult scriitor, mai mult om politic sau mai mult matematician?
Constantin Simirad: Cred ca structura mea este "vinovata" de aceste lucruri, pentru ca mi-a placut de mic copil ca, daca fac un lucru, sa il fac cel mai bine. Si daca m-am implicat sa fac un lucru, m-am implicat cu toata pasiunea. Atunci cand a fost vorba sa fiu primar, m-am implicat cu toata fiinta mea sa fac lucruri bune in aceasta calitate. Si ca scriitor, poate ca la aceasta meserie de scriitor lucreaza placerea si pasiunea de a face ceva care nu dauneaza nimanui. Matematica... am luptat foarte mult! Pe vremea mea se dadea foarte greu un doctorat. Dar nu va mai spun de teza de doctorat, adica trebuia sa ai foarte multe lucrari publicate in strainatate, recenzate de matematicieni celebri. Adica era o seriozitate extrem de mare cand venea vorba de acordarea titlului de doctor in matematica. Eu am absolvit facultatea de matematica cu media 10, deci am fost un student foarte bun. Prin urmare, daca nu era revolutia din '89, continuam pe linia matematicii si ma realizam mult mai adinc in aceasta meserie.

"Nu am furat de la nimeni ca sa imi pun in piedestalul meu nici o caramida"

Reporter: Trei ani ati fost ambasador in Cuba iar la intoarcerea in tara ati declarat ca nu va veti mai implica activ in politica. Cum ati regasit Romania la intoarcere?
Constantin Simirad: Cei trei ani au fost foarte utili. Ar fi fost foarte bine daca ar fi fost la inceputul carierei mele, pentru ca m-au format ca om intr-o cu totul alta lumina. Din pacate au fost la sfarsitul carierei si este, as spune eu, un regret din partea mea. M-a format ca om si poate nu mai sint atat de impulsiv si folosesc cu mai multa chibziunta cuvintele atunci cand e cazul unei polemici. Nu ma mai reped. Am spus ca nu mai particip in politica si chiar asta era intentia mea, insa a aparut un sondaj din care a reiesit ca iesenii nu m-au uitat in cinci ani de zile si poate ca asta m-a determinat (n.r. sa ma reimplic in politica). Sint dator cu ceva iesenilor. Incerc sa le fiu din nou slujitor.
Reporter: Reintoarcerea dumneavoastra pe scena politica a starnit un val de controverse. Va considerati un personaj controversat?
Constantin Simirad: Nu, deloc, pentru ca, in general, in jurul meu au fost numai prieteni. Am avut parte de dusmani, dar in final dusmanii au terminat in prieteni relatiile cu mine. Am foarte putini dusmani. Desigur, am oameni care poate nu ma agreaza, dar dusmani nu cred ca am foarte multi. Nici nu stiu de ce ar fi dusmanul meu cineva. Nu am facut rau nimanui si m-am pazit cat am putut sa nedreptatesc pe cineva. Deasemeni, nu am incercat sa imi insusesc meritul cuiva. Am incercat sa fiu cladit doar pe caramizile care imi apartin si nu am furat de la nimeni ca sa imi pun in piedestalul meu nici o caramida.
Reporter: Dinu Flamand spunea intr-un interviu ca scriitorii ar trebui sa se fereasca de o implicare prea mare in politica, pentru ca aceasta distruge imaginatia. Care este perspectiva dumneavoastra asupra acestei relatii?
Constantin Simirad: Cred ca un om politic cu imaginatie si cu chibzuinta si cu intelepciune este mult mai bun decat unul care e lipsit de imaginatie. Imagiantia mereu a avut un rol esential in toate sferele de activitate ale omului, incluziv in batalii. Napoleon avea imagini surprinzatoare pe campul de lupta, Cezar la fel. Si Alexandru Macedon. Au fost oameni care, pe langa un solid rationament, dispuneau si de o imaginatie debordanta. Daca ar fi scris, cu siguranta ar fi fost foarte buni scriitori. De asemenea, in scrierile scurte pe care le-au lasat, se vede ca au stofa de scriitori. Nu cred ca pune ceata pe imaginatie o astfel de activitate. Eu am inceput ca primar sa scriu pentru prima data si din imaginatie am facut foarte multe lucruri.
Reporter: Ce agreati: editorialele, tabletele sau mai mult prozele scurte si romanele?
Constantin Simirad: Eu am remarcat ca romanele se citesc foarte greu. Cand acuma e un noian de informatie care se poate obtine foarte usor, copiii, tineretul nu mai face efort sa citeasca romane fluviu, cum ar fi "Pedonul linistit", cum ar fi multe altele. Deci oamenii nu mai citesc literatura vagonabila. Daca citesc ceva scurt, o proza scurta, in tren, o mica povestire de trei minute. Nu au rabdare. E o viata trepidanta si cred ca din acest motiv. Sigur, oamenii de cultura vor citi tot timpul, dar acestia sint foarte putini. / Anca-Elena Cojocaru

"Viata e scurta si fericirea e scurta si iubirea e scurta si rara. Aici isi au locul toate!"

2008-04-03T12:12:00.000+03:00

In anii '80, Dinu Flamand se refugia in exil la Paris. Acolo locuieste si astazi si lucreaza ca redactor pentru Radio France Internationale. A continuat sa scrie poezie si sa traduca carti din franceza, spaniola si portugheza in limba romana. Cu toate acestea, nu se intoarce in tara. Anul acesta a primit premiul "Iasi 600" din partea Consiliului Local si al Primariei Iasi, si a fost declarat "ambasador al culturii romanesti" de catre primaria Iasi. A venit la Iasi pentru a-si primi premiul si priveste cu durere la clipa in care s-a hotarat sa nu se mai intoarca in tara, "moment care nu fost deloc o fericire si nu a fot deloc simplu".

Anca-Elena Cojocaru: Susenii Bargaului, locul unde v-ati nascut, si Paris. Care din cele doua locuri va caracterizeaza mai bine?
Dinu Flamand: Nu stiu daca un loc ma poate caracteriza. Desi locuiesc la Paris, in cap sint locuit de satul meu natal. E un fel de a contine si de a te lasa continut. Si ma las continut evident de satul meu natal, care devine din ce in ce mai viu. Bineinteles ca acesta este tipul de nostalgie specifica batranilor. Devine din ce in ce mai viu si mai animat si ma trezesc uneori vorbind cu oameni cu care probabil nu am discutat niciodata, figuri de vecini si altii, pe care-i inventez. Cred ca inventez. Cred ca inventez un sat ideal, un sat... Am scris un poem, "Bocitoarele", in care mi-am amitit efectiv ca erau intr-o margine a satului, peste rau, ca erau un grup de case de oameni mai saraci. Femeile respective erau cele care devenisera un fel de profesioniste ale tristetii. Nu mai stiu daca erau de acolo, daca nu asociez cu alte experiente, din alte vremuri, daca nu... In orice caz, sint foarte multe lucrurui pe care le proiectez in satul meu natal. Nu am descoperit metoda de a calatori in timp, pe masura ce timpul se scurteaza, se imputineaza. Dar eu profit. Poetul e un bun profitor de metodele lui in timp, prin faptul ca reinvesteste cu imaginatia locul unde a trait.
A.E.C.: In anul 1971 ati fost transferat la un alt loc de munca pentru ca ati prezentat o critica favorabila volumului de poezii "Marea Conjugare" scris de Nina Cassian, apoi in anii '80 v-ati refugiat in exil la Paris. Va considerati un disident?
D.F.: Apai erau un razvratit, pentru ca din martie pana la caderea regimului "gura nu-mi mai tace" (rade), gura nu mi-a mai tacut, cum spune cantecul. Disident... Bineinteles ca l-am detestat, regimul. In momentul cand m-am hotarat sa nu ma mai intorc in tara, moment care nu fost deloc o fericire si nu a fot deloc simplu, am zis ca trebuie sa lichidez toate conturile mele cu regimul. Nu le puteam lichida atunci. Cred ca inca mai am de lichidat din conturile cu acel regim. Nu cred ca disident. Protestatar poate ca da. In orice caz, un poet prin firea lui e cineva care nu admite o ordine prestabilita sau o admite cu foarte multa reticenta si cartind in permanenta. E un cartitor.

"Nu e simplu sa urli. Trebuie sa inveti sa urli!"

A.E.C.: Ce rol are pentru poezia dumneavoastra "duhoarea si ciuma istoriei"?
D.F.: Astea sint niste versuri din tinerete. In tinerete citeam foarte mult istoricii antici. Razboiul Peloponesiac era una din cartile mele de capatii. Nu de alta, dar altfel trebuia sa citesti istoria Partidului Comunist Roman, sau istoria partidului comuinst din Uniunea Sovietica, ceea ce nu ma atragea deloc. Deci mai bine citeam Tucidide. Atunci ma gindeam ca o paralele intre istoria antica si istoria noastra contemporana, nu eram sigur ca au facut-o si altii, si chiar multi, se putea stabili. Si atunci se putea vorbi de sentimentul de apasare, proiectand putin in istorie. Istoria fratricida, razboiul dintre Sparta si Atena, Care s-a raspandit si in Grecia Magna, episodul cu Siracuza e foarte cunoscut, asemenea exemple ma incitau sa fac o paralela cu istoria contemporana, istoria comunismului din acea vreme. Dealtfel puteam sa vorbesc si sa imi pronunt disperarea proiectandu-ma undeva in Grecia Antica. De altfel era cat pe ce ca acest poem din care ati citat sa nu treaca, pentru ca incepe cu versul "Primavara e gaseste pe mare, plutind spre dezastru". Si mi s-a transmis de la cenzura: "Lasa ca stim noi! Care, cine noi plutim?". "Domnule, grecii pluteau spre dezastru. Atenienii pluteau spre dezastru fiindca corabiile lor aveau sa piara distruse la Siracuza". In sfarsit, s-au facut ca nu pricep. Dar este un exemplu de perifraza si parafraza la care trebuia sa recurgem pentru a scoate din noi furia. Nu e simplu sa urli. Trebuie sa folosesti tot felul de stratageme ca sa inveti sa urli. Dumneavoastra nu aveti acum motive sa urlati si nici nu vi le doresc. E o lectie sinistra din interoior care te invata stratagemele ca sa reusesti sa urli.
A.E.C.: Dan C. Mihailescu spunea la Iasi ca dupa revolutie poetii s-au gasit cumva fara sens, fiindca nu mai aveau motivul razvratirii lor. Care e starea poetilor romani dupa revolutie?
Nu ma preocupa soarta poetilor care s-ar fi gasit de sens, de obiectul urii lor. Nici vorba! Poetul este oricum in permanenta locuit de intrebari si de neraspunsuri, asa ca continua sa functioneze si daca nu are ca tel ura impotriva unui sistem. Poetii nu ar trebui sa se lase prea mult imbrigadati, acrosati de politica, afiliati la anumite partide si la activitati adiacente, care in general afecteaza imaginatia. Multi au trecut, spre jalea literaturii, si au esuat exclusiv in jurnalism. Si mi se pare un abandon absolut impardonabil.
A.E.C.: Ati tradus numeroase carti din domeniul poeziei si cartea lui Dominique de Villepin, "Napoleon. Cele 100 de zile sau spiritul de sacrificiu. De ce Napoleon si poezie?
D.F.: Pentru ca Dominique de Villepin, autorul acestei carti despre Napoleonsi un bun cunoscator al lui Napoleon, era un caz rar in Franta de om politic, intre timp a devenit si prim ministru, cu o cultura extraordinara, cu o cultura fantastica, plus ca el insusi scrisese poezie si chiar publicase niste volume de poezie, plus eseuri despre poezie. El a scris o carte despre "Hotii focului", cu cei care fura focul, cu niste interpretari fantastice despre scriitori francezi. Deci mi-a placut figura lui de om politic de o aleasa cultura, dar de cultura foarte fina, mai cu seama de cultura poetica. Plus ca e foarte bine scrisa cartea despre Napoleon, plus ca acele o suta de zile din istoria lui Napoleon e o perioada densa care a pus bazele unor institutii republicane care aveau sa se perpetueze dupa moartea lui si in restul Europei. Este o carte de itstorie, sint multe lucruri de invatat din ea.

"Propriile limite ne manipuleaza"

A.E.C.:Exterior - interior. Ce este exteriorul pentru spiritul poetic?
D.F.: Cel care agreseaza interiorul. (rade)
A.E.C.: Sinteti redactor la Radio France International.Cum se impaca obiectivitatea pe care o presupune jurnalismul cu subiectivitatea poeziei?
D.F:Jurnalistii se cred niste mici dumnezei ai informatiei, dar depind efectiv de cel care avanseaza pe front. Daca el reuseste sa iasa din hotel, are o informatie putin mai nuantata. Daca nu, atunci isi coroboreaza informatia cu cele ale colegilor lui si asa mai departe. No, nu exista informatie obiectiva si nu exista informatie 100% fiabila. Exista o imensa manipulare mai ales din partea unor organe care vor sa manipuleze, si mai cu seama statele majore ale armatelor, si americanii in chestia asta sint niste mari maestri, dar este si o manipulare din partea propriilor noastre limite. Limitele ne manipuleaza. De parca putem sti ce se intampla acum. Numai daca am fi fost Borges si am fi avut o harta la scara 1:1, adica lumea, si sa putem si simultan in toate locurile. Poate ca am fi stiut. Dar in acel caz, ne-am fi putut aduna intr-un singur ziarist. Este o lectie de relativitate care se aplica in camp social.
A.E.C.: Lirica exilului si lirica oprimarii. De unde isi trag seva si dupa plecarea din tara?
D.F.: Din Viata! Din faptul ca viata e scurta si ca fericirea e scurta si ca iubirea e scurta si rara. Aici isi au locul toate.
A.E.C.: Antichitatea egal autenticitatea si prezentul egal imperfectiune in opera dumneavoastra. Dati o sansa prezentului de a crea ceva autentic?
D.F.: Credeti ca m-ati prins la colt. S-ar putea, dar imi asum raspunsul. Chiar daca imi veti spune ca sint un paseist, nu m-ar speria. intr-adevar, probabil ca m-am refugiat mult in trecut, ca altfel nu vad perioada comunista, si cu timpul am reusit sa locuiesc in anumite perioade pe care le stiu destul de bine: in Grecia lui Pericle, bunaoara, dar si in perioada decadenta a Romei, intre altele. A fost o curiozitatea intelectuala dusa putin mai departe, astfel incat ma simteam bine in acea Grecie. Binainteles ca traiesc in prezent. Trebuie sa fiu ipocrit sa spun ca intorc spatele prezentului. Nici vorba. Ma bucur de toate avantajele acestui prezent si ma ingrozesc toate dezavantajele lui. In primul rand superficialitatea, apoi aceasta cultura a spectacolului cotidian, aceasta goana dupa fericire infinita ai acest cult al diversitatii, care este o biata saracie, pentru ca toti poetii trebuie sa avem cultul intentitatii pe verticala, nu pe imprastiere, nu sa ne imprastiem, nu in diversitate. Dar noi sintem minoritari, poetii, si evident ca nu pe noi ne asculta lumea. / Anca-Elena Cojocaru.

Sa reusim cat mai repede sa ramanem oameni...

2008-02-25T19:02:00.000+02:00

Gabriel Obreja, pictor si sculptor, lanseaza pe 25 februarie, 2008, expozitia "Armonii cromatice nr.2 - Mozartiana", iar lucrarile care o compun fac parte din arta digitala si colajul textil. Este unul din pictorii care au hotarat sa inlocuiasca pensulele, vopseaua si panza cu mouse-ul, cerneala si hartia. Ce anume inseamna aceasta expozitie si de ce a ales aceasta forma de exprimare artistica vom afla in interviul urmator.

Anca-Elena Cojocaru: De ce "Armonii cromatice"?
Gabriel Obreja: Atat prima expozitie cat si a doua sint bazate pe un studiu bazat pe muzica, de aceea denumirea de "Concert". Principiile artistice sint general valabile in toate formele de arta, inclusiv in arta culinara. Din arta culinara poti invata sa pictezi. Din arta culinara poti invata sa compui muzica. Principiile estetice sint identice. De aceea, si curentele artistice care apar mai devreme sau mai tarziu cuprind toate formele de arta.
A.E.C: La prima expozitie au fost doar 16 lucrari, acum sint 100. De ce este asa o diferenta mare in numarul lucrarilor de la o expozitie la alta?
G.O.: Nu e un secret. Lucrez mai multe genuri de arta: sculptura, pictura, arta digitala, design interior. Atunci cand am expus 16 lucrari faceam mai multe lucruri deodata. Acum mi-am concentrat atentia pe un singur element.
A.E.C: De unde vine aceasta pasiune pentru arta digitala si colajul textil?
G.O: Arta digitala este ingemanarea perfecta dintre oamenii de stiinta care au dus la crearea calculatorului si oamenii de arta care s-au straduit din rasputeri sa se foloseasca de acest mijloc tehnic pentru a crea forme artistice.Si programele de computer care prelucreaza imaginea au fost facute tot de artisti de calitate. De aceea este facil pentru un artist care are cunostinte de baza sa jongleze cu aceste lucruri, sa le aduca in favoarea sa, castigand timp. In esenta, lucrarile mele nu le realizeaza un calculator pe baza unor esantioane. Eu folosesc computerul ca pe un instrument de lucru. Inlocuiesc pensula cu mouse-ul. Dar in esenta, nu calculatorul face ceva, ci tot eu. Insa imi scurteaza timpul de lucru. Ingemanarea cu arta textila a venit din faptul ca suportul pe care sint aplicate structurile textile se usuca rapid si imi permite sa ajung la faza superioara de lucru fara a avea timpi morti. Raspunsul per global ar fi: economia de timp.

Poti sa te joci cat vrei, atata timp cat nu strici regulile armonice

A.E.C: Expozitia are subtitlul de "Mozartiana". Ce anume considerati ca va leaga creatia de opera lui Mozart?
G.O.: Este din nou vorba de legatura dintre arte. Fiecare compozitor este incomparabil, avand un stil propriu de creatie care da lucrarilor o alta forma. Iar temperamentul artistului este de asemena diferit. Mozart mi se potriveste cel mai mult, datorita meticulozitatii, curajului, ludicului. Mozart se juca si era firesc sa se joace fiindca a inceput sa compuna de copil. A descoperit ca jocul nu strica. Eu am inceput arta ca adult, la 21 de ani, dar am invatat de la el sa ma joc. Am invatat ca pot sa ma joc cum vreau, dar sa nu stric regulile armonice.
A.E.C: Considerati ca e nevoie de curaj pentru a avea o expozitie de arta digitala si colaj textil?
G.O: Da, este nevoie de curaj, fiindca lumea, nefiind familiarizata cu computerul, ar putea crede ca nu e arta, ca computerul efectueaza acele lucruri si cineva doar le butoneaza. Nu e adevarat. Daca o persoana se pricepe la utilizarea computeruluiu dar nu are cunostinte de plastica, nu iese nimic. Eu am incercat sa compun muzica pe computer, dar nu a iesit nimic sau au iesit fragmente foarte scurte pe care nu stiam sa le duc mai departe. Ai nevoie de curaj fiindca oamenii cred ca e un lucru facil si la indemana oricui. Dar important e ca planeta Pamant sa se dezvolte tot mai mult si mai ales in plan spiritual. Dezvoltarea tehnologica duce si la lucruri bune, dar duce si la lucruri rele. Dezvoltarea spirituala va duce numai la lucruri bune. Nu este important daca vom reusi sa contruim cat mai repede roboti, ci este important daca vom reusi cat mai repede sa ramanem oameni.

Traiasca Romania!

2008-02-04T21:22:00.001+02:00

Romanie, nu mai ai aripioare!
Presedintii ti le-au retezat!
Si avem democrati din floare-n floare!
Nici nu stii din ce partid au plecat!

Si avem senatori si partide,
Toate-n floare la noi in guvern!
Au gasit si ei cai mai rapide,
Bogatia trecand prin parlament!

Iar romanii, poporul, in seara,
Cand se-ntorc osteniti si munciti
Vad la stiri cat de bine e-n tara
Si adorm toti zambind fericiti!

Mai naspa e ca se si trezesc a doua zi!

Interviu cu Lora Bostan - Iluzia Bucovinei de nord

2007-11-18T10:57:00.000+02:00

Pe 17 noiembrie, 2004, se stingea din viata Grigore Bostan, unul din cei care promovau cu dragoste romanitatea in Bucovina de Nord. Impreuna cu sotia sa s-a ocupat de folclorul si creatia litarara din Cernauti. Dupa moartea sa, Lora Bostan, sotia lui, a ramas sa duca mai departe de una singura planurile de viitor pe care la inceput le facea impreuna cu Grigore Bostan.

Anca-Elena Cojocaru: La sfarsitul lunii mai a acestui an a avut loc, la initiativa dumneavoastra, prima editie a Festivalului international de creatie literara de la Cernatuti "Grigore Bostan. Acest festival a fost sprijinit de Departamentul pentru Relatii cu Romanii de Pretutindeni si Consulatul General al Romaniei. Ati intampinat dificultati din partea statului ucrainean?

Lora Bostan: Acest festival de creatie literara studenteasca, cu invitati din rindul studentilor din diferite tari, Macedonia, Bulgaria, Romania, a fost spijinit de conducerea Universitatii din Cernauti si cenaclul "Mircea Streinu", la care predau cursuri de literatura moderna, din secolul XX. Acest cenaclu a realizat ceea ce dorea Grigore Bostan. El mereu a dorit ca valorile sa se cunoasca intr-un climat al lor si acesta sa fie un catalizator pentru creatii mai mari, mai valoroase. Nu am avut probleme la realizare. Am primi salile principale, dar finantarea, asa e, a fost facuta de cei care se afla pe langa Ministerul de Externe al Romaniei, ce sustin romanii de pretutindeni. Din partea celor de la Cernauti a fost lansata ideea ca vor sustine lansarea tuturor materialelor lui Grigore Bostan intr-o antologie. Duna Anul Nou va fi predata pentru a vdea lumina tiparului.

A.E.C: In anul 2000, impreuna cu Grigore Bostan, ati publicat o sinteza a literaturii romane din nordul Bucovinei, "Pagini de literatura romana. Bucovina, regiunea Cernauti". Aveti alte planuri literare asemanatoare?
L. B: E o intrebare care ma atinge la suflet. De ce? Deoarece anul viitor, in septembrie, spre sfarsitul lunii, orasul Cernauti va implini o cifra tot atat de mare ca si orasul Iasi, 600 de ani. Pentru aceasta sarbatoare si a noastra a romanilor, deoarece avem radacini puternice acolo, s-au realizat studii stiintifice. Impreuna cu regretatul Grigore Bostan am inceput un studiu numit "Patrimoniul cultural romanesc, regiunea Cernauti". In prima parte sint prezentate realizarile stiintifice romanesi ale Facultatii de Litere pana in anul 1940, fiindca sint date care nu se cunosc. De acolo a pornit Sextil Puscariu, de acolo au pornit alte personalitati. A doua parte prezinta literatura de dupa cel de al doilea razboi mondial, cu tablete, portrete ale scriitorilor si fragmente din cele mai rerezentative opere. In acest spatiu se prezinta cultura romana intr-un spatiu interetnic. Se demonstreaza ca romanii au valor, al caror fir il continua generatiile tinere.

Problema cartii romanesti in nordul Bucovinei - una nerezolvata

A.E.C:Mergind pe aceasta idee, care sint conditiile in care isi desfasoara activitatea scriitorii de limba romana din zona bucovineana?
L. B.:Conditiile sint greutatile de editare ale unei carti. In primul rand, nu exista editura in limba romana si in al doilea rand nu pot gasi sponsorizari pentru ca aceste carti sa apara. Problema cartii romanesti in nordul Bucovinei ramane una nerezolvata.

A.E.C:Cum vedeti dumneavoastra literatura tanara care se scrie in Bucovina acuma fata de cea care se scrie aici, in Romania?
L.B.: In cei 12 tineri care s-au prezentat la festivalul acesta bucura faptul ca nu se scrie numai poezie. Studnetii au inceput sa faca si eseistica, dar incetul cu incetul incepe sa se infiripe si genul epic. Eu nu gasesc o deosebire intre poezia de ultima ora, tanara, care se scrie acum in Romania, si cea din Bucovina. Poate faptul ca s-a trecut la grafia latina si ca se recunosc si se studiaza valorile romanesti, nu mai exista acea deosebire sau ramanere in tiparele traditionale. Se inscriu in tiparele moderne, postmoderne pe care le are literatura romaneasca actuala.

A.E.C: Sinteti doctor docent al Catedrei de Romana si Clasica de la Cernauti. Care este cea mai grea parte a activitatii de descal si de istoric literar pe care o desfasurati?
L.B.: In calitatea de dascal, cea mai mare problema e atunci cand eu nu am numarul necesar de carti pentru ca studentii sa ia contact cu opera aceasta literara, sa o recepteze la justa valoare. Mai lipsesc inca cartule lui Blaga, Arghezi, Sadoveanu. E vorba de literatura romana pe care trebuie sa o parcurga, pentru ca o poarta mai departe apoi ca dascali. In al doilea rand, lipsa unei legaturi cu colegi de la alte universitati. In ultimul timp s-a realizat numai la frontiera Cernautiului, cu universitatea din Suceava. Insa in Romania sint centre universitare mai puternice, mai vechi, cum ar fi acesta de la Iasi, de la Bucuresti. Legatura cu ele ar insemna o evolutie, iesirea noastra din acest microclimat din nordul Bucovinei. Imi place sa predau. Imi place literatura. Chiar daca toti care se duceau atunci la facultate alegeau rusa, fiindca se spunea ca sectia aceasta a noastra nu are nici un viitor, am ales romana. Am rezistat totusi pana astazi si vom rezista si mai departe. Pentru asta muncim toti intelectualii si vom duce pana la capat aceasta realizare.

A.E.C:Considerati ca tinerii de astazi sint interesati de a continua aceasta munca de mentinere a romanismului?
L.B.: Sint, sint si chiar sintem mandri ca avem o concurenta din partea acestor tineri. Sint tineri care pot scrie si minuie destul de bine condeiul, chiar si la publicistic, in articole literare. Ne bucura, fiindca dupa noi mai vine o generatie care va fi generatia secolului XX. Prin aceasta literatura romaneasca dn Bucovina de nord va fi perpetuata in continuare. / Anca-Elena Cojocaru

violuri, furturi, crime

2007-10-27T20:35:00.000+03:00

stirile de la ora 5: violuri, furturi, crime. Cele mai citite si mai urmarite stiri: violuri, furturi, crime. Cele mai triste evenimente: violuri, furturi, crime. Cele mai urmarite filme contin: violuri, furturi, crime. Da, poate ca sint o realitate, dar una supraexploatata nu numai de anumite parti din media, dar si de marile si micile ecrane. Violenta vinde, fara indoiala, fiindca toata lumea urmareste cu sufletul la gura si multi exclama la sfarsit: Doamne, fereste! Si nu numai violenta. Si pornografia face asta, si dezastrele de orice natura fac asta. "Good news, no news"! Deci... cu Dumnezeu inainte de fiecare data cand urmarim ceva la televizor.
Si uite asa ne trezim ca ne traim viata ca in filme, cum vedem la televizor. Daca un criminal scapa nepedepsit, unii vor sa isi demonstreze ca pot si ei sa faca asta, ca sint acel asasin de geniu, neinteles de restul oamenilor (cazul recent al polititstului asasin). Alteori... devenim sentimentali. Vrem o iubire ca in filme si pornim in cautarea ei. Pe drum insa, ne pierdem acea inocenta cu care am pornit sa scotocim prin lume. Ajungem la concluzia ca lumea e chiar mai rea decat o vedem la televizor si devenim si noi asemeni ei. Asemeni acestei lumi vazuta deformat, prin prisma deziluziei care ne cuprinde.
La extrema cealalta sint materialistii. Ei poate ajung mai bine fiindca nu prea se ocupa de sentimente. haine scumpe, parfumuri, masini... O viata confortabila, fara lipsuri materiale. Incetul cu incetul, se ajunge la concluzia ca materialul poate foarte bine sa inlocuiasca sentimentalul. Si iar e traim viata ca in filme. Doar ca acolo, in general, materialistii sint demascati, marginalizati, scosi din piesa, dar in lumea reala... Ei bine, sint prea multi sa pateasca ceva. E prea raspandit fenomenul, chiar si in forma hibrida... Si iar nu e ca in filme...
Privim viata ca un film... unul prost turnat, prost regizat. Doar ca evenimentele astea prin care trecem sint create de noi. Le tragem la sorti si le castigam la loz de fiecare data cand simtim nevoia de dezastre, de suferinte, de ceva care sa ne demonstreze ca se poate mai rau decat in cazul nostru. Si uite ca se poate.... mereu e ceva mai rau decat ce ni se intampla noua.
Daca nu ma credeti, urmariti si voi ce se difuzeaza la televizor!

Cum sa te joci cu noaptea

2007-10-26T22:13:00.001+03:00

Stau si numar picaturile de noapte. Nu stiu pentru a cata oara fac asta.... Chiar ca am uitat sa fac si aceasta numaratoare. Uite ca a mai fugit un minut din somnul meu si cuvintele fug si ele peste o bezna imaginara. "Sa nu folosesti cuvinte abstracte cand scrii ceva!", te invata mereu in scoala. Asa era si in liceu. Uite ca am folosit termenul bezna si nu s-a schimbat nimic. Tot aici sint, tot stropi de intuneric numar. Si acuma sa ma joc cu noaptea...
Ii leg picioarele de apus si o las sa atarne in jos pana la rasarit. Ii spal hainele de negru si pana in zi devin stralucitoare. Pe mijloc ii pictez stele albe, stele rosii si luna in mojlocul lor, ca un glob ce sta si el acolo sa numere secunde, stropi si vise... Pe hainele noptii sint doar vise. In pat, invelit in plapuma, visezi. Si ea se hraneste cu ele. Le aduna si le risipeste in vantul rece de la miezul noptii. Eu stiu, fiindca a invatat si noaptea cum sa se joace cu mine... Si ea m-a legat in apus cu picioarele de somn si in rasarit imi sta fruntea, atingand visele pierdute noaptea. Somnoros privesti soarele si spui ca gata, a alungat hibernarea aia dulce si ceasul a inceput din nou sa curga. Doar ca... nici nu mai stiu cin joaca jocul asta...
Mda, deci... recomandabil sa nu te joci cu noaptea...